În dimineața celor 1001 de nopți
Pastila de după 10 iunie 2011 Niciun comentariu la În dimineața celor 1001 de nopți 0Cînd o trăgeam pe bunica de capot, așteptînd nerăbdător să termine plăcintele, cel mai mult îmi plăcea să o văd cum dădea făina prin sită și, uneori, aveam noroc și cădea și sita pe mîna mea.
Și, ca nisipul dintr-o clepsidră, făină se scurgea încet, împinsă dintr-o parte-n alta. Cursuri, seminarii, vacanțe, sateliți, ziare, radiouri, stres și examene au alunecat prin ochiurile mici ale sitei. În urma făinei rămînea însă mereu un pumn de praf mai închis la culoare, mereu în modele ciudate, ca și cum s-ar așeza fumul de țigară pe-un tablou. Și îmi plăcea, la sfîrșit, înainte ca făina să devină aluat, aluatul cozonac și praful negru să fie aruncat, să iau un pumn de negreală în buzunar.
Închis în camera mea, deschideam mereu degetele încet, să nu-mi scape nici un bob. Ultima oară cînd am făcut asta, am găsit-o în podul palmei pe Anastasia, replica din Basarabia a lui Beyonce, dansînd Single Ladies, și pe Diana, discutînd politica celor trei trandafiri roșii cu George, ca apoi să mai elaboreze niscaiva principii de evaluare ARACIS. Era și Alexandra într-un colț, ascultînd Dire Straits și speriindu-se mereu cînd Lupu o amenința că va dezvălui redacției melodia ei preferată: „Suicide is painless” de la Marlyn Manson. Iar Varninschi, cu ziarul gata sau nu, mereu găsea un meci la care să se uite în timp ce, din colțul celălalt al redacției, Păuleț încerca să-i dea foc la păr cu privirea.
Și acum mai am toate firișoarele de nisip, strînse-n cutiuțe, în recamierul de la capătul patului din camera bunicii. Am vrut mereu, ca, atunci cînd am să am destule, să le dau drumul la toate odată și să fac din grînele negricioase o plajă. Și cu lucruri bune și cu rele. Dar toate frumoase.
Cătălin HOPULELE









Adaugă un comentariu