Satenii lui Gigi Becali isi asteapta mintuitorul

“Treceti podul, faceti dreapta si la PECO intrebati de Gigi Becali”, imi spune batrinul care cerne pamintul in fata casei din Vadu Rosca. Dupa doi kilometri de sosea gaurita, cirpita si gaurita la loc, peste un dig, se vad cele peste 180 de case parca trase la indigo. Le-a construit patronul Stelei pentru cei batuti de potop in vara lui 2005. Oamenii au ridicat la intrarea-n satuc o pancarta rosie care anunta ca aici e asezamintul lui Gigi Becali, si-acum asteapta cu sufletul la gura eliberarea “mintuitorului”. Cind vine pensia, pun banii la comun si pleaca in capitala sa-i huleasca nedreptatea. Dupa ce va iesi de dupa gratii o sa-i ceara si acte de proprietate. Sa intre in rind cu lumea, sa fie la casele lor, ca acum doar drept de resedinta au.

Iesind din Vadu Rosca inspre Vulturu, daca te uiti la case, nu stii ce sa crezi. O parte sint darimate, inclinate, stind sa cada, in timp ce altele, putine se ridica falnice, cu garduri inalte si mansarde impresionante. Pe dreapta, la hotarul satului este gradina unui batrin. Se chinuieste sa-si scoata bicicleta pe poarta veche de lemn. “E sat puternic acolo, la Gigi Becali, da’ eu nu m-am dus, ca-s batrin. Ai ceva de mers, da’ esti tinar, voinic, te descurci tu. Daca nu, fa cu mina la unu’ din tirurile astea”, ma sfatuieste batrinul, care doar cu un minut in urma se rastise la mine: “Cauti satul lui Gigi Becali? Foarte bine, eu ce vrei sa-ti fac?”.

In afara de masina verde a Garzii de Mediu, pe drumul cirpit trec aproape numai masini grele. Mergind pe jos, de fiecare data cind te depaseste una dintre ele, esti acoperit de praful de pe drumul pustiit.

Steaua si Vulturu

La Gigi Becali am ajuns cu o camioneta. Inainte sa ma lase in fata bisericii, soferul mi-a explicat: “Toate casele astea el le-a facut. Da’ unii sateni le-au mai modificat dupa placul lor, au mai adaugat la ele ce le trebuia”. La intrarea in cartier, o pancarta mare, rosie, cu litere galbene, ridicata de sateni, anunta noul loc: “Satu Gigi Becali, com. Vulturu”.

Daca te uiti cu ochi veseli, satucul pare un fel de statiune de vara, fara mare, mingi de plaja, galetuse si castele de nisip. Casele, toate mici, toate la fel, se insira de-o parte si de alta a strazii pe care se joaca in praf un grup de copii. Din curtea magazinului, bunica unuia tot striga la ei: “Mai aproape de gard, nu va avintati asa, ca trec masini!”, si se intoarce la treburile gospodariei. O vecina il cheama pe patronul magazinului. “Hai c-a venit de la ziar sa scrie despre domnu’ Becali. Dai o bere? Da doua, de fapt. Care or fi mai bune, de care bei tu”. Acesta e unul dintre cei mai suparati de faptul ca salvatorul satenilor din Vadu Rosca e in puscarie. Impreuna cu alti barbati din sat a venit cu ideea sa inchirieze doua autocare si sa mearga la Bucuresti sa ceara dreptate. “Da-l incolo! Ce, daca vine de la ziar si intreaba, crede ca face ceva?”, se revolta acesta cind aude de mine, tinindu-se ocupat cu vopsitul garduletului din jurul micii gradini din curte.

Toata lumea pare sa munceasca aici. Unii isi ridica garduri, altii improvizeaza gospodariile cu ce e de trebuinta, un cotet, un grajd, o troita. La citeva case dupa magazin, un tinar bate bare din fier in pamint, facind scheletul pentru viitorul gard din beton armat. Bate de doua, trei ori cu latul ciocanului, dupa care verifica daca bara e inca verticala. Se reazama de zidul vecinului, inchide un ochi si se uita atent, dupa care revine la ciocanit. In pauze, mesteca in cimentul de linga sau sapa cite o groapa mica pentru inca un stilp.

Sapaliga, santul si-o juma’ de piine

Pe batrinii Cristea Fanica si Nitu Panaete ii gasesc vorbind in fata casei femeii. Ea are o sapaliga in care se sprijina si cu care mai adinceste din cind in cind santul din fata curtii. Barbatul, incaltat cu ciorapi si papuci si purtind o sapca viu colorata, cu mov, roz, alb si rosu, doar ce se intorcea cu piinea de la magazin. Rupe cite o bucatica din aceasta si infuleca in timp ce vorbeste cu Fanica. Amindoi ii sint foarte recunoscatori lui Gigi Becali pentru casele primite. “Tocmai aici ne-a dus, dar tot e bine. Eu nu am putere sa ma misc, ca-s batrina, ca altfel mergeam si eu la Bucuresti cu astilalti din sat. 80 si ceva au fost ultima oara. Au luat doua autocare si s-au dus sa protesteze pentru ca l-au pus in puscarie”, spune femeia.

