Alegerile și logica de partid

Cap în cap Niciun comentariu la Alegerile și logica de partid 0

Privite din perspectiva logicii de partid, alegerile de anul viitor vor fi cîș­tigate de acele organizații care vor fi capabile să-și mobilizeze toate re­sur­sele. Din această perspectivă, ope­ra­țiu­nea de excludere a lui Mircea Geoa­nă din PSD se dovedea una riscantă.

Dacă nu ar fi fost scandalul reținerii de către DNA a primarului din Cluj, So­rin Apostu, propunerea grupului sena­torial privind înlocuirea lui Mircea Geoană de la conducerea PSD și mai apoi cea Comisiei de etică a social-de­mocraților de a-l exclude pe președintele Senatului din partid ar fi fost aproa­pe imposibil de gestionat mediatic de către partizanii lui Victor Ponta. Așa, deși supuși unei ofensive mediatice im­portante, pesediștii au putut rezista. Subiectul corupției de la Cluj, care tri­mite direct spre anturajul lui Emil Boc, pare a indica o posibilă fractură internă în PDL, ba chiar și un atac la adresa primului ministru. Iar USL – căci PNL a încercat să ajute PSD să depășească situația – a încercat să pro­fite de oportunitate și să mute atenția opiniei publice spre criza din PDL.

În general, peste tot în lume soarta foștilor lideri de partid, mai ales da­că aceștia au fost înfrînți în alegeri na­țio­na­le și au pierdut și competiția in­ter­nă în partid, este ingrată. De cele mai multe ori, aceștia sînt obligați fie să ia­să din politică, fie să părăsească parti­dul. În România, soarta rezervată de Tra­ian Băsescu lui Petre Roman după pier­de­rea alegerilor prezidențiale din 2000 și a președinției partidului la Con­ven­ți­a Națională a PD din 2001 a fost exem­plară.

Și nici situația lui Adrian Năstase în PSD nu a fost diferită de cea a lui Petre Roman, acesta fiind eliminat atît de la conducerea partidului, chiar de Mircea Geoană la congresul din 2005, cît și de la conducerea Camerei De­pu­taților în 2006 cu ocazia scandalului „mătușii Tamara”. Și dacă Adrian Năstase a putut reveni în partid, de­ve­nind președintele Consiliului Național al PSD în 2008, a fost tocmai pentru că a rămas membru și din această po­zi­ție a putut organiza opoziția internă împotriva lui Mircea Geoană. Acest conflict a afectat atît capacitatea parti­du­lui la alegerile parlamentare din 2008, cît și la cele prezidențiale din 2009.

În PSD criza internă, prelungită un an și jumătate după alegerea lui Victor Ponta ca președinte, risca să afecteze structura partidului și motivația organizației în anul electoral. Și cum PSD a dovedit că nu-și poate rezolva criza originară, dar totodată structurală – cea a succesiunii la liderul fondator Ion Iliescu – orice altă criză ar putea pune partidul într-o situație delicată. Pentru Victor Ponta, rezolvarea crizei de succesiune, căreia i-au căzut victime pe rînd atît Adrian Năstase, cît și Mircea Geoană, nu este o prioritate. De aceea, excluderea lui Mircea Geoană – care pare să facă mai degrabă parte din logica acțiunii parti­dului în vederea unei clarificări organizaționale decît a unui demers instituțional privind conducerea Senatului – nu este decît unul din momentele pentru pregătirea organizației PSD, dar și a USL, pentru alegerile locale și parlamentare din 2012.

Cristian PÎRVULESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top