În așteptarea portocalelor de la Ierusalim

În copilăria mea mîncam portoca­le doar de Crăciun. Și tot atunci iar­na avea un pretext pentru care venea cu vijelii și nămeți de zăpadă mari cît casa. Atunci Nașterea Domnului du­ra cît o vacanță, iar bradul era luat în prima zi de Crăciun, cel mai ieftin și ultimul din piață.

Odată am îm­po­do­bit un ficus bătrîn, iar din drum părea că am cel mai împărătesc pom, plin de be­culețe vesele. De ultimul Crăciun, cînd am fost toți acasă, am primit „Frații Jderi” și două portocale uriașe. De atunci s-a stricat treaba, iar Săr­bă­torile se grăbesc din ce în ce mai tare, ca o cireadă de ciute urmărite de vînători. Alteori, parcă nici n-au fost și îmi vine să plîng.

Era o seară din aceea argintie, cînd luna transformă zăpada în licurici și luna într-un glob de vrăjitoare. Tata ve­nea de la muncă, de la fosta fermă de vaci. Mama o asculta pe Maria Cio­banu la radio. Undeva în dulap stă­tea ascuns cadoul pentru Moșu, pe care îl căutam în toată casa cu o zi în­ainte. Însă pe ușă nu a intrat cel pe care îl așteptam. O creatură ciudată, cu un cearșaf roșu pe umeri și un pachet de vată în loc de barbă a trecut pra­gul. Nu știam ce să cred, unde să mă ascund de el. A intrat cu un „ho, ho, ho” și m-a luat pe brațe. M-a chinuit cu poezii învățate la școală și m-a în­trebat dacă am note mari. Cuminte aveam voie să nu fiu. Mă întrebam în tot acest timp ce caută pe capul alt­cuiva și da­că nu cumva i l-a furat din casă. Îmi venea să i-l iau și să fug. La ur­mă a dat o pungă cu portocale și ba­na­ne, apoi a plecat. Peste ze­ce mi­nu­te a ajuns tata acasă și am să­rit în bra­țe­le lui. După alte zece mi­nu­te, vă­­zînd că nu am înțeles nimic îmi spune că acela a fost Moș Crăciun. Am ră­mas cu gura căscată. Un Moș Cră­ciun la mine în casă? Și de ce să-i ia fesul tatei? Pentru mine tata a fost mereu Crăciunul, a fost globurile din pom și instalația de la ușă. Fără el por­­tocalele nu au mai avut miros iar clo­­poțelul a sunat a dogit în fiecare iar­nă de atunci.

Este noiembrie și aștept un Cră­ciun mai blînd, după atîția ani, tata mi-a promis un pachet plin cu portoca­le culese din livezile de lîngă Ierusalim.

Paula SCÎNTEIANU