În căutarea vaporului pierdut

Costinești 2013 Niciun comentariu la În căutarea vaporului pierdut 12

Cînd ajungi pe plaja din Mamaia, gîndul îți zboară la competiție. Între vo­lumul muzicii de la terase, între bron­zul de pe corpurile care de care mai frumos sculptate sau între paturile cu balda­chin și șezlonguri. Și valurile se întrec mai furioase, mai ales cînd vîntul șuieră de nu îți poți stăpîni pălăria.

Pe ponton simți cel mai bine piș­că­turile brizei. „Nu știe nenea ăla nimic despre vaporaș”, îi spune îmbufnată o doamnă fiului său. Aștepta să meargă în larg, pentru o oră jumătate, ca într-o croazieră cu „căpitan, ospătari care te servesc, are echipaj adevărat”. I-a rămas fidelă soarelui din Mamaia și de cîțiva ani vine în fiecare vară să-și plimbe pa­șii în nisipul fin și să-și gîdile tălpile pe malul secătuit de scoici. Anul acesta este prima dată cînd merge cu vaporașul, de aceea își arcuiește buzele a îm­bufnare cînd responsabilul cu paza pe ponton îi răspunde răspicat că „dacă oamenii ar citi afișele, ar vedea că pe vreme nefavorabilă nu circulă vapo­rul”. „Cluburile sînt și ele noi”, la fel ca di­gul de pe care turiștii încearcă să foto­gra­fieze fiecare val. Mă sfătuiește să nu merg cu telegondola cînd e vînt pentru că „o cam plimbă în toate părțile” și plea­că, asigurîndu-mă că a doua zi sigur va reuși să se plimbe cu vaporul.

„Ce fin e nisipul, îl mărunțește Mazăre?”

Înapoi pe plajă trebuie să îți obiș­nuiești tălpile cu fierbințeala nisipului. „Ce fin e, îl mărunțește Mazăre cu din­ții?” se amuză o tînără, cu sandalele albe în mîini. Cine l-a mărunțit și-a uitat și cîteva zeci de lei, căzuți lîngă cărarea din scîndură, numai buni de cheltuit la buticurile de pe faleză. Acolo, un concurent la „Românii au talent” pictează sub ochii turiștilor pe dreptunghiuri de oglindă, plăsmuind peisaje maritime doar din degete. Are un teanc de plăcuțe de vînzare, însă cumpărătorii se mulțu­mesc doar să îi facă o poză și să plece. Știe cu cine are de-a face, așa că ne lă­mu­reș­te. „Dacă mă sponsoriza cineva toa­tă vara, vi le dădeam gratis”.

 

Autor:

Cătălina Dobroviceanu

Redactor la Opinia studențească, student în anul al III-lea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la UAIC.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top