Păpușarul sunetelor muzicale
1001 de chipuri 27 martie 2013 Niciun comentariu la Păpușarul sunetelor muzicale 2În Filarmonica din Iași e plin de furnici și greieri. Toți se mișcă gălăgios dintr-o parte în alta a clădirii, cu instrumente în spate și cărți de partitură în buzunare. Mai sînt doar cîteva ore pînă la concertul de diseară, iar membrii orchestrei coboară rînd pe rînd de la repetiții. Toți sînt atenți și abia dacă scapă un zîmbet rătăcit pe holurile agitate. Printre ei, apare și dirijorul Marcian David, un bărbat sobru, absorbit parcă de pașii pe care îi face pierdut.
Cu bagheta a început să cocheteze în urmă cu 12 ani, fiind mai mult o distracție. „După aia chestiunea a devenit serioasă, trecînd de la hobby la o activitate cu o oarecare permanență”. Prima oară a făcut-o în fața orchestrei de cameră din Chișinău, iar mai apoi în Botoșani, unde a rămas ca angajat un an. Chiar și așa, acesta nu a abandonat instrumentul cu care a început, fiind invitat nu doar pentru a dirija orchestre din toată Europa, ci și pentru a gîdila corzile viorii. „Anul trecut am fost într-un tur foarte frumos de recitaluri în China, deci nu suferă o activitate în detrimentul alteia, pentru că amîndouă sînt la fel de importante și necesare încă pentru persoana mea.”
Marcian David nu este foarte expresiv, și îi place să treacă direct la subiect. Preferă să comunice prin muzică, în fața unui public, pentru care a început să se pregătească pentru prima oară la vîrsta de opt ani, dintr-o întîmplare. Venit din Buciumeni la Iași împreună cu tatăl său care l-a înscris la o preselecție, acesta s-a reîntors în 1977 cînd a cîștigat postul de concert maestru la orchestra Filarmonicii, fiind recunoscător că a prins „perioada celei mai spectaculoase ascensiuni profesionale a acestei instituții, tradus prin concerte cu un nivel calitativ foarte bun.” Își amintește și de perioada mai palidă din timpul regimului, însă chiar și așa, nu a abandonat orașul care l-a adoptat.
Este de părere că cel mai important aspect atunci cînd dirijează o armată de instrumentiști este startul, pe lîngă muzică aceștia avînd datoria să dăruiască publicului și sinceritatea lor. Și chiar dacă există viziuni diferite, „nu se poate orchestră fără dirijor sau invers. Trebuie să existe o colaborare pentru a se ajunge la un rezultat mulțumitor”. După mai bine de 40 de ani de interpretat în fața publicului, violonistul recunoaște că publicul nu mai este același însă, totul face parte dintr-o evoluție normală, și nu este de părere că tehnologia a îndepărtat oamenii de artă, „pentru că cu atîtea mijloace de informații, cu atîtea manifestări de tot felul, lumea vede și aude din ce în ce mai mult, și vrînd nevrînd, se învață cu acest gen de manifestare artistică.”
Adaugă un comentariu