O zi cu omul plajei

1001 de chipuri Niciun comentariu la O zi cu omul plajei 723

Dacă ar exista un om al plajei, el ar avea mereu părul încîlcit. Și plin de urmele furtunelor de nisip, răzvrătit de vînt și cu miros de apă agitată. Nu ar avea mîini, ci doar picioare, cu care ar frămînta nisipul pe sub tălpi sau cu care ar alinta apa. Omul plajei nu ar locui nicăieri de fapt, ar vedea răsăritul zi de zi din același loc, s-ar înveli în alge și în apă sărată și ar adormi atins de cîte un val care-l zdruncină. Ar mînca pește crud, cu solzi argintii și s-ar înfrupta din gustul sărat al mării, așteptînd ca pielea să-i sfîrîie de prea mult soare.

În 2014, omul plajei din Cos­ti­nești nu este un melancolic și nici vreun romantic sau vreun me­lo­man. E tînăr, învîrtindu-se undeva pe la 20, 30 de ani. Are burtă și vo­ce groasă care ar sparge și-un val, iar printre degete sigur îi ies și cîteva coji de semințe. Nu are păr în­cîlcit, ci doar o chelie din care mijesc cîteva fire de păr negru. Se mîn­gîie pe burtă cu o mînă, în timp ce cealaltă o ține pe un pahar de plas­tic din care iese rece bere de la do­zator. Dă dedicații cu ecou, preferă să se în­gră­mădească într-o bodegă cu mult fum și cu manele, unde intrarea e zece lei, decît să danseze pe plajă fără niciun ban.

***

Ora 7.00 | Aproape adormit, ba de frig, ba de oboseala unui somn îngrămădit pe un singur scaun timp de zece ore, omul plajei caută să umple cu chitara cele cîteva ore care au mai rămas. Își sprijină ca­pul de umărul unui coleg și începe îm­preună cu tot com­par­timentul să cînte „singura noastră scă­pa­aa­ree, să rămînem toooți la maree”. Pen­tru că toată lumea moțăie cum și pe unde se poate, se opresc și ei, preferînd să își păstreze energia. „Abia aștept să fumez, să beau, să dorm pe plajă, să dansez, să țip, vaaaai”, spune omul nostru cu un entuziasm care trece prin pereții compartimentelor. Merge în Vamă, nu știm dacă a mai fost sau nu. E li­cean, pentru că atunci cînd controlorul i-a cerut biletul, a întins ti­mid un carnet de elev vizat pe ultimul an. Măcar e viitor student. Prietena lui (nu iubita) nu i-a vorbit tot drumul, iar acum, cînd cî­te­va ore o mai despart de Vamă se ma­chiază tacticoasă, scoțînd mai multe tuburi de machiaj de toate culorile și cu toate mirosurile. Nu știe că în Vamă și în cort machiajul nu rezistă mai mult de șase ore, și nu prea ai cum să îl refaci.

Omul nostru este buimac, nu știe încă unde a ajuns și nici ce va face.

Ora 9.00 | Trenul care tocmai a răsturnat corturi și bagaje pline de haine pleacă șuierînd. În urmă îi ră­mîn chiote care se termină cu „i­ha­aaa, ihaaa” și cîțiva tineri de­zo­rien­tați sînt luați pe sus de pro­prietarii care oferă cazare ca și cum ar da „țigări, domnu, țigări, țigări” pe sub mînă. Omul nostru este buimac, nu știe încă unde a ajuns și nici ce va face. Cu bagajele aruncate printr-un colț, a ieșit la plimbare pe faleză. Fuge în slip tanga, fugărit de cîțiva prieteni și nu îți poți da seama dacă fuge de frig sau de frica de a nu fi prins. Se oprește împiedicat de ustensilele cîtorva muncitori care ridică de dimineață o viitoare terasă de pe care se văd doar cîteva sticle de băuturi. Umblă năuc după un loc unde să-și poată bea cafeaua de dimineață, însă vînzătorii abia deschid buticurile sau acum scot cartușele de țigări de sub tejghea. Singurul loc unde și-ar putea bea cafeaua este în Max, unde cel mai probabil vor cînta lăutarii diseară.

