La început a fost cuvîntul, apoi știrea

Cînd îl întrebi pe părintele Eugen Tănăsescu de chemare, s-ar putea să te-alegi, în loc de răspuns, c-o altă întrebare, una care să te facă să cumpănești mai bine la ce-o să spui de-acum înainte – „care chemare? Că vorbim de mai multe”. Dacă-l cauți pe Facebook, îl găsești sub numele de Preot Eugen Tănăsescu și-ai să observi, tot atunci, și-o paranteză în care stau cuminți trei cuvinte: „preot jurnalist inginer”. Ar putea să-ți explice cum stă treaba cu mecanismul de funcționare al unui vapor și-ar putea să-ți scrie articole pe tema alegerilor din SUA, dar cu mai mare drag ți-ar vorbi despre Dumnezeu.

Biserica arsă

Pe părintele Eugen Tănăsescu îl găsești în Constanța, la marginea mă­rii, unde slujește la Biserica „Sfin­ții Arhangheli Mihail și Gavril” și are grijă și de studioul de radio pe care l-a înființat acum mai mulți ani, Ra­dio Dobrogea. De-aproape doi ani, este purtător de cuvînt al Arhiepiscopiei Tomisului, funcție care nu-i este deloc străină. Dacă e să vor­beas­că despre orice altceva, în afară de Biserică, preotul face legături cu pil­de din Biblie, articole din presă sau se-agață de noțiuni mai abstracte de care-ai mai auzit, poate, doar la ora de fizică sau de biologie. Și-așa te trezești că te întrebi dacă acum vorbește preotul, jurnalistul sau inginerul din el.

Chemarea spre preoție a apărut în copilărie, prinde a povesti, cu se­ninătate, părintele Eugen Tănăses­cu. Îl luase cu el bunicul, cîntăreț la bi­serică. Preotul își netezește, cu miș­cări lente, cutele reverendei și re­me­morează, c-un glas solemn, întîmplarea stranie pe care-acum nu se sfiește s-o numească o minune.„S-a întîmplat atunci că luase foc biseri­ca, totul era înnegrit de fum, de la strane, la analog și pînă la crucea din mijlocul Sfîntului Altar. Cu toa­te astea, printre cărbunii care încă mai mocneau, altarul era alb, neatins”.N-a reușit să-nțeleagă, în momentul acela, ce se petrece – cum se făcea că, deși totul devenise negru, Sfînta Masă apărea încă albă. Singura ex­pli­cație pe care-a primit-o atunci a venit de la bunicul său, dar n-a reușit să-l lămurească prea mult – „aici e puterea lui Dumnezeu, dar nu înțelegi tu acum”.

„S-a întîmplat atunci că luase foc biseri­ca, totul era înnegrit de fum, de la strane, la analog și pînă la crucea din mijlocul Sfîntului Altar. Cu toa­te astea, printre cărbunii care încă mai mocneau, altarul era alb, neatins”.

La scurt timp după, povestește că a găsit în biblioteca bunicului său o Biblie înfășurată într-o hîrtie de ziar. Face o pauză, timp în care-și plimbă alene ochii prin încăpere și reia firul unui episod din care tragi concluzia că-i inutil să te mai tîr­gu­iești pentru răspunsuri, dacă ești încă un copil. Trebuie să copilărești ca să-nțelegi povestea cu Adam și Eva și că nu-i de-ajuns să răsfoiești, curios, Biblia. Un „toate la timpul lor” se cuibărește, ca o promisiune șoptită, în aerul din încăpere.

Tot crescînd, s-a găsit îndrăgos­tit de mare și cu o pasiune crescîndă pentru vapoare care l-a împins spre Institutul de Marină, locul din ca­re-a ieșit – Eugen Tănăsescu, ingi­ner. Cu un aer degajat și-un zîmbet cald, preotul spune cum, în timpul facultății, cineva i-a dăruit o Biblie, descoperind, astfel, calea pe care avea s-o urmeze în continuare. „A fost acel flashback, momentul de în­toarcere. Mi-am zis că bunicul a vrut să-mi trimită Biblia și-așa am început să citesc”, povestește cu strălucire în ochi.

