Orașul absolvent la cinci universități

„Mămăliga și clătitele” fac studenția mai bună. Așa-mi răspunde Loredana cînd o întreb de momentele plăcute din timpul facultății, mai mult țipat decît rostit, pentru că altfel nu ne putem înțelege, prinse fiind în hărmălaia grupului de absolvenți de la Universitatea de Agronomie și Știin­țe Veterinare „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV). „Încă nu sînt absolventă, abia am terminat sesiunea din anul al doilea”, dar tot s-a alăturat colegelor gălăgioase care au vrut să prindă un tricou imprimat din cutiile pline scoase de studenții mai mari în fața universității. Iar cînd au vă­zut că la început aproape puteai număra pe degete absolvenții de la USAMV au rămas să-și reprezinte universitatea, mîn­dre că le-a primit în rîndurile ei. Fără să ne dăm seama că Poliția și Jandarmeria ne aleargă pentru că sîntem în întîrziere, ajun­gem aproape de Cuza, însă cînd ve­dem mulțimea încolonată, ne oprim.

Mîndria lui Cuza

Pentru cîteva minute cei mai vocali agronomi rămîn fără replici spumoase, ori dacă pînă acum Copoul a văzut că „as­ta-i Agronomia”, a venit rîndul acesteia să vadă ce înseamnă să fii student la cea mai veche universitate din țară. Or­ga­nizați ca pentru primirea unei delega­ții, absolvenții de la Cuza sînt conduși de rector și profesori spre întîlnirea cu ce­i­lalți studenți care și-au aruncat toca, tot zi­lele acestea, iar o parte dintre absolvenți duce însemnele fiecărei facultăți în față la Mitropolie, pentru binecuvîntare. „Bio” este cea mai ovaționată facultate, iar cînd îi trag de limbă de ce-și dau plămînii pentru specializarea lor, absolvenții îmi răspund în cor că pentru practică merită să faci de zece ori Biologie decît orice altceva. „Am fost la Agigea, la Polovragi și am studiat direct natura, iar ieșirile acestea ne-au apropiat mai mult decît orice altă activitate făcută la celelte facultăți”, mă lămurește Laura împreună cu colegele sale, în timp ce ne apropiem de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.

Florile din teii de pe Bulevardul In­de­pendeței cad și Laura-mi spune că „tu știi că este tei, nu? Noi știm că i se mai spu­ne și Tilia, iar asta este deosebit”. Antonia, o altă colegă de-a lor, puțin mai timidă, s-a apucat de licență de un an. Și de atunci merge în fiecare lună împreună cu profesorul îndrumător în Botoșani, la lacul Stânca-Costești „să observ păsăre­le­­le, să le număr, să văd dacă sînt toate și să le studiez”.

Boala de operă

„Știți cumva dacă în franceză se cîntă mai ușor?”, îi întîmpină o bătrînică pe toți cei care se așază pe bancă lîngă ea, în apro­pierea Mitropoliei, alături de scena de unde ÎPS Teofan binecuvîntează ab­sol­venții. A auzit ea că la BCU a zis „un om mare” că-i place să interpreteze arii mai mult în franceză decît în orice altă limbă. Mătușa vine gătită de la conferința mezzo-sopranei Vioricăi Cortez de la Bi­blioteca Centrală Universitară, iar cînd a ajuns lîngă scena de pe Ștefan cel Mare a întrebat oamenii din jur dacă spectacolul a început de mult timp. De cînd s-a lansat Festivalul Internațional al Educației, bă­trîna misterioasa a venit în fiecare seară să vadă proiecțiile de operă în aer liber. „L-am văzut pe Andrea Bocelli, dar vă spun sincer că, la Tosca, eram în prima bancă și m-a podidit plînsul, uite așa deodată”, ca la o poruncă dumnezeiască.

„Acum am fost s-o văd pe doamna Cortez, pentru că noi ne cunoșteam din tinerețe”, de atunci cînd lucra în camera obscură a buticului de fotografii din Piața Unirii și de cînd a căpătat o alergie care-i deranjează și acum mîinile. Însă nici boa­la, nici răcoarea nu au ținut-o acasă joi seara, cînd Patricia Kaas a încîntat Iașul.

Curiozitatea a făcut-o să vină în fața Palatului și să stea „pe o bordură, jos” cît să vadă spectacolul. „Vă spun că a avut atî­tea toalete încît mie-mi trebuiau și­fo­niere întregi ca să le pot așeza”, îmi des­tăi­nuie bătrîna. Iar cînd să plec, mă strîn­ge de mînă și-mi spune hotărît că „ne­a­pă­rat trebuie să veniți aranjată sîmbătă la Clasic 300. Atunci o să vă spun și numele meu. Dar neapărat să veniți”.