Duminicile din spatele blocului

„Oamenii” lui Mihai Mateiu joa­că roluri cotidiene, banale chiar, dar sînt surprinși în momentele ce­le mai ciudate, unele fatidice, do­mi­nate de frică, nenoroc sau dez­nă­dejde. Cartea, apărută la editura Casa de Pariuri Literare în seria „Proză”, colecția „Minutar”, propu­ne spre lectură 13 povești de cîteva p­a­gini.

Ce te surprinde din primele fra­ze ale acestui debut literar este cla­ritatea și precizia cu care au­to­rul își descrie personajele, obice­iu­ri­le lor și imaginile care-i înconjo­a­ră. Citind cartea parcă îți recunoști pro­priile gesturi de uneori sau mă­car cele ale unui prieten apropiat, ges­turi pe care le găsești simpatice sau care te enervează la culme. Ima­gini precum „scrîșnetul ghetelor îi a­mintește de alte vremuri” sau „a­pu­că telecomanda de pe bufet și a­pa­să expert butonul cu numărul 4” îți deșteaptă în minte acel imaginar co­lectiv la care chiar dacă nu ai con­­tribuit cu siguranță te raportezi fă­ră să vrei. Și nu poți să nu vizuali­zezi reprezentări atît de bine des­cri­se ca „rămîne o vreme singur, pri­vind co­pacii smulși din beznă de scli­pi­rea intermitentă a girofa­ru­lui”.

Este de apreciat și scriitura lim­pede, fără clișee, fără înflorituri și de­talii inutile, lipsită de imagini ca­re nu fac decît să îngreuneze lectu­ra și de încercări literare doar de dra­gul de a părea talentat. Au­to­rul își adaptează stilul narativ după si­­tu­ația descrisă. În povestirea „Moș Cră­ciun”, de exemplu, Ma­teiu in­tră în mintea copilului – personaj.

„Oamenii” lui Mihai Mateiu nu încearcă să transmită nimic a­-tu­n­ci cînd nu au. Textele nu au ne­a­părat o morală sau un mesaj subli­m, sînt povești și atît, lucru poziti­v într-un spațiu autohton literar în ca­re mulți se cred filosofi și vor să de­a sentințe moralizatoare prin po­veș­ti cu forțat caracter universal.

Poate cea mai „profundă” e „du­minicile”, poveste care impresi­o­nea­ză atît prin tehnica narativă cît și prin subiectul, deși simplu, abordat. Cine nu se rătăcește duminici, sîm­bete, joi sau luni la rînd în drum sau dinspre muncă, în­chi­pui­n­du-și scenarii perfecte pentru o via­ță degeaba.