Cuza, cea mai bătrînă doamnă din Copou
Honoris fără Causa 2 noiembrie 2010 Niciun comentariu la Cuza, cea mai bătrînă doamnă din Copou 41Cu toate că acum este văzută ca una dintre cele mai bune instituții de învățămînt superior din țară, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a trecut, în cei 150 de ani, de numeroase obstacole. În a doua jumătate a secolului al XIX – lea s-a crezut chiar și faptul că „visul” lui Kogălniceanu nu va avea mari șanse de reușită, iar în timpul celor două conflagrații mondiale, a trecut prin suspendarea cursurilor și mutarea facultăților în alte orașe. Cea mai grea perioadă prin care a trecut a fost, în schimb, venirea regimului comunist la putere. Cu toate aceste dificultăți, Universitatea a jucat un rol important în societatea românească.
În urmă cu 150 de ani, în Iași se înființa prima universitate modernă din țară. Apărută la un an după unirea din 1859, ea a reprezentat afirmarea, pe plan intern, a capacităților noului stat. S-a ales acest oraș datorită lui Mihail Kogălniceanu, om politic moldovean, iar prin înființarea instituției aici, s-a dorit crearea unui pol cultural – „scaun al științei, în focar al inteligenței românești”, după cum spunea el. Acest lucru venea în condițiile în care orașul și-a pierdut din importanța administrativă și politică, după ce întreg aparatul legislativ și administrativ s-a mutat la București.
Cu toate acestea, instituția nu s-a bucurat de un succes din primii ani de existență. Infrastructura internă a universității nu era dezvoltată, și încă nu se formase un colectiv de cadre didactice. O bună parte din acestea veneau tocmai din Ardeal pentru a susține cursuri, printre profesori numărîndu-se Simion Bărnuțiu sau Ștefan Micle. Adrian Vițalaru, prep. univ. drd la Catedra de Istorie Contemporană, adaugă faptul că opinia publică nici nu s-a arătat interesată în mod expres de studiile oferite, iar tinerii cu o oarecare situație financiară continuau să meargă la universitățile din străinătate. „Începuturile sînt oarecum confuze, dificile. În primii ani chiar s-a pus problema dacă universitatea are șanse să funcționeze chiar la Iași”, a continuat acesta.
Mai mult, se poate spune că instituția de învățămînt își are rădăcinile în vechea Academie Mihăileană, înființată în 1835 de, Mihail Sturdza, domnul Moldovei de la acea vreme. A fost considerată prima instituție de învățămînt superior din țară, aceasta avînd trei facultăți: Filosofie, Drept, Teologie.
De asemenea, cursurile erau împărțite în clase inferioare și superioare. Începînd cu 1860, aceasta s-a destrămat, iar facultățile au trecut sub egida universității. Astfel, recunoaște și Adrian Vițalaru, studenții de la Drept se considereau urmașii vechii „facultăți de Dritu”.
Nici o formă fără fond
Interesul pentru universitate a crescut o dată cu întoarcerea în țară a absolvenților de studii superioare care au vrut să fie profesori. În aceeași perioadă Titu Maiorescu vorbea de „teoria formelor fără fond”, iar prin încurajarea tinerilor de a merge la universitate s-a dorit de la bun început „un stat român modern puternic care încerca să-și creeze elitele în școlile proprii. Pe acest fundal s-a creat și universitatea din Iași. Unul dintre rolurile universității din Iași era acela de a educa tinerii în spiritul național, de a forma conștiințe”, a explicat Adrian Vițalaru.
Primii profesori s-au format în universitățile din spațiul german sau francez, astfel fiecare a predat după cum principiile asimilate în tinpul studiilor. Nu se poate vorbi de adoptarea strictă a anumit model de organizare, fie el franțuzesc sau humboldian. O oarecare întoarcere spre această ultimă variantă s-a încercat în condițiile în care pe tronul Principatelor a venit Carol I, însă chiar și așa, după cum amintește Adrian Vițalaru, nu a fost niciodată vorba de o delimitare clară.