Vestea bună, propovăduită pe Facebook

Luîndu-și o mină serioasă, pă­rin­tele Eugen te-asigură că-i nimic nefiresc în răspîndirea cuvîntului lui Dumnezeu pe Facebook. „Oda­tă cu ieșirea din regimul comunist, Biserica are neapărată nevoie să se folosească de mijloacele de comuni­care pentru a ajunge la credincioși. Libertatea de după ’89 a presupus și-o schimbare a spațiului social”, își întărește preotul spusele, c-un aer desprins parcă dintr-un decor savant. Așa se face că, de la predica din biserică, preotul mai trece uneori și pe Facebook unde, printr-o combinație de taste, se loghează și-apoi distribuie cuvîntul Domnului „la toată făptura”. Credincioșii, la rîndul lor, fie ei prieteni sau simpli urmăritori, dau like și comentează cu cîte-un „Amin!” sau „Doamne aju­tă!”, închizînd un circuit în care vestea cea bună circulă, nestin­ghe­rită, și-n spațiul virtual.

N-ai timp să-ți aranjezi toate gîndurile la lo­cul lor, că vocea pe care-o recunoști din filmulețele de pe Facebook îți și explică cum e cu mijloacele de co­municare, în cuvinte puține – „cioca­nul e un simplu instrument, contea­ză ce bați cu el: poți să bați un cui și să construiești o casă sau, Doamne ferește, poți să-l arunci într-un geam și să faci o pagubă.

„Biserica folosește mijloacele de comunicare în mod natural”, spu­ne preotul, de la măsuța pe care-s a­ran­jate mai multe microfoane colorate și-o agendă. Ne aflăm în sala redac­ției, unde acesta își petrece timpul rămas între un drum acasă și-o celebrare liturgică. Lumina gălbuie pîlpîie strident aici și n-ai cum să nu observi că fiecare dintre cei pa­tru pereți este îmbrăcat într-un material verde-nchis, de sus pînă jos – așa ai să te lămurești că te afli într-o cameră izolată fonic. N-ai timp să-ți aranjezi toate gîndurile la lo­cul lor, că vocea pe care-o recunoști din filmulețele de pe Facebook îți și explică cum e cu mijloacele de co­municare, în cuvinte puține – „cioca­nul e un simplu instrument, contea­ză ce bați cu el: poți să bați un cui și să construiești o casă sau, Doamne ferește, poți să-l arunci într-un geam și să faci o pagubă. Mîinile care-l folosesc trebuie să fie pricepute”.

Nu s-a inventat un „credințometru”

Cînd este întrebat despre Facebook, părintele Eugen se face, mai întîi, comod pe scaun, și, din foirea asta, îți dă ocazia să observi un rictus apărut între sprîncenele-i maronii. Explicația capătă o formă abia mai apoi, cînd îl auzi spunînd că, deși aprecierile pentru activitatea sa online nu-s puține, se-ntîmplă să fie, însă, și oameni care au încă o imagine învechită despre Biserică și acțiunile ei. „Și-aici este-un fel de Ev Mediu”, zice preotul, c-o ușoară dezamăgire-n glas și pronunțînd, cu gravitate, următoarele cuvinte. „Ei mi-au reproșat că eu, ca preot, ar trebui să-mi văd de biserica mea și să nu comentez pe Facebook, să nu abordez subiecte de actualitate socială, că eu nu fac partizanat po­li­tic”. Povestește, cu gesturi sigure, cum o parte dintre oameni nu în­țe­lege faptul că preotul trebuie să fie în mijlocul credincioșilor săi și că „a fi în mijlocul lor înseamnă și să mergi după ei”. „De la Hristos avem această pildă: El își trimite apostolii în toată lumea, la propovăduire”, și tot așa a înțeles și preotul că e de da­toria lui să meargă în întîmpinarea credincioșilor, pe toate căile posibile și binecuvîntate de Dumnezeu.

