„Benefits? No, no, UKIP them.”

Problema e veche. Şi gene­ra­li­za­tă în mai toate ţările care-şi des­chid porţile „valurilor uriaşe” de imigranţi.

Globalizarea prin inte­gra­­rea străinilor într-o socie­ta­te avan­sată economic nu se poate face ni­ci­odată fără critici.
Statutul de imigrant e mai mult decît un stigmat pentru cei care accep­tă să-l poarte pe umeri. Pen­tru cei care ajung să doarmă în stră­inătate sub poduri, printre şo­bo­lani, mizerie, ploaie, pentru cei ca­re nu fac un minim efort să se în­ca­dreze într-o societate bogată, puternică pe plan mondial, dar su­perficială, pentru cei care şi-au spus of-ul la Channel 4.

„Regele e gol.” Sau regina, al că­rei Regat Unit este văzut drept un Eldorado pentru miile de ro­mâni dezamăgiţi de o ţară saracă şi coruptă. Nu, Regatul Unit al Ma­rii Britanii nu are nici străzi poleite cu aur şi nici căpetenie spoită aşa cum o descria Juan Rodriguez Frey­le în „El Carnero”. „English jobs for English people, mate!” e o replică primită de la un coleg de muncă britanic în urmă cu ceva timp, cînd lucram în aceeaşi companie. Un englez a cărui casă a fost ri­di­ca­tă, culmea, de către imigranţi, dis­puşi să presteze munci umi­li­toa­re pentru un preţ derizoriu. Sau alta: „If I were the boss of this company, I would hire only men with British passports” – expresie cu care nu au fost de acord şefii com­paniei, mult mai toleranţi cu imigranţii.

Politicoşi în primă fază, unii englezii nu excelează la capitolul empatie. Da, e uşor să lucrezi cu români plătiţi cu minimul pe economie, gata oricînd să lucreze 12 ore pe zi, 7 zile din 7. Nu contează nici me­troul scump care face mai bine de o oră până la locul de muncă, nici faptul că îm­parţi cîţiva metri pătraţi cu alţi români în case pline de igrasie, nici vremea aproape mereu poso­mo­rîtă sau traficul infernal la ore de vîrf. Dacă adaugi aici comoditatea şi lentoarea pe care o remarci atunci cînd in­te­rac­ţionezi cu mulţi oameni de aici, atît de diferită de societăţile din Europa de Est, serviciile ne­sa­tis­făcătoare în raport cu preţul, chiriile echivalente cu pre­ţul unei expediţii pe Marte, mai că-ţi vine să te întrebi ce cauţi aici. Şi totuşi, „could we consider some other options?”
De exemplu, să învăţăm limba engleză, să încercăm să înţelegem modalitea prin care funcţionează societatea britanică, să plătim toa­te taxele, amenzile, într-un cu­vînt – să ne supunem rigorilor unui sistem atît de blamat în patria aflată la 2500 de mile depărtare.

Documentarul „Romanians are coming”, difuzat de curînd de Cha­nnel 4, a stîrnit controverse în România, dar şi aici în Marea Bri­ta­nie. Personaje foarte bune, manipu­late într-o singură direcţie, cea atît de dragă celor care strigau la moartea fostului prim-ministru britanic, Margaret Thatcher, „The bitch is dead!”

Sînt doar excepţii, pe care le vedem cu siguranţă în mai toate „blo­curile fantomă” ale României. Ce­le două episoade difuzate pînă acum au accentuat doar trăsăturile unei anumite categorii de români care emi­grează în Marea Britanie. Restul e tăcere.

corespondență din Londra.

de Ion MUȘET