In memoriam Vanda Condurache

Amintirea 1 comentariu la In memoriam Vanda Condurache 3213

Cuvintele sînt singurul ajutor, doar muțenia este inutilă. S-a stins și am simțit părăsirea, ca niște copii care nu înțeleg nimic. A plecat și a ajuns cu bine acolo unde toți ajungem. Ne ia în brațe un întuneric luminos – numai dacă v-ați putea închipui! – o tăcere ca-n diminețile de iarnă și o liniște ca atunci cînd cădem în somn și așteptăm visul odihnitor. Atît. Fără nici o îndoială că așa s-a petrecut, iubirea curată nu are decît cuvinte de împacare, lacrimile sînt egoiste și necredincioase. Trebuie să știm cum să iubim în absență, să strîngem amintirile, pentru ca, la sfirșit, amintire sîntem. Îndrăznesc acum toate cuvintele acestea de care ne ferim în fiecare zi, din frică. Nimic nu mai este banal sau patetic, nici rușinos, nici foarte important. Cădem în slăbiciune cînd viața ne lovește așa, iar suferința este, mereu, mîna stîngace a fericirii. Așa se întîmplă, că Dumnezeu îți ia darurile înapoi, iar noi ne prefacem că acceptăm absurdul, ne punem întrebări, ne chinuim și apoi înțelegem fiecare, cîte ceva, după puterea inimii. Cu toții am aflat că am ajuns prea tîrziu cu mulțumirile.

Primul studio din care a emis TVR Iași, în 1991, se va numi „Studioul Vanda Condurache”. Decizia a fost luată vinerea trecută cu ocazia comemorării unui an de la accidentul în care directorul de programe și-a pierdut viața. Timp de mai mult de 15 ani, TVR Iași i-a fost unul din cele mai dragi locuri. Aici și-a făcut prieteni, și-a adus studenții și a creat jurnaliști adevărați. Tot numele său îl vor purta alte două premii: pentru cel mai original program de televiziune, acordat de CIRCOM (Asociația Europeană a Televiziunilor regionale) și unul de excelență în jurnalism, oferit de Primăria Iașului.

Prima scrisoare

Încerc să vă trimit cîteva rînduri, doamna Vanda. Vă scriu chiar știind că răspunsul dumneavoastră o sa întîrzie ceva timp. S-ar putea să nu sosească niciodată, dar știți ce? Așteptarea aceasta mă va însoți și astfel vă voi avea alături de mine, din cînd în cînd, oriunde m-ar purta viața. Mă gîndesc des la dumneavoastră. Cînd îmi este mai greu, zilnic. Și, fără nici o explicație anume, mă liniștesc, sperînd că nu v-am fost simpatică degeaba. Am cunoscut în ultima vreme cîțiva oameni deosebiți. Unii mai buni, alții mai puțin. Aș vrea tare mult să știu ce părere aveți. Oare nu cumva totul pornește de la mine? Eu am această banuială. Vreau să știți că, în ciuda plăcerii de a-mi scoate singură ochii, voi continua să ma țin cu dinții de ceea ce m-ați învățat: să răspund cu un zîmbet la toate, să mă aștept numai la ce este mai frumos de la ceilalți.

„Te fandosești, urîto! Spania este fermecatoare.”

Vă scriu acum pentru că nu am fost în stare, mai demult, să o fac la timpul potrivit. Așa cum nu am putut atunci cînd am fost plecată vreme de cinci luni din Iasi, să ma școlesc în Catalunia. Știam că mi-ați fi răspuns, poate mai repede și mai călduros decit mulți alții. La toate frămîntările și dorurile mele de „exilata”, mi-ați fi replicat: „Te fandosești, urîto! Spania este fermecatoare.”.

Am multe amintiri cu dumneavoastră, dintre care două simt că nu v-ar deranja să le împărtășesc și altora. Primul curs, cînd privindu-vă am simțit pentru prima data admirația, în cel mai curat fel cu putință. Vă sorbeam fiecare cuvînt. Într-o zi, am venit la dumneavoastrăa la catedră și am început să mă laud pentru un articolaș pe care îl scrisesem în „Opinia”. Pe vremea aceea, în anul I, eram capabilă încă să fac multe gafe înduioșătoare. Ați zîmbit înțelegător, făcînd următoarea observație: „Ce frumușică ești tu!”.

