Cîte-o față pentru fiecare suferință
Pastila de după 15 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Cîte-o față pentru fiecare suferință 0Ne pricepem să dăm nume pentru că au nevoie și cochiliile noastre de o reprezentare. Nu putem fi doar oameni, frumoși, bogați, săraci cu duhul sau cu buzunarul spart. Trebuie să ne împărțim în Mihai, Florini, Alexandre sau Mihaele pentru că, deși avem toți două picioare, unii dintre noi sînt mai oameni decît ceilalți. La fel de bine am putea să ne strigăm după numere, dar ar fi puțin bizar. Oricît de interesant ne-ar suna acuma 007 și indiferent dacă sînt în sistemul zecimal sau binar, numerele sînt frumoase, dar parcă nu au personalitate.
Nu și literele. Se arcuiesc, se îndoaie, alunecă pe vîrful limbii și provoacă bucurie, suferință sau se erijează ca fiind indicii ale înțelepciunii. Prin urmare, am ajuns să ne croim identitatea prin îmbinarea de litere și numelor, le-am dat puterea de a crea viață. E suficient să-i spunem cîinelui Georgel, ca să ne ducem cu gîndul la prietenul nostru plecat peste hotare, sau să ne numim aragazul Mihaela ca să ne așteptăm că mîncarea o să iasă cum o făcea mătușa noastră de la țară. Oricît de amuzant ar suna, astfel de reprezentări au stat la baza educației noastre, și aidoma cîinilor bătrîni, ne e greu să scăpăm de ele și să învățăm trucuri noi.
Pentru că, să fim sinceri, fără Excalibur, Arthur nu ar fi putut stăpîni Camelotul. Fără ciocanul său, Mjölnir, pe Thor, regele tunetului, nordicii nu l-ar mai recunoaște ca zeu, iar fără Lassie, micuțul Timmy nu s-ar fi putut întoarce acasă de la școală. Iar acum, reprezentările noastre nu mai au limite; sărăciei am ajuns să-i spunem sec, Boc, iar tuturor problemelor noastre le dăm nuanțe de Băsescu.
Am dat, în schimb, viață și speranțelor pe care le nutrim, de cîțiva ani, în grupuri mici sau în plen. I-am spus simplu, UE. Problema este că, în ultima perioadă, a început să sune prea mult a înjurătură.
Cătălin HOPULELE









Adaugă un comentariu