Ora 15.00 | Tremură de frig, de plictiseală, se plînge de nisip prea ud sau prea rece și atinge marea cu vîrful degetelor de la picioare. S-ar afunda în ea, însă nu-i prea caldă, valurile-s mari, iar gustu-i prea sărat. Deasupra mării stă să se scurgă o ceață densă și rece care face ca epava din larg să se ascundă. Și apoi să reapară ca într-un joc. Singurul cort de pe plajă e zguduit de vînt și de briza mării, mișcîndu-se agitat în toate părțile. Înfofolit în hanorac și cu încă o geacă pe deasupra, își scoate pri­e­te­nii din cort și gînditori se uită că­u­tînd o soluție. Să se bage înapoi, la cald, pare a fi soluția atunci cînd apar și primele picături reci de ploaie.

Ora 17.00 | Omul nostru s-a așezat la o coadă. Nu la înghețată, nu la vată de zahăr și nici măcar la bere. Vrea să-și măsoare forța dînd cu pumnul sau cu ciocanul. În jurul lui s-au adunat gură-cască țipînd și urlînd din toți rărunchii, în­cu­ra­jîn­du-l să dea mai tare.

Omul plajei iese seara la plimbare ca să-i sîcîie pe alții sau ca să arate cît de grozav e, la depărtare de casă.

Ora 19.00 | Stațiunea vuiește de sunete care se amestecă trans­for­mînd muzica într-un haos în­tre­ținut de lumini. Omul plajei iese seara la plimbare ca să-i sîcîie pe alții sau ca să arate cît de grozav e, la depărtare de casă. Se oprește în fa­ța localului Max unde, pe alee, iese un lăutar cu vioara. În jurul lui, fetele dau din buric, săltînd din picioare ca și cum le-ar fi foarte cunoscut atît ritmul cît și melodia în sine. Se dau dedicații zgomotoase pe ritmuri de manele, cu ecou în microfon așteptînd încă o mișcare din buric a fetelor. „Pentru fratele mai mic și pentru…”, spune în microfon unul dintre lăutari așteptînd la ureche continuarea. Poartă o cămașă roz suflecată la mîneci, pe care o tot frămîntă între degete atunci cînd cîntă, de parcă ar vrea să nu uite versurile. Lumea se strînge în jurul lui ca la circ după ce aud în urechi timp de o jumătate de plajă sau zece minute la pas domol „Da eu te iubeeesc de mooor”. La cîțiva metri mai încolo, la Max beach, terasă amenajată de­cent în mijlocul plajei, cu loc destul pentru dans și cu boxe mari, e gol. DJ-ul continuă să vorbească ca și cum în fața sa ar sta sute de oameni pe care îi îndeamnă să danseze, să dea din palme sau să continue ver­su­rile. Însă singurii spectactori îi sînt barmanul care dansează cu do­uă sticle de bere după bar și cîteva chelnerițe care țopăie rîzînd că tot localul este al lor. Omului plajei se pare că nu-i priește muzica de club, tot mai bună-i o manea.

Ora 22.00 | Muzica de club din Office Summer Club Lounge se as­cunde prin cîteva lumini colorate și trei oameni care bîțîie din ge­nunchi uitîndu-se mereu spre in­tra­re. Nu mai intră nimeni, însă DJ-ul prevede „o noapte incendiară, cu multe hituri, hai Costineeești!”. Puțin mai încolo, la „10 steaguri”, a­bia dacă mai găsești o bancă li­beră. Omului nostru îi priește mai bine mîncarea datorită scîrțîitului de viori și a versurilor care se termină cu „hă-hă, hăp-hăp”, decît orice altceva. Chiar și băieții care vînd porumb copt se mai încălzesc dansînd în cerc pe manele.

Ora 1.00 | Să nu creadă nimeni că omul nostru stă doar la cort sau doar la hoteluri ieftine, îngrămădit cu alți cinci prieteni. Stă și la hotel de multe stele, însă pentru că la mare nu se doarme, a ieșit pe te­ra­să. Un alt grup de lăutari cîntă în hotelul de pe marginea căii ferate, iar omul plajei din Costinești știe toate versurile, cîntînd atît de tare încît acoperă muzica.

***

Omul plajei de 1 Mai și-a lăsat grătarul acasă și mănîncă hamsii uleioase și mirositoare, tăvălite prin făină grunjoasă al căror gust este potolit de o bere la PET. Mă­nîn­că de la fast-food-ul cu specific turcesc, „de la băieții din colț” care-și ascut cuțitele pe carnea de pui care se rotește de la începutul serii. Cîntă „Cine-a pus șaorma-n drum?” nu doar pentru că se aude de la bodegile cu mîncare, ci pen­tru că are un ritm care-i place. Care anume? V-am spus.

Autor:

Mădălina OLARIU

Secretar general de redacție Opinia studențească, student în anul I master la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top