Înființarea acesteia nu a avut nici un impact semnificativ pe plan internațional. Relațiile cu alte universități din străinătate s-au creat greu, iar unul din factorii de care s-a ținut cont în acest sens au fost relațiile pe care le aveau chiar universitarii în afară. „Nu cunosc ca profesori din străinătate să fi susținut prelegeri în a a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De obicei se țineau în cadrul congreselor internaționale pe care le găzduia Universitatea din Iași, dar legăturile s-au clădit în timp și dificil. În principal s-a mers pe relațiile personale ale profesorilor. Unii din ei și-au făcut școala în afară și chiar doctoratul, întorcîndu-se, prin contactele lor s-au închegat relațiile exterioare”, a menționat profesorul din cadrul Catedrei de Istorie Contemporană.
Așa zisa „concurență” a apărut la o diferență de patru ani, în 1864, cînd s-a înființat și Universitatea București. Studenții alegeau capitala pentru că le oferea, teoretic, mai multe șanse de reușită profesională, iar cadrele didactice vedeau posibilitatea dezvoltării unei cariere politice.
„Exodul” universității ieșene
Pînă în 1898, Universitatea și-a desfășurat activitatea în Palatul Cantacuzino, actualul sediu al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Construcția noului sediu a avut loc în timpul lui Spiru Haret, aflat la conducerea Ministerului Educației Publice.
Clădirea înființată, construită cu elemente arhitecturale în stilul baroc, a purtat numele de Palatul Universitar de la Copou.
În ceea ce privește costurile studiilor, Facultatea de Medicină era cea mai scumpă, însă, per ansamblu, nu se puteau compara cu taxele de la universitățile din străinătate. În plus, din dorința de a-i impulsiona pe tineri, regele și statul, ofereau numeroase burse pentru cei tineri. Căminele în schimb, s-au construit abia în anii 1900, studenții găsindu-și cazare pe la gazde sau în internatele liceelor de la acea vreme. De asemenea, profesorul Vițalaru aduce aminte și de inițiativa autorităților locale din afara Iașului pentru a-i încuraja pe tineri să vină la studii, cel mai bun exemplu este căminul Covurluian, amenajat de autoritățile din Covurlui pentru a-i sprijini pe tinerii din acea zonă.
Universitatea a avut mult de suferit în timpul celor două conflagrații mondiale. După începerea Primului Război Mondial, cursurile au fost suspendate în 1916, o dată cu intrarea României de partea Antantei. O dată cu refugierea casei regale la Iași, ședințele Parlamentului s-au ținut în Aula Magna.
În 1944, din cauza apropierei armatei sovietice, conducerea a decis evacuarea universității, iar facultățile au fost temporar „strămutate” în Alba Iulia, Zlatna sau Rîmnicu Vîlcea. „S-a întîmplat în contextul în care autoritățile române se așteptau la un atac iminent din partea Armatei Roșii. În acele clipe, au evacuat și instituțiile statului, bunurile de preț din teritoriile cedate pînă atunci și cele cucerite de sovietici și cele din apropierea frontului”, a menționat Adrian Vițalaru.
Aceste mutări au dus la pierderea arhivelor, ca de exemplu cele ale Facultății de Teologie, care se aflau în gara din București în momentul în care au început atacurile de pe 4 aprilie 1944.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, în Universitate au fost cazate trupele nemțești, iar după 23 august, a devenit un soi de închisoare pentru soldați. În aceste condiții, autoritățile au decis, mai mult simbolic, organizarea unei sesiuni de examen, în perioada iunie – iulie 1944 pentru a arăta că „viața își duce un curs normal”.
De la ruși vine ploaia
Cea mai grea perioadă pentru Universitatea din Iași a fost și cea mai lungă: instaurarea regimului autoritar. O dată cu terminarea celui de Al Doilea Război Mondial și cu venirea comuniștilor la putere, evoluția instituției s-a blocat. Colectivul universitar a trecut printr-o serie de epurări prin care se dorea eliminarea elementelor „nesănătoase”. Asist. univ. dr. Ionuț Nistor de la Facultatea de Istorie spune că s-ar putea vorbi de trei astfel de procese. Primul a început în 1944 cînd au fost scoși de la catedră în jur de 30 de profesori care nu se aliniau cu noile concepții politice sau care aveau legături cu vechiul regim.
