Sîntem cei mai egali
Pastila de după 29 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Sîntem cei mai egali 0Au curs multe rînduri despre noi, Generația ’89. Și, probabil, sîntem cea mai ciudată dintre toate pe care le-a numit istoria recentă a poporului român. De cînd am dat prima oară ochii cu lumina, ni s-a promis totul: libertate, egalitate, speranțe, lapte și banane. Toate lucrurile care le lipsiseră părinților noștri. Iar de la bunici am auzit de războaie, foamete și sînge vărsat degeaba. Deja aveam un strop de conservatori în noi.
Dar pe lîngă promisiuni, mulți aveau și speranțe mari de la noi. Din perioada interbelică, nimeni nu mai avea posibilitățile noastre. Granițele erau deschise, democrația era șchioapă, dar promitea, și părinții noștri erau oameni cu mintea îndreptată după modelul Occidentului. Ce putea să meargă rău? Noi trebuia să fim piatra de temelie pentru viitorul poporului român. Nu o generație de sacrificiu ci una de izbîndă.
După 20 de ani, unii dintre noi încă mai cred în legende din astea. Din ochii bătrînilor care aud că sîntem de aceeași vîrstă cu democrația încă mai străbate speranța, acoperită de un zîmbet cald. Și mulți dintre noi nu ne-am culcat pe lauri. Am citit, am învățat din greșelile celor de dinaintea noastră și acum așteptăm. Trebuie să vină momentul în care să ne remarcăm, acel moment în care să se usuce rețeaua de ițe care înconjoară societatea, să putem să ieșim la suprafață cu o pancardă în mînă și să spunem răspicat: „Da, noi sîntem. Pe noi ne așteptați!”. Dar momentan stăm și așteptăm. Va veni acel moment, va veni sigur.
După încă 40 de ani, am mai rămas puțini. Sîntem o mînă de oameni, răsfirați în toate colțurile Europei, pentru că dintre cei rămași, majoritatea a ales să plece. După patru decenii, ne-am dat aproape de o nouă generație. Am ajuns să le șoptim în ureche nu despre libertate, egalitate sau speranțe, ci despre neputință. Am trăit o viață lipsită de războaie, foamete sau opresiune; vorba unui marinar celebru, am trăit bine. Poate o fi nevoie de circumstanțe speciale pentru ca oamenii mari să se poată afirma. N-avem de unde să știm și nici nu vom afla pentru că în curînd vom muri. Degeaba.
Cătălin HOPULELE









Adaugă un comentariu