Coregrafii moldovenești

La prima preselecție pentru un ansamblu folcloric de dansuri populare, în anul 1976, un puști de zece ani ieșea din mul­ți­mea comunei Pădureni, din județul Vaslui. „M-am născut dansînd”, spune fără să clipească Virginel Solomon care timp de 25 de ani a rămas tot la Ansamblul folcloric numit „Stejărelul”.

A început cu paşi simpli, doi la stînga şi doi la dreapta, doi în faţă şi doi în spate, dar pentru el asta nu a fost de ajuns. Su­netele bătăilor de picioare care se sincronizau cu muzica şi cu energia dată de instrumentişti, maeştri ai instrumentelor, îl fă­ceau să repete paşii pînă la epuizare. A devenit copilul care tră­ia ca să danseze, fiind încurajat de părinţii care îi repetau me­reu că-l moşteneşte pe bunicul care era primul la horele din sat. S-a dus vestea în ţară că este un ansamblu care rupe scena în Pădureni şi luni de zile au împărtăşit dansul tradiţional moldovenesc şi energia care vine odată cu el străinilor în pie­ţe­le și pe străzile Belgiei, Franței, Cehiei sau Ungariei. În fie­ca­re an, altă ţară.

După 25 de ani dăruiţi ansamblului Stejărelul, a venit tim­pul să ceară mai mult de la această pasiune. S-a mutat în Huşi şi cu ajutorul dirijorului Valerică Petraru, dar şi cu susţinerea Directorului Casei de Cultură din oraş, au înfiinţat în anul 1999 Ansamblul „Trandafir de la Moldova”. Echipa de 24 de pe­rechi şi 25 de instrumentişti au pus stăpînire pe Casa de Cul­tu­ră. „Să fii coregraf al unui ansamblu presupune să te învîrţi într-un cerc al infinitului. Generaţiile vin şi pleacă. Acum lu­crez cu 160 de copii, cei mai mici sînt de grădiniţă, pe unii dintre ei îi învăţ să meargă”, îmi spune zîmbind lăsînd să se vadă ri­du­rile de la ochii care-i trădează cei 48 de ani.

Cei patru ani petrecuţi la Academia de Folclor alături de Ma­rin Barbu i-a stins setea de paşi de dans popular autentic. Pri­măvara şi toamna colindau sate din Oradea, Dobrogea, Tîr­gu Mureş şi învăţau paşi specifici zonei al jocurilor populare tra­diţionale. Într-o zi i-a oprit pe cîţiva ţigani care veneau de la pia­ţă cu ceaune şi i-a invitat în Casa de Cultură. „Le-am pus me­lodia, mi-au dansat ei, le-am dansat eu. Cea mai bună me­to­dă să înveţi dansul ţigănesc este să îţi arate chiar ei pentru că pa­re uşor, dar nu este. Stilul dansului este unul foarte complicat”, spune în timp ce observ că are o ţinută demnă pe care a de­prins-o de-a lungul anilor de dans.

Anul 2014 l-a găsit predînd dans popular atît generaţiilor de la „Trandafir de la Moldova”, cît şi celor de la Ansamblul „Ho­ra Vaslui”, trupe cunoscute în breasla dansatorilor din Ro­mâ­nia. „Niciodată nu o să scoţi bani din aşa ceva. În cultură trebu­rile sînt complicate. Vreau să învăț cît mai mulţi tineri ceea ce eu ştiu, pentru că dansul popular este pe moarte.”