Vedeți de ce nu v-am scris niciodată? Pentru că îmi dau lacrimile, deși nu am absolut nici un motiv. Sînteți, oricum și oriunde, unul dintre cei mai luminoși oameni pe care i-am întîlnit. Doar că, din senin, ceva ca o tristețe neănțeleasă începe să mă scormonească pe dinăuntru și îmi vine să tac, să nu vă mai spun nimic. Trebuie să știți însă că regret îngrozitor lipsa mea de curaj. Nu v-am adus niciodată flori de 8 martie – îmi făceam griji că nici un buchet nu ar putea fi destul de mare -, precum nici castaniete din Spania, așa cum mi-ați spus într-un sms, înainte să plec. Am căutat în Barcelona de-a lungul și de-a latul tarabelor de lîngă Sagrada Familia, dar toate mi se păreau îngrozitor de urîte ori de modeste pentru dumneavoastră. Aveți acest har, să faceți pe oricine să își dorească să se dea peste cap ca să vă facă pe plac. Îmi doresc, într-o bună zi, să pot inspira aceleași sentimente celor dragi.

Îmi mai aduc aminte că era luna august. „Opinia” se mutase pe litoral, la Costinești, iar în camera noastră se lăsase atît de liniște! Vă scriam toți, cu inima înmuiată de o dragoste nemărturisită, mesaje de „La mulți ani!”. Mie personal mi-ați răspuns cu patru cuvinte: “Iți mulțumesc din suflet!”. Nimeni nu mi-a mai mulțumit vreodată, pentru orice aș fi făcut, în acest fel. Între timp, s-au întîmplat multe lucruri triste. Acum, cînd vă scriu aceste rînduri, plouă liniștit. Anul trecut, în luna mai, la Iași se stîrnise o furtună de lacrimi din care am simțit de multe ori că nu vor scăpa mulți dintre noi. Și totuși, am convingerea că nimeni nu a fost mai îndurerat decît dumneavoastră, vazîndu-ne atît de neajutorați, atît de răvășiți, sufocați de atîtea și atîtea regrete mistuitoare. Ați plîns de mila noastră, iar noi numai de un dor care ni s-a cuibărit în inimi pentru totdeauna.

Daca nu v-ați fi mutat atît de curînd, lăsînd în urmă doar o adresă cerească, încă de negăsit, peste cîțiva ani – cînd aș fi devenit și eu mai curajoasă, descoperind că adevărata putere este să iubești și să te mîndrești cu asta – într-o zi m-aș fi aruncat în primul tren spre Iași, numai ca să vă pot spune, tutuindu-vă: „iți mulțumesc din suflet, Vanda!”.

P.S. Și totuși, nimic nu îmi doresc mai mult decît să fiți mîndră și de mine, așa cum sinteți, cu siguranță, de toți „copiii” de la „Opinia Studențească”.

Pe curînd!

Cu drag,
Dana BALAN

 

Biografia unui profesionist

vandaVanda Condurache s-a născut la 2 august 1955. Fondator, în 1991, al TVR Iași, a realizat și a moderat emisiuni ca „Bună dimineața”, „Ceasul deșteptător”, „Week-end magazin”, Tele-Viziunea Mea (un nou concept în România, prin care protagoniștilor- figuri cunoscute în societate,  li se pune la dispoziție o echipă de profesioniști pentru a-și face propria emisiune de televiziune).

Din anul 2000 a fost cooptată în echipa de formatori a Fundației Thomson din Marea Britanie și a susținut, împreună cu aceștia, cursuri în România și Republica Moldova; în 2003, devine singurul jurnalist român prezent în „The Thomson Foundation Ruby Anniversary Book”.

În 2002, la Nurnberg – Germania și, in 2003, la Sinaia, a făcut parte din juriul CIRCOM Internațional (organizația televiziunilor regionale publice din Europa). A jurizat, în aprilie 2005, ca președinte, CIRCOM Regional, secțiunea „Most Original”, pentru desemnarea celor mai inedite producți europene de televiziune (Kolding, Danemarca).

În perioada 7-13 ianuarie 2007, Vanda Condurache a luat parte, alături de alți doisprezece realizatori de televiziune din țările membre ale organizației CIRCOM Regional, la seminarul „Training the Trainers”, desfășurat la Bristol – Marea Britanie.

