Stîlpii rușinii

Ani grei au trecut de cînd sîrma ghimpată a fost înșiruită de-a lungul așa numitei „granițe” cu statul român de azi. Pentru a realiza tragismul faptului, este suficient să ne imaginăm un gard de sîrmă ghimpată care desparte Ardealul de Muntenia. Ce nebun ar putea accepta așa ceva? Ei bine, noi, românii basarabeni, am fost obișnuiți să acceptăm. Generația mea, însă, nu va mai tăcea.

Generația mea a mers la prea multe școli, a ieșit în stradă de prea multe ori, a cunoscut prea mulți oameni străini, a înțeles prea multe suferințe ale părinților și bunicilor…
În anul 2010 să vorbim despre integrare europeană, principii democratice, valori general-umane și apropiere de cealaltă parte a continentului european. Să nu ne imagină însă, că motivația celor mai mulți din generația mea a constat în apropierea de vechea Europă. Nu. Noi visăm la țară cu ochii deschiși.

Vestul și-a mutat granița pe Prut, iar noi am înaintat spre el. Mai rămîne să scăpăm și de tancurile sovietice care-și au țevile îndreptate spre vest. Este ironic – pe timpul dictaturii comuniste toate au fost făcute deodată și fără drept de apel, împotriva populației. Acum însă, pentru „cîrpirea” găurilor lăsate de ruși, trebuie să le facem pe toate treptat, pas cu pas, democratic. Dar ne conformăm pentru că avem în minte un crez pe care nimeni nu ni-l poate fura: noi nu sîntem ca ei.

Noi respectăm oamenii, noi ne iubim semenii pentru că sînt ai noștri. Ei nu au putut să ne iubească pentru că se aveau deja între ei. Și au transformat Estul Moldovei într-un ocol… și l-au împrejmuit cu sîrmă ghimpată pentru ca noi, cei care ne-am născut acolo să înțelegem clar cine sîntem în ochii lor.

Mizăm pe democrație și pe statutul nostru de ființe umane raționale și înzestrate cu inteligență emoțională. Sînt sigur că și țăranii care se plîngeau că le-a rămas o imensă gaură în gospodărie pentru că a fost scos gardul din sîrma, tot aceste lucruri le aveau în minte. Ei nu au vrut reinstalarea gardului ghimpat, ci instalarea unui nou gard, din resursele acelorași autorități care și-au asumat responsabilitatea de „a se mișca spre Vest”.

Vom reînvăța să ne privim cu aceiași ochi, plini de încredere și optimism. Vom construi poduri din învățămînt, din cultură, diplomație și economie, pînă cînd ne vom reobișnui să fim împreună, fără a ne gîndi că nu sîntem.

Tudor COJOCARU (student la Școala Națională de Studii Politice și Administrative București)