Portdrapelul moștenirii Iașului

Iașul nu rămîne dator. Le promite, an de an, unor boboci zgribuliți de fri­gul din noiembrie și de frica unor am­fi­teatre mari și reci, o izbăvire. Însă de fiecare da­tă cînd vin să și-o revendice, după cel pu­țin trei ani de zile, absolvenții au două no­duri de la gît în jos. Primul stă deasupra stomacului și îi în­țeapă pe zi ce trece mai tare, ca o gastrită cronică, odată cu a­pro­pie­rea sus­ți­nerii examenului de licență sau disertație din iulie. Al doilea stă mai sus, în dreptul plămînilor. „De la țigări!”, pre­tind aceștia, întorcîndu-și pri­vi­rea ner­voși. Însă nu tutunul îi strînge în coșul pieptului și nici plămînii nu le hîrșcîie cînd respiră. Inima e cea care li se chir­cește de frica necunoscutului pe care-i așteaptă și de dorul orașului care le-a deschis căl­du­ros porțile de la în­ce­pu­tul studenției.

Însă absolvenții care s-au adunat la rondul din Agronomie, pe 20 iunie, să defileze triumfător pînă în inima Ia­șu­lui, dînd startul Marșului Absol­ven­tu­lui, nu par bîntuiți de vreo durere. Cei aproape o sută de tineri, asortați cu în­sem­nele Universității de Științe Agri­co­le și Medicină Veterinară „Ion Iones­cu de la Brad” (USAMV), se agită ner­voși pe treptele de la intrare. Rectorul universității, prof. univ. dr. Vasile Vîntu, le împarte tuturor tricouri și zîmbete, iar, înainte de a-i conduce, ca o gazdă primitoare, pînă la poarta casei să-i va­dă plecînd încolonați, verifică atent stea­gul cu stema USAMV, să nu fie, pesemne, prea ascuțit.

Cloșca cu puii de aur

Coloana agronomiștilor se lungește pe dealul Copoului ca o clepsidră sub­ți­re. Deși abia o sută de suflete, aceștia re­u­șesc să ocupe, nestingheriți, tot atî­ția metri de șosea, sub privirile dezaprobatoare ale jandarmilor care-i înso­țesc. Însă, în ciuda strigătelor energice și a fluierelor care, distribuite strategic, îi fac pe tineri să pară o coloană de ma­șini de pompieri, mulțimea adunată în fața Uni­versității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) i-a înghițit fără să lase nici o urmă. „Sînt cu miile, frate”, ră­su­nă ca o șoaptă țipată vo­cea unui tînăr care s-a înarmat cu stea­gul USAMV, vă­zînd șirul ce începe la leii universității și care ajunge dincolo de se­diul Academiei Române. În fruntea aces­tuia, portdrapelul instituției de învă­ță­­mînt superior e alcătuit din tineri îm­bră­cați în robe purtînd, sprijinit de umăr, cîte-un steag al fiecărei facultăți de la UAIC.

Studenții își împart slogane, fac schimb de stegulețe și se adună ciorchine la buza scenei pe care așteaptă rectorii.

Însă absolvenții de la „Cuza” n-au străbătut Bulevardul Independenței de unii singuri. În spatele steagurilor care tre­mură la fiecare adiere a vîntului, rectorul, prof. univ. dr. Vasile Ișan, pășește agale, uitîndu-se grijuliu din cînd în cînd în spate, cum ar face-o cloșcă asupra puilor. Lîngă el, aproape toți prorectorii și mai mulți profesori ai universității își poartă pașii cu o domolire care anunță par­că o vacanță bine-meritată și pentru ei.

Un altfel de curs festiv

Pietonalul de pe Ștefan cel Mare freamătă în ritmul strigătelor și al bă­tă­i­lor de tobe. Întîlnindu-se pentru întîia oară, studenții celor cinci universități din Iași își împart slogane, fac schimb de ste­gu­le­țe și se adună ciorchine la buza scenei pe care așteaptă rectorii, îmbrăcați în robe festive, cu zîmbete largi aninîndu-li-se de capătul buzelor. Parcă e un curs festiv inversat în care aceștia urmează să primească din par­tea miilor de absolvenți bi­ne­cu­vîn­ta­rea pentru a-și continua viața academică fără ei.

În discursurile de pe scenă primarul le citează, filosofic, din Kafka, înalții pre­lați îi îndeamnă să-și întemeieze o familie și să trăiască în pace și liniște, în timp ce ministrul Educației Naționale face glume nesărate despre susținerea la timp a tezelor de licență și de disertație. Însă sub auspiciul unei defilări în urale pe stră­zi­le-șantier ale Iașului, totul pare mai frumos și se iartă mai ușor. Fiindcă nici aces­tei generații Iașul nu i-a rămas da­toa­re. I-a transformat pe bobocii temători în niște absolvenți mîndri care vor purta mereu în amintire mirosul florilor de tei din ca­pitalei Moldovei.