În 1999 și 2002, a fost inclusă în „Top 99″ – ghidul mass-media din România, editat de National Forum Foundation și Freedom House. Activitatea Vandei Condurache a fost recunoscută și prin premiile importante obținute: în 1998, la Salonic, „Marele Premiu al Comisiei Europene” pentru co-producția „ALICE”; în 2003, titlul de Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques”, decernat prin Înalt Decret de Guvernul Republicii Franceze, fiind primul jurnalist care a primit aceasta distincție.

Vanda Condurache a fost constant implicată în manifestări științifice și profesionale internaționale: „Mass-media în situații de conflict și în țările aflate în tranziție”, organizat de UNESCO și Misiunea OSCE în Serbia și Muntenegru, „Mediile publice în România” (Belgrad, aprilie 2004), „Conferința CIRCOM Regional” (Wroclaw, Polonia, mai 2004), „Journalists assembly, Audiovisual service, European Comission” (Bruxelles, iunie, 2004), „Sesiunea co-productiilor europene RAI si CIRCOM Regional” (Roma, februarie, 2005).

În decembrie 2006 a participat la „Europe in vision, towards a European public sphere”, Divizia Audiovizuală a Uniunii Europene (Helsinki, Finlanda). În aprilie 2006, a moderat colocviul „Reportajul în presa scrisă și televiziune” și Sesiunea de Comunicări „Școala de reportaj de la Iași”, organizate de Centrul Cultural Francez, Goethe Zentrum și TVR Iași. În iunie 2006, a participat, la Iasi, la Școala Franco-Româna de Sociologie, pe tema „Publicuri și ținte pentru televiziunea regională”.

În toamna anului 2007, s-a acordat pentru prima data, de către municipalitatea ieșeană, Premiul de Excelență în Jurnalism „Vanda Condurache”.

Conferința Circom Regional de anul acesta, ce se va desfășura la Maribor, în Slovenia, în perioada 15-17 mai, va decerna premiul pentru cel mai original program de televiziune, ce va purta numele Vandei Condurache.

Autoare a numeroase interviuri cu personalități, printre care Zoe Dumitrescu Bușulenga, Iosif Sava, Ion Iliescu, Quinton Quayle, Emil Constantinescu și François Mitterand, Vanda Condurache a căștigat, în 2005 „Premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru cel mai bun interviu”, cu „Bernard Pivot, călător în lumea cuvintelor”.

De numele Vandei Condurache se leagă promoții întregi ale Departamentului de Jurnalism și Stiințele Comunicăarii de la Universitatea „Al. I. Cuza”, unde era titularul catedrei Canale de comunicare – televiziune.

De pe 10 mai 2007, Vanda Condurache trebuia să participe la cea de-a 25-a Conferință anuală a CIRCOM Regional, la Bilbao, în Spania, pentru a juriza competiția celor mai bune producții de televiziune europene. Colegii săi au așteptat-o în zadar.

Gînduri

“Rar am întîlnit un asemenea profesionist, cu toții am fost impresionați de înțelepciunea sa. Echipa Fundației Thomson îi poartă un mare respect”.

Ian Masters, Thomson Foundation

“Cînd am organizat cursul “Training the Trainers”, în 2007, Vanda a fost prima persoana la care ne-am gîndit. Știam că, prin Vanda, standardele și principiile noastre se vor afla pe mîini bune, în beneficiul colegilor ei din România”.

Karol Cioma, CIRCOM Regional Training Coordinator

“CIRCOM nu va mai fi același fără Vanda – dar știu că nu va fi niciodată uitată și sînt convins că spiritul și energia ei vor rămîne ca o moștenire împărtășită și continuată de toți cei care au cunoscut-o și iubit-o”.

Hans Jessen, CIRCOM Regional Trainer

“Vanda a fost unul dintre tinerii jurnaliști talentați de la televiziunea gazdă care a mers împreună cu cei care urmau cursurile. I-a impresionat imediat pe Didier, Hans, Ian, Graham, John, Karol, Duncan și pe restul echipei de profesori care a fost imediat închegată. Energia ei era nemarginită. Entuziasmul ei era contagios. Cu precizie urma să ajungă la un inalt nivel de pregatire, pe care într-adevar l-a atins. Era o plăcere să o vezi ca pe o prezentă frecventă la conferințele Circom și să-i urmărești evoluția”.

Rick Thompson, organizatorul primului Training CIRCOM de la Iasi

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Un comentariu

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top