Cum sună Bucovina la 17 ani

Printre capetele înrămate de o­che­lari de soare, cele platinate și ce­­le năclăite cu gel se plimba o că­ciu­lă neagră de miel, ceva mai î­nal­tă. Apoi căciula a fost înghițită de u­șa păzită cu sfințenie de niște băr­bați îmbrăcați în negru, care păreau că vorbesc cu ei înșiși tot timpul. În nici jumătate de oră, căciula ieșea pe un alt culoar, iar sub ea se înfiripa un zîmbet modest.

Alexandru e cel mai chipeș din­tre toți cei care au venit la preselec­ție, viitori artiști. El are un costum po­­­­pular alb, de pînză, ilic cu maci ro­­șii și cu marginea albastră și o pe­re­che de cizme negre, lustruite, de zici că-i proaspăt venit de la o horă din sat. „Au zis că am cîntat bine și că am o voce bună, trebuie să vin și mîine și sper să m-ajute Dumnezeu. Am cîntat «Cîntec din Bucovina»”. Face 18 ani abia în august și de a­ce­­ea e însoțit de un bărbat și o fe­me­­ie, care nu-l scapă din ochi. „Nu-s pă­rinții mei, părinții mei îs bătrîni, au mai mult de 60 de ani și stau la sat, aicea, lîngă Iași”.

El e din Paș­cani și casa lui se află pe strada „Mihail Ko­găl­ni­cea­nu” numărul doi, la Centrul de Pla­­sament „Sfîntul Stelian”. „Pă­rin­ții n-au putut să aibă grijă de mine, eram uite-atîta cînd am rămas singur”, și Alexandru își desface pal­me­le pe genunchi. „Am stat și la cen­tru la Iași pînă pe la 13 ani, a­cu­ma de cîțiva ani sînt la Pașcani”. Și cos­tumul îl are de la mama unei e­du­catoare de la centru, „care m-a vă­zut că-s băiat care pun toate luc­ru­rile la loc și am grijă de ele”. Spu­ne după fiecare propoziție „mu­zi­ca e viața mea”, iar vorbele îi ies cumiți și liniștite, ca cele ale unui om bătrîn. Ține mîinile în poală și se înclină abia perceptibil cînd vor­beș­te, iar ochii de cărbune parcă rîd. Spune mereu „dumneavoastră”, pen­tru că „așa am fost învățat la centru, cu respect”.

Premiu pentru cei de-acasă

De-un singur lucru îi pare rău, că nu are cu ce învăța, nu are a­pa­ra­tu­ră. A fost acum cîțiva ani la o profesoară din Pașcani care i-a pus di­ag­nostic: „ai voce”, dar tot ce-a în­vă­­țat mai apoi n-a ținut de dascăli. Au un DVD player și un microfon la care cîntă Alexandru. „Eu dacă aș pu­­tea, aș repeta toată ziua, numai as­­ta aș face. Așa mi-am propus să fac vara asta”. Face voluntariat și la alt centru, la „copii cu sindrom. Îi a­jut, le citesc și le cînt uneori”. „Da­că iau premiul cel mare, o să am 18 ani deja și n-o să uit niciodată de unde am pornit. O să-i ajut pe cei de la centru și, mai ales, pe părinții mei”.

Anastasia CONDRUC