Cu microfoane de Moldova

N-am cărat 500 de kilometri haine călcate de-acasă ca să le umplem de spumă în Ring. Nici n-am avut 30 de lei ca să ne înșirăm la coadă pentru concertul din Tineretului, de parcă am avea iar 10 ani și am aștepta în față la brutărie pîinea proaspăt rumenită pe vatră. Așa că sîmbătă seară ne-am aciuat pe băn­ci­le de lemn din Casa Duca pentru o porție sănătoasă de karaoke.

N-am știut că n-o să fim singurii moldoveni de acolo. Vreo 50 de botoșăneni au aflat, odată cu noi, de la moderator, că „vi s-a modernizat spitalul” în timp ce tînărul de vreo 25 de ani le întindea cîte un microfon și-un „meniu” de melodii sub nas. Și, suprinzător, bogata ofertă de cîntece n-a rămas fără amatori. Pînă să apuce botoșănenii să-ncingă-un „Cîntă cucu bată-l vina” ne-am simțit ca la preselecțiile la X-Factor. Puș­tii care se ridicau de la mese și începeau să cînte nu doar că nu erau complet afoni – cum se întîmplă uneori la karaoke, cînd alcoolul ambalează prea mult curajul – ci păreau proaspăt coborîți de pe scena unui concert.

Cosmin, cu mîna stîngă adîncită-n buzunar și cu un bronz care contrasta cu tricoul roz pe care-l purta, a personalizat melodia lui Holograf „Să nu-mi iei ni­ciodată dragostea”. Toate mesele se zguduiau de la rîsetele celor care și-l închipuiau pe Bitman fredo­nînd „că de nu te omor cu mîna mea / Și ochii nu-ți vor mai străluci la fel ca la-nceput”.

Iar cînd din boxele mari a început să răsune „Jaga Jaga”, toată terasa era în picioare împleticindu-se ca­re-cum putea pe ritmurile sprintene. Printre acestea, trei membri ai unei familii stabilite în București, dar cu rădăcini în Bucovina, au băgat capul pe poarta de la intrare, vrăjiți de versurile lui Grigore Leșe. Nici nu și-au dat seama cînd, între vaietul cucului buco­vi­nean și sticla de Cotnari adusă la masă, au ajuns să cînte „Mă iubește femeile”, în timp ce mini-Mărgineanu, băiatul lor de vreo 12 ani, ochea botoșănencele din sală.