Un restart indispensabil

Cîndva, demult, cînd fumatul era permis în redacție, cînd a fost trîntit pe pervazul de la parterul Casei de Cul­tură a Studenților primul pachet de Opi­nii legate cu bandă de plastic neag­ră, a fost găsit atașat de ziare un Cobuz mic. Daniel Șandru a ridicat din­tr-o sprînceană, iar Dana Nica s-a speriat cînd l-a văzut. Nu prea știau ce să facă cu el.

L-au luat în redacție și l-au așezat lîngă imprimantă. Și în toiul în­văl­mășelii din următoarea duminică, atunci cînd s-a stricat, ca de obicei, și imprimanta, și Internetul, și calculatorul (sau mașina de scris), Cobuz a apăsat pe un buton și a dat restart, salvînd întreaga redacție de rușinea unei zile de luni fără opinie. De atunci, a devenit indispensabil. Astăzi e la fel.

ID: cobuz

Chiar dacă numele lui se odihnește de ani buni (nu vrea să ne spună cîți, pentru că Bogdan e și un băiat timid) undeva pe penultimul rînd din caseta redacțională, în dreptul titulaturii ne­de­finte de „PUBLICITATE”, el face mai mult decît sînt unii tentați să crea­dă, chiar și noi. Cobuz e cel care unge roțile mașinăriei, cel care se află după cortina spectacolului, cel care face ca ziarul ăsta să vadă lumina zilei, geniul din umbra maestrului, cu alte cuvinte. Îl puteți recunoaște și pe stradă sau, mai curînd, trecînd cu viteza gîndului pe lîngă voi, la volanul Renault-ului lui gri cu fața boțită. Nu e foarte înalt, nici prea slab și nici blond nu-i. Și porecla pe care a primit-o i se po­trivește: CoBUZZ, pentru că se agi­tă mult pentru nimic. „Băi, băi, băi!” își începe Cobuz orice discurs, fie că este vorba despre o altă directivă de la tipografie sau despre cum a mai pierdut el la pariuri.

Nu știu cum reușește, dar se află mereu prin preajmă, cu o mînă de ajutor, cu o foaie A3 pentru corectură sau cu o bere rece. Numai că nu prea-i plac momentele tensionate și, atunci cînd ai cea mai mare nevoie de el, se refugiază în mașina lui și ia-l de unde nu-i. Dar e drăguț, așa, în felul lui, cînd mai acceptă să te ducă printr-un sat dărăpănat ca să vorbești cu două babe pentru un subiect de reportaj. Gurile rele spun că n-a fost mereu așa, că au fost timpuri în care Cobuz încărca o mașină de tineri opiniști, îi ducea în Tudor și le cumpăra tuturor cîte-o șaorma de la Class. Dar astfel de povești nu mai au loc decît în pulsurile de pe pagina trei.

Anastasia CONDRUC