Dreptatea Domnului

Batrina se refera la Gigi Becali ca la un trimis al lui Dumnezeu pe Pamint si este convinsa ca va fi eliberat. “Nu se poate, e dreptatea Domnului acolo. N-au cum sa tina incuiat un om asa bun, care a facut atitea pentru noi”, spune aceasta. Pentru ea, aparitiile sale in media sint precum slujbele. “A vorbit si ieri si azi la radio l-am auzit. Il urmaresc in fiecare zi”, se emotioneaza. Iar prezenta latifundarului e aproape divina. Daca nu fizic, cel putin cu spiritul el e prezent in vietile satenilor. Gigi le-a ridicat si biserica, iar ei se refera la cladire ca la un lacas al latifundiarului. “E o adevarata catedrala. E pictorul acum acolo si lucreaza la tavan. Mergeti si vedeti casa lui”, ma indeamna femeia. Insa, cu tot ajutorul primit, traiul tot e greu. O podidesc lacrimile cind spune ca-i batrina si singura de mai mult de trei ani si ca a trecut prin multe necazuri. Isi aminteste cum a dormit o vara intreaga in cortul din spatele casei distruse de apa inainte sa primeasca noua locuinta. Nitu isi aminteste si el de momentele de groaza traite in vara lui 2005. “Din nuc m-au luat cu elicopterul, ca era apa de trei metri jumate. Am stat acolo pina au venit sa ma ia, ma inecam altfel”, povesteste sateanul.

Cei doi stiu ca latifundiarul nu le-a dat acte pe proprietati, insa are fiecare solutia lui in caz ca vine cineva sa le ia casele. Batrina nu vrea sa plece, spune ca ea locuieste aici si n-a stricat cu nimic locuinta, nici n-a modificat ceva la ea, cum au facut altii din sat. “Mie sa-mi dea pamint inapoi in Vadu Rosca daca-mi iau casa de-aici, ca ma mut inapoi”, spune suparat barbatul, dupa care se opreste si, uitindu-se in gol, mai rupe o bucata din miezul piinii. Fanica are totusi incredere in George Becali. Il urmareste zi de zi, la radio si la televizor. “A vorbit ieri, a vorbit si azi. A racnit, pentru ca e suparat de ce i se intimpla, dar el e om tare bun”, spune batrina. Incepe sa plinga pentru a doua oara intreabindu-se cind oare va fi eliberat si cum poate sa fie inchis un om atit de bun.

Pensia mea pentru un om

Mai departe, doua femei stau la taclale pe banca din fata casei. Ele au fost la Bucuresti sa protesteze impotriva arestarii lui Becali si-s mindre de asta. O afirma cu tarie si spun ca se vor mai duce ori de cite ori e nevoie din banii lor. “N-am fost nici la Primarie, nicaieri. Am strins din pensiile noastre si de unde am putut pentru autocare. Ajutam si il sustinem pe domnul Becali cit om putea, pina ii dau drumul si nu cerem la nimeni bani. Si-o sa vedeti ca vin si din satele din jur, si de unde n-a ridicat case, ca asa un om bun e. Si n-a facut bine numai aici, ci la toata tara asta”, spune una dintre femei, in timp ce a doua doar da din cap si-aproba. “Asa e, mult bine a facut”. Ambele sint convinse ca, daca nu ar fi intrat la puscarie, cu siguranta Becali ar fi chiar acum in sat sa le rezolve actele si sa le dea drept de proprietate pe case. De asemenea, stiu ca oricine i-a facut-o, e un “om mare si puternic, ca doar nu puteau unii ca noi sa-i faca asa ceva”. Se intreaba si ele, la fel ca tot satul, cum de a fost inchis, insa gasesc si explicatia: “Stiti cum e, raul impunge acolo unde-i mai mult bine”.

Becali asculta slujba

In biserica se aud, de undeva de sus, stirile de la Radio Trinitas. O cruce mare de fier, ce urmeaza sa stea pe turla, e rezemata de peretele drept al cladirii. Pe doua mese, in oale si galeti de plastic stau infipte vreo zece luminari si un buchet de flori. Cocotat pe schele, pictorul basarabean Vasile Brinzan lucreaza cu aceeasi pasiune, nestingherit de cele ce se petrec la el acasa. Alaturi de asistentul sau, Rusu Marin, picteaza fresca de pe tavan. “Tencuiala e inca uda, lucrez la varul asta de doua zile. Acum pun culoarea si cind se usuca acolo ramine, nu mai iese in veci. Tehnica asta a fost folosita si la Moldovita, Sucevita”, imi explica Vasile. Nu ma priveste, vorbeste in timp ce intinde varul pe tavan. Peste platforma de pe al doilea nivel de schele, construita din scinduri, are o masa, pe care sta pentru a ajunge la tavan. “Ce crezi, il elibereaza?”, ma-ntreaba in timp ce incepe sa dea nuante de rosu frescii cu o pensula subtire. Si el, la fel ca multi din sat, e convins ca e mina lui Basescu in arestarea lui Becali. Dar nu pare prea afectat, e prins in treaba sa. Are la picioare o lada plina cu pensule de diferite grosimi. Linga masa, in cutii si lazi de plastic stau pahare si capace pline cu tot felul de culori, diluant si un motor de amestecat vopseaua. Un bec sprijinit de masa ii lumineaza munca si radioul, care transmite in continuare stirile, sta pe ultima scindura din stinga, mai mai sa cada.

***

De sus, din turla, te poti uita la Gigi Becali in toata splendoarea sa, cu  cele 180 si ceva de case si-un magazin. N-apuc sa cobor, ca-l si aud pe Marin: “Aia de la Realitatea aveau masina, oameni”.

Si de jos, satucul e la fel de primitor. Mi-ar fi placut totusi sa vad si placuta: “Gigi Becali va ureaza drum bun”.

Ioan STOLERU