Vama – piatra de sub nisip

Atunci

Stăm toți într-un cerc care seamă­nă mai mult a oval șchiop și sîntem deja la a 20-a gură de ceva ce sea­mă­nă să fie coniac. O sticlă pe care nimeni nu și-a dorit-o, însă cu care s-a procopsit unul dintre noi și pe care am găsit-o ca o salvare de mo­ment, bine dosită într-un bagaj. Sîn­tem patru fete și cinci băieți, iar ce­lelalte trei fete sînt văzute de băieți ca niște cadîne care în cîteva clipe vor începe să se unduiască ca într-un dans. Nu le cunoaștem, dar de cînd jucăm „bolți” ni se pare că ne-am ști de o viață. Ne-au povestit că au venit singure de la București, fără cazare, fără cort și fără prea mulți bani, doar cu hainele de pe ele, și că au vrut să vadă doar cum e atmosfera aici. Au auzit că în Vamă toată lumea e liberă să facă ce vrea și că ni­mănui nu-i pasă cum îți stă părul.

Regula jocului e simplă: trebuie să enumeri multipli ai cifrei șapte, iar dacă greșești, ești pedepsit cu o gură de băutură. Dacă încerci să tri­șezi și nu atingi decît cu limba gura sticlei, ești amenințat că vei bea de trei ori mai mult, așa că închizi ochii și dai pe gît. Prima gură e de fapt cea care va influența tot jocul. Ai să uiți că 21 e multiplu de 7, iar pînă la 140 cu siguranță nu mai ai cum să ajungi. Fetele se întind pe nisip, în timp ce toată Vama se învîrte în capul lor, iar a doua zi dimineață le găsim tot acolo. Au văzut cum e în Vamă, iar noi am văzut că nu e un mit că sînt oameni care vin aici doar cu hainele de pe ei și care mîine nu vor regreta asta. Dormim și noi pe plajă, iar la 6 dimineața luăm prima mașină pe care o găsim pînă în Man­galia.

Acum

Stăm toți pe plajă la Stuf, unii bine înrădăcinați cu fundul în nisip, în picioare, iar în jurul nostru mai mult se bea și se dansează decît se stă pe loc. La lumina unui bec pare că toată lumea din Vamă s-a adu­nat asemenea unor gîze, iar cei care vor să danseze în aer liber își aruncă în toate părțile tenișii plini cu praf de nisip. Cu fiecare bere, băieții dan­sa­tori se transformă în niște supra­viețuitori în deșert care uită cum e să cauți jumătate de plajă o baie, iar atunci cînd o găsești ești nevoit să mai stai și la un rînd firesc de lung. Așa că de unde stăm noi îi vedem cum cresc nivelul mării care li se întinde la picioare. Le-am spune că există toalete la 200 de metri de­păr­tare, însă sînt prea mulți și prea rupți de realitate ca să țină minte ceva. Adormim.

După

Stăm toți în jurul unui cort și al unui telefon pe ecranul căruia rulea­ză o știre de două minute la care s-au uitat și părinții noștri de acasă și care ne-au sunat ulterior să ne întrebe dacă dormim și noi pe plajă sau da­că avem un loc unde să stăm. După ce o asculți de cîteva ori, te pui în pielea celor de acasă și îți dai seama că există riscul să te trezești că în minte îți mișună ideea că Vama e acel loc al oamenilor care beau în neștire, care stau nespălați cu zilele și care de prea multă euforie cad lați pe plajă, asemenea unor copii fugiți de acasă. „Maldăre de gunoaie și pe­treceri pînă a doua zi, asta caracte­ri­zează tinerii care au venit și anul acesta de 1 mai în Vama Veche”, spu­ne femeia care transmite live de pe o plajă goală, pe fundal văzîndu-se acel maldăr de gunoi, ca o demons­trație pe care s-a chinuit să o gă­sească. Îți vine să o chemi și pe ea la o tură de „bolți” și apoi să o în­trebi cum e Vama ei, așa cum o vrea sau așa cum o văd alții?