Mîna de fier dintr-o mănuşă de catifea
1001 de chipuri 28 noiembrie 2016Cînd vine vorba să se povestească, chiar ea spune că rolurile care i se potrivesc cel mai bine
Cînd vine vorba să se povestească, chiar ea spune că rolurile care i se potrivesc cel mai bine
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr (FITPT)
După ce a absolvit Liceul de Coregrafie, a urcat pe scena Operei Naționale din București. În timpul
Andrei m-a învățat să fac gravuri, într-o după-amiază încălzită cu aburi de cafea și cu
Cînd vorbește de saloanele în care a cîntat, i se aprind și vorbele și privirea, iar brațele desenează,
Nu-mi amintesc să fi văzut vreodată claviatura pianului din Sage descoperită și nici stativul
La Heci, în familia Toderașcu, tatăl și copiii dau viață nuielelor așa cum au învățat de
Sala T2 arată ca un laborator de chimie cu mobilier lucios, cu perdele lungi de un alb imaculat
Cînd l-am cunoscut pentru prima dată pe Gavril Siriteanu, avea în atelier un buștean. Un trunchi
„Vrei să știi realitatea? A fost o sarcină geamănă. Eu am ieșit, frate-miu nu”, își