Copiii școlii ieșene de artă s-au întors acasă

Participanții la conferința „Arta în viață. Viața în artă” s-au transformat în martorii unor epoci muzicale. Cei pa­tru invitați, mezzo-soprana Viorica Cor­tez, tenorul Călin Brătescu, violonistul Remus Azoiței și dirijorul Vlad Conta au vorbit despre educație, cultură, su­fe­rință și iubire așa cum sunt ele în­țe­lese de pe marile scene ale lumii.

Întîlnirea ieșenilor cu cei patru ar­tiști născuți, scoliști sau pur și simplu legați sufletește de capitala Moldovei a fost moderată de Alex Vasiliu, reali­za­tor de emisiuni culturale la TVR Iași și Vasilica Stoiciu-Frunză, consultant artistic al festivalului. Aceștia au des­chis o discuție caldă cu invitații por­nind de la ideea educației în familie care naș­te artiști. „Pe tot parcursul formării me­le am trăit demersul tatălui meu, dar motivația mea n-a fost aceeași”, a spus Vlad Conta, fiu al unui alt mare ma­estru dirijor, Iosif Conta. Conferința a trecut de la talk-show la adevărat spectacol, invitații avînd, fiecare, surpri­za de a-și vedea proiectate deasupra scenei fragmente din reprezentațiile, din muzica și din viața lor.

Am ascultat, așadar, Simfonia a II-a a lui Aram Khachaturian în orchestra­ția Filarmonicii „G. Enescu” din Bucu­rești și sub bagheta maestrului Vlad Conta, o creație „controversată atunci, ieșită din repertorii, pentru că era considerată so­vietică”. Am văzut fragmente din „Tos­ca” pucciniană cu tenorul Călin Bră­tes­cu în rolul Cavaradossi, o filmare a unei producții ieșene, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național „Vasile Alecs­andri”. Am aflat, cu acest prilej, că „începutul în operă e unul singur, dar există mai multe valuri, praguri sufletești și nu nu­mai. Începi cu o dulce perioadă a in­con­știenței”.

Cînd a venit rîndul ariilor vii ale violonistului Remus Azoiței ieșenii au rezonat cu „Scripcarul” lui George Enes­­cu, o compoziție superbă, profund ro­mâ­nească și cu un spirit folcloric autentic, pus în valoare de interpretarea tînă­ru­lui instrumentist. „Un artist este în primul rînd om. Are nevoie de experiență ca să se poată exprima și în cuvinte și în muzică. Iar astăzi există foarte mulți mu­zicieni, dar puțini artiși”, ne-a împăr­tă­șit Remus Azoiței.

Despre „Carmen a secolului al XX-lea” au vorbit de la sine fragmente din cîteva dintre interpretările aplauda­te minute în șir în întreaga lume, pe sce­ne precum Scala italiană sau Me­tro­po­li­tanul newyorkez. Aplaudată în pi­cioa­re după vizionarea colajului de roluri internaționale, „diva assoluta”, așa cum o numea Sergio Segalini a apreciat că „o­pera trebuie respectată, de la costu­me la roluri, în toate detaliile” atunci cînd amfitrionii întîlnirii au ridicat pro­blema modernizării compozițiilor consacrate. „Curiozitatea artistului îl face să deschidă sertare în care găsește lu­cruri surprinzătoare în locurile în care ajunge”, a completat maestrul Vlad Conta, rămînînd de acord cu faptul că noutatea nu poate afecta patrimoniul, ci se cere o creație nouă, scrisă după mo­da timpurilor.