„Semna interviuri fabuloase”

„Cum se numește fiul unui cuplu sîrbo-american? Milo-Steve…”, mi-a scris pe Facebook acum ceva vreme. Şi am rîs, normal, cum naiba să nu rîzi! Avea mereu astfel de calambururi, ţin minte încă de cînd eram în facultate şi deşi era „prof”, nu era chiar „prof”. Adică, aveam ce să învăţăm, nu asta era problema, dar simţeai mereu că e şi genul de om căruia puteai să-i ceri o ţigară. Semna interviuri fabuloase. Pe unul dintre ele, cu Toni Grecu, publicat în „Opinia studenţească” de altădată, nu l-am putut exclude din teza de licenţă pe tema „Umorul, ca formă de protest în presa scrisă”. Găsesc titlul: „Nu suntem un popor unit, «nici în cuget, nici în simţiri». Să mă ierte domnul Vasile Alecsandri”. Memorabil. Îţi trebuie umor şi fineţe cu carul ca să ajungi să fii pe aceeaşi lungime de undă cu un comic. Mai ales pentru un interviu. Rîsul ascunde mereu mult mai multe.

de Andrei UDIȘTEANU