Răsucind pe toate fețele activitatea cu iz religios din online, pă­rin­tele spune, cu referire la relația de tip credință-like-share, că „credința nu se măsoară în likeuri sau în distribuirea de rugăciuni pe Facebook; aceea nu e mai e credință”. Îți ex­pli­că, amuzat, că n-avem încă instrumente de cîntărit credința și c-ar fi pripit să vorbim de kilograme de fapte bune, conchizînd că „nu există credințometru. Dacă e să-l inventeze cineva, din capul locului îl suspectez de ceva necurat”. Iar dacă te-ncumeți s-aduci vorba despre bine-cunoscuta replică din Biblie – „mare este credința ta!”, preotul te va privi cu un zîmbet îngăduitor, și-ți va lămuri că doar Cel de sus e-n stare să spună cum este credința ta.

Spovedania online

Cînd vine vorba despre practici ale unor credincioși mai inventivi cum e, să spunem, spoveditul online, părintele folosește două cuvinte – „nu există”. El spune că oamenii trebuie să înțeleagă că dezlegarea de păcat nu se poate da printr-un mesaj privat sau comentariu. În taina spovedaniei, există o legătură nemijlocită pe care spațiul virtual nu este capabil s-o ofere.

„Mîna pusă pe creștet, adică atin­gerea fizică, este doar interfața comuniunii spirituale”, spune preotul care jonglează adesea cu termeni tehnici, în explicațiile sale, îngă­du­ind astfel o și mai mare paletă de înțelesuri pentru explicațiile pe ca­re le oferă. Pusul mîinii pe capul credin­ciosului, cînd rostește dezlega­rea, e numai „infrastructura prin care eu realizez comuniunea cu el. Și-asta n-o poate suplini mediul online. E ca și statul la masă: poți să stai să înfuleci ca un cîine hămesit, dar din masă poți să faci și-un eveniment social, al împreunăstării la masă, al comuniunii.” Și cînd te gîndești că n-a mai rămas nimic nespus despre spoveditul online, preotul îți zice, c-o atitudine secretoasă și-afișînd un zîmbet cucernic că, pe Facebook s-ar putea întîmpla altceva, adică o „sfătuire”.

Fie ele înregistrări ale unor litur­ghii, îndemnuri apărute în newsfeed sau articole pe tema spiritua­li­tății urcate pe diverse bloguri, pre­o­tul vorbește, c-o voce povățuitoare, despre cum sînt oamenii îndem­nați să vină la Biserică și nu să stea în fa­ța laptopului, cu ochii lipiți de ecran și urmărind slujbele de-acasă.

Știință și teologie

Preot-jurnalist, Eugen Tănăses­cu vorbește despre o toxicitate a presei laice care „te ține captiv în anumite subiecte. Știm bine, presa e cu agen­da-setting, adică presa face agenda zilei”. O să observi cum, imediat ce-ți oferă un răspuns, își ia o fi­gu­ră cîrcotașă și-ți spune, c-un aer tea­tral – „altă întrebare?”, arătîndu-ți, în felul ăsta, că-i la curent cu ce s-a mai petrecut prin țară.

Nu înțelege de ce se tot pune o barieră între știință și teologie, cînd „orice descoperire științifică este cu binecuvîntarea și voia lui Dumne­zeu. A pune acum o barieră între știință și teologie e cea mai mare nerozie a acestui secol”.

A observat că există o tendință să se discute despre lupta dintre știință și religie, deși el nu-i vede temeiul, din moment ce – „cele două se completează reciproc așa cum soții, în familie, se comple­tea­ză: știința, fără religie, poate să de­vi­nă imorală, iar religia, fără știin­ță, n-are mijloacele necesare să se manifeste”.

***

„La început a fost Cuvîntul, apoi cuvîntul… apoi știrea! Fericit cel care va da știrile bune!” – căp­tu­șește părintele Eugen Tănăsescu, c-un scris albăstrui, o cărțulie pe care-a scris-o el, în urmă cu trei ani și-aducîndu-ți aminte de-alte cuvinte, păstrate cu sfințenie între co­per­țile Bibliei și pe care-i aproape imposibil să nu le fi auzit măcar o dată, de cînd te știi – „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evan­ghe­lia la toată făptura!”.