Tușul s-a uscat în turul al doilea

In Lleida, votarea pentru preșe­din­ție a fost ca o gheișă ne­în­de­mî­na­ti­că. Puțini s-au întors și a do­ua oară. Unii din milă, alții de necaz, alții din furie, alții să vadă cu ochii lor de se mai poate face ceva ori ba.  Românii nu s-au mai înghesuit, ca în primul tur, să-și spună părerea, n-au mai făcut cozi pînă la automa­tul de cafea, n-au stat la rînd cu o­re­le, cu co­pii in brate și inima a­ca­să, în­tre Car­pați.

N-au mai venit cu drag, cu simț civic, cu chef de-a mai vor­bi despre ră­nile României, cu chef de-a mai in­ven­ta vindecări. Pi­xuri au fost destule, formulare ase­me­nea, ba de data asta au pus și scaune și mese, să nu-ți mai scrii CNP-ul pe spatele cumnatului. Dar voturi ioc. Urnele care acum o săp­tămînă erau doldora de voturi, a­cum luceau trei, tot atît de golașe ca și ca­mera lungă, cu ferestre înalte.

Au plecat acasă

„Unde ți-s, bre, neamurile?”, îl în­treabă pe bărbatul din fața mea junele responsabil cu lipitul abțibildului. „Eu le-am zis să vină, că doar din doi, pe unu’ trebuie să nu-l vrea mai puțin de­cît pe ălălalt, nu?”, îi răspunde cu ton de scuză, ștergîndu-și șapca cu mîinile muncite. „Dar la voi, s-a votat? Că tăt neamul de-a lu’ Costică sînteți în Lle­i­da”, i-o în­toarce bărbatul, fără să-l pri­­vească. Și toți cinci cîți sîntem în cameră ne-ntoarcem capul după răs­puns. „Au plecat acasă, că-i mai ieftin biletu’ pînă pe 15, joi plec și eu. Ne-om ve­dea de Anu’ Nou”. Și conversa­ția e rup­tă de perdeaua cabinei. Peste ma­­sa cu multe ștampile cu tușul us­cat iar se așterne liniștea și parc-o a­pă­sare îndreptățită.

În fața Centrului Civico del Cen­tro Historico din Plaça de l’E­reta aș­teaptă cuminte de azi di­mi­neață o ma­și­­nă de poliție. De cum ai intrat î­nă­un­tru, te-au în­tîm­pinat doi polițiști plic­tisiți, plim­bîndu-se cu mîinile la spate, cu li­niș­tea că nimic nu are să se în­tîmple. Te-au salutat amîndoi cînd ai in­trat și parcă nu ți s-a părut cînd ai a­vut impresia că vezi o urmă de satis­fac­ție pe fața lor. Au crezut că, noi românii, în ziua asta mare, cînd avem un curs de istorie de cîrmuit, le vom da de fur­că. Dar, nu, i-am dezamăgit. Și-am impresia că nu doar pe ei.

Laura BABAN (Spania)