„O a doua etapă a fost începînd cu 1947-48, etapa comprimărilor. Pe fondul restrîngerilor de norme, sub formă mascată au fost înlăturați cei care, iarăși, nu erau dezirabili regimului. Aceasta, în schimb, nu a mai fost atît de violentă. Acum nici cei din prima etapă nu au făcut închisoare, dar au fost înlăturați cu mult tam tam în presă. Erau multe atacuri puternice, de exemplu împotriva lui Radu Vulpe, un istoric recunoscut care a fost înlăturat cu prima epurare. În a doua parte s-a făcut, fără accesul publicului la informație”, a adăugat Ionuț Nistor. A treia etapă a reprezentat organizarea comisiilor de analiză a cursurilor. În cadrul acestora, erau analizate toate programele și cursurile universitare pentru a se verifica dacă sînt conforme cu ideologia partidului.
Cercetarea universitară a cunoscut o orientare forțată către Răsărit, cînd „din 1948 modelul și știința sovietică au devenit axiome”, iar una din materiile care se studia, indiferent de facultatea și specializarea urmată, ținea de ideologia marxist-leninistă. De asemenea, pentru a absolvi facultatea, studenții trebuiau să dea examen la această materie. Autonomia de care s-a bucurat pînă în 1944 a dispărut, iar elita universitară a intrat într-un con de umbră prin înlăturările care s-au făcut.
Prima sută de ani
Unul din momentele cele mai important din această perioadă a fost sărbătorirea centenarului Universității. În anul 1960, autoritățile au încercat să revitalizeze spiritul academic prin organizarea unor evenimente, pregătite cu cinci ani înainte. Cu această ocazie au fost inaugurate căminele din complexul „Tîrgușor-Copou”, Grădina Botanică a fost mutată în actualul sediu și s-a inaugurat Corpul B al Universității. Poșta Română a emis o colecție specială de timbre dedicate acestei sărbători. Atunci, la evenimente au fost invitați profesori străini din Occident, iar, pe filieră politică, de la București, au sosit cei mai importanți lideri comuniști, printre aceștia numărîndu-se Gheorghe Maurer sau Alexandru Bîrlădeanu. „A fost, pentru momentul respectiv, o primă ieșire din anii grei ai deceniului 50 pentru universitatea noastră. La serbările organizate au participat reprezentanți din cîteva zeci de universități din străinătate și au fost în total vreo 54 de oaspeți”, a spus prep. univ. dr. Adrian Vițalaru.
Pentru comuniști, aceasta a reprezentat mai ales o ocazie de a-și face propagandă în fața străinilor, dorind să creeze o imagine favorabilă țării. „Mai degrabă a fost o legitimare, un soi de afirmare în plan național și mai ales internațional a poziției pe care îl are sistemul românesc de ducație”, a adăugat Ionuț Nistor.
Unul din cele mai importante momente referitoare la viața studențească a fost revolta din 1987. O bună parte din studenții ieșeni au mărșăluit din Copou pînă în campusul „Tudor Vladimirescu”, nemulțumiți de condițiile proaste din cămine. Cu toate că nu a fost considerată o mișcare de natură politică – prin mesajele lor erau lozinci precum „Vrem apă să ne spălăm și lumină să învățăm” – Securitatea i-a sancționat pe o parte din ei. S-au organizat ședințe publice cu părinții protestatarilor, iar aceștia au fost amenințați cu exmatricularea din universitate fără posibilitatea de a se mai înscrie la orice alta din țară.
***
O dată cu revoluția din 1989, Universitatea și-a redobîndit autonomia, iar una din cele mai importante măsuri luate în perioada anilor ’90 a fost și reînființarea Facultății de Teologie Ortodoxă, în 1991. Dacă, inițial, „Cuza” a avut trei facultăți, în momentul de față ea numără 15, cea mai veche fiind cea de Drept. Pentru societate, „Cuza” a jucat, prin personalitățile marcante care au predat sau care s-au format aici, un important rol în dezvoltarea elitelor și valorilor românești.
George GURESCU
Adaugă un comentariu