Cu gluma la drumul mare
1001 de chipuri 1 aprilie 2013 Niciun comentariu la Cu gluma la drumul mare 1Afară ninge linștit. Nu îți vine să te gîndești însă la versuri de colinde atunci cînd sîntem la sfîrșitul lui martie, iar șoferii microbuzelor care ne duc la casele noastre încă se luptă cu zăpada. Înfofolit în geaca lui groasă de fîș, Mihai își face de lucru la compartimentul de bagaje fără să ia în seamă vremea de afară. „Dimineață, cînd am venit, a fost mai urît ca acum”, îmi spune butonînd telefonul abia cumpărat. De la radio aflăm că ninge hotărît în toată țara, dar Mihai nu dă semne de neliniște. În alți ani, drumul a fost blocat multe zile la rînd, dar iarna aceasta, chiar dacă a fost una cu multă zăpadă, a stat acasă doar două zile, cînd trebuia să vină la volanul microbuzului.
În oglinda retrovizoare îi văd părul șaten spre blond și încerc să îi ghicesc vîrsta. Nu mă lasă mult pe gînduri, aflu că are 31 de ani și că lucrează ca șofer de cînd și-a luat permisul și că altceva nu a făcut în viață. A condus și tir și autobuz, dar studenți și pachete aduce de la poalele Pietricicăi la Iași de șase ani încoace. Te-ai aștepta să se plictisească de drumul pe care îl face de zece ori pe săptămînă, însă pe fața sa nu citești decît obișnuința, iar volanul îl manevrează cu ușurința cu care s-ar juca un copil cu mașinuța sa. Și dă semne că asta ar face toată viața, de vreme ce fetele i-au plăcut mai mult decît școala, că „altfel făceam facultate și acum stăteam la un birou, frumușel”, adaugă zîmbind, cu privirea pierdută în zare.
Mă poartă cu discuția pe terenul mașinilor și al motorinei, despre care aflu că nu e deloc ieftină. Nici biletul pentru traseul pe care îl face nu este mai accesibil pentru studenții care trebuie să plătească, dus-întors, 60 de lei, pentru o escapadă în cuibul părintesc. Însă banii tot nu ajung, „cu microbuzul plin abia acoperim cheltuielile. Nu mai adaug uzura mașinii sau Doamne ferește, vreun accident”. În anii în care a condus a fost însă ferit de rele, doar amenzi dacă a luat. Anul trecut, în martie, de Ziua Poliției, a vrut să evite șoseaua de centură din Roman, care este plină de gropi și a mers prin centru. „Am luat amendă și am plătit-o din buzunarul propriu, că doar nu m-a pus cineva să greșesc, a fost vina mea”. Acum însă, chiar dacă s-a obișnuit cu starea șoselei, tot bombăne morocănos la adresa ei, deși știe că se vor aduna tot mai multe gropi de la o zi la alta. Îmi rup mașina în bucăți, dar nu am alternativă”, îmi spune oftînd în timp ce conduce încruntat pe centura pe care o știe ca-n palmă.
Mă întreabă în treacăt dacă am permis de conducere, iar la răspunsul meu negativ mă felicită. „Păi nu vedeți, e o junglă pe șoselele astea”, se grăbește să adauge cu convingerea pe care doar experiența condusului i-o poate da. El nu are de ales, e șofer dintotdeauna. Iar dacă ar avea ocazia, chiar dacă îi place ce face, ar renunța fără să se gîndească de două ori. „Domnișoară, dacă o să cîștig la loto, promit că mă las de meserie.
Ana SIPOȘ









Adaugă un comentariu