Latina pe limba plantelor

Pe Șerban l-am găsit în Gră­di­na Botanică pe prima alee în stînga. Strîn­­gea frunze cu o greblă, asculta mu­zi­că ambientală de la telefon și vorbea cu colega lui despre niște cursuri. E în anul al III-lea la Facultatea de Bio­lo­gie, dar a pierdut un an pentru că, a­șa cum singur recunoaște rîzînd, „i-a plăcut prea mult viața”. Acum spune în­să că „s-a reabilitat” și vrea pe cît po­sibil să recupereze timpul pierdut. S-a oferit voluntar de cîteva luni să plan­teze și să curețe aleile străjuite de flori și consideră că e una dintre ce­le mai bune alegeri ale sale. „Alții s­tau cît e ziua de lungă pe Facebook și așteaptă bani de la părinți, dar eu pot spune că lucrez și mai și cunosc Gră­dina Botanică, iar aici și biologi­e”, spu­ne mîndru tînărul îmbrăcat cu un ha­norac gri.

Plîmbîndu-ne printre copacii pi­ti­ci și arbuști ajungem lîngă un ochi de apă împrejmuit de un gard din fi­er, unde de sub pătura lichidă sticlesc cî­țiva bănuți. Zîmbește. Își aduce a­min­te cum a curățat micuțul iaz la în­­ceputul uceniciei sale printre flori. „Pe lîngă tot felul de mortăciuni pe ca­re le-am scos din apă am făcut și un pumn de bani din bazinul acesta. A­bia aș­tept să-l curăț iar”, zice rî­zî­nd bă­ia­tul înalt și solid, cu alură de lup­tă­tor. Șerban a prins drag de grădina din Copou deși inițial a venit ca să în­ve­țe mai ușor denumirile latinești ale pla­n­telor, deoarece picase la cursul de Sis­­tematică, iar de atunci „mi-am zis că practic o să învăț mai ușor”.

Studentul e mîndru că a învățat toa­te cotloanele grădinii, iar lucrul a­­cesta îl folosește ca pe un șiretlic cînd vrea să cucerească vreo fată. „Îi vor­be­sc despre fiecare floare, despre cum le-am plantat, iar dacă fata merită îi ex­plic și cum stă treaba cu anatomi­a”, rostește tînărul rîzînd zgomotos. Re­cu­noaște că lucrează cu drag la în­fru­­musețarea grădinii, iar cu munca vo­luntariatul se mîndrește oricînd, chi­ar dacă uneori pămîntul îi în­vă­lu­ie mîinile. „Aș putea să iau pauze la ze­ce mi­nute, de țigară sau mai știu eu ce al­tceva și să-mi las colegii să-mi facă trea­ba, dar mie îmi place ce fac. Nu mă plîng că mă murdăresc și nici de mun­­că nu fug”, zice acesta arătîndu-și palmele negricioase.

Cu toate acestea regretă că parcă mun­cește în zadar toamna. Culege și de trei ori pe săptămînă frunzele că­zu­te de la po­mi și de pe alei, deși știe că e­le ar hră­ni pomii. „Nu ai ce face, e o gră­di­nă publică iar aici contează as­pectul”, spune ușor dezamăgit Șer­ba­n. În­­să este mîndru cînd vede că mun­ca îi este apreciată și în plus în­va­ță des­tu­­le nume latinești cît să ia și exa­me­nul. Îi place în Grădina Bo­ta­ni­că, dar nu atît de mult încît să mai facă un an în plus de facultate.

Andrei MIHAI