Moldova: adunarea sătească, mall-ul și lăutarii

Cele două Moldove l-au primit sîmbătă pe liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, și pe reprezentanții Guvernului, care-au venit la Iași să participe la conferința județeană a partidului unde Maricel Popa a fost ales din nou, în unanimitate, în cîteva zeci de secunde, președinte PSD Iași. Separați de garduri metalice, jandarmi, carduri de acces și sunet de fanfară, oamenii pro și contra Guvernului n-au apucat să-și vorbească sau să se înțeleagă și, după ce și-au descărcat năduful și-au ascultat discursurile proiectate pe un ecran uriaș, proprit pe fațada Teatrului „Luceafărul”, și muzica lăutărească împăcată de conducătorii țării, au plecat acasă la fel de străini unii de alții precum au venit.

Între garduri

Fanfara se oprește. „Cel mai important lucru e că sîntem împreună. Iașul avea nevoie de asta – e un concept fundamental într-o democrație. Cred că am ieșit învingători din toate aceste încercări; ca să folosesc un limbaj potrivit perioadei de post și rugăciune.” Cuvintele curg ca un ropot dinspre boxe și acoperă valul de nădușeală din țarcul format din garduri metalice, între care s-au strîns reprezentanții filialelor județene ale Partidului Social Democrat. „Împreună” trece ca o săgeată ascuțită deasupra capetelor tuturor și pare că se înfige direct între cei patru jandarmi care au grijă ca oamenii fără „card de acces de la partid”, o bucată de carton cu sigla partidului, trandafirii și sloganul, să nu ajungă la oamenii veniți să-și susțină favoriții.

Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, și toți cei veniți astăzi la Iași la conferința județeană a partidului, au început ședința de lucru în Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”. Pentru că protestatarii veniți să-l hulească au fost mulți, n-au mai ieșit să-i vadă pe cei care-au venit să-l susțină. În fața teatrului, pe-un ecran de proiecție uriaș, e redat tot ce se întîmplă înăuntru, iar oamenii, îmbrăcați în tricouri albe, cu „România merită mai mult respect!” scris în dreptul inimii, stau sprijiniți în pancarte, asudați, privind către el. Care nu scuipă semințe sau intră în jocul și miștocăreala colegilor de manifestație, încruntați, cu ochii aproape lipiți de-atîta lumină, se foiesc de ici-colo căutîndu-și loc în mulțime.„Du-te, măi, Stelică, du-te în față, ține prelata sus!” îl îndeamnă un bătrîn cu șapcă turtită pe-un altul, împingîndu-l de umăr pe fîntîna din fața teatrului. Pe Stelică-l apucă un ușor tremurat, dar printr-un soi de echilibristică reușește să țină drapelul României sus și se stabilizează. Pe pancarta bătrînului scrie clar, cu majuscule roșii: „Balș”. Pancartele sînt, de regulă, de trei feluri – fie au sigla partidului, fie cu numele comunei din care-a venit grupul, fie cu sloganul „România merită mai mult”. Cei care le cară par cei mai năpăstuiți de povara îndeletnicirii. Cînd dinspre gardul din dreapta o voce se distinge și-o acoperă pe cea din boxe, a vorbitorilor din teatru, spunînd „Slugilor, vă vindeți țara!”, doi bătrînei încep să rîdă.

Atmosfera printre grupurile din comune e una relaxată, de voioșie a celebrării unei sărbători comunale – oamenii stau împăciuitori în pîlcuri, rîd unii pe seama altora și-așteaptă să-nceapă spectacolul. Ordinea de zi a ședinței de lucru s-a votat și, de mai bine de o oră, discursurile țin lanț. „Dom’le, da’ nu începe odată? Nu zice nimenea nimica? Nu vine?”, întreabă mijind ochii către scenă un bătrîn, călcînd și împrăștiind alene cojile de semințe de jos. „Io nici nu mai cred c-a venit. Adică, ziceți, dac-ar fi venit, stătea el acolea înăuntru? Nu mă mai mințiți atîta, eu am venit numai ca să-l văd ș-acuma…”. Are o gecuță ponosită din piele roasă și pantalonii din stofă plini de urme late de colb luat de pe marginea fîntînii, semn de unde-a stat așezat. „Dom’le, Dragnea e băiat de gașcă, înțelege, merită să vină aicea, n-are cum să n-apară. Da’ n-o făcut el atîtea lucruri bune? O făcut, o făcut!” La nedumerirea colegului de ridicat pancartă, bărbatul îmbrăcat într-o haină maro de costum zîmbește, dezvelindu-și dantura și adaugă: „Ei, hai, te uiți ca prostu’! O mărit pensiile, o mărit alocațiile. Îs bucuroși și copiii; au salarii, taxe. Vine acușa să ne-arate iar ce ne mai dă, ce mai face pentru noi…”.

În afara lor

Pe terasele barurilor din mall s-au strîns cam 400 de protestatari care au început să strige împotriva Partidului Social Democrat. Dacă te-apropii de ei, ai șanse să-i auzi, dar dacă ești între gardurile metalice și nu-i vezi, nici nu realizezi că există. O fată scrie rapid, pe-o bucată de carton alb întinsă pe jos: „Irina, meriți mai mulț(i)” și-un nene vîntură în aer un mesaj scris pe spatele unei pungi de cumpărături cu marca unui magazin de firmă pe verso. Un bărbat e într-un apel video și mișcă telefonul cînd într-o parte cînd în alta, adăugînd de la el și detalii de la fața locului, pentru persoana căreia îi povestește chiar din mijlocul mulțimii. Unii sting țigările, se cufundă în canapelele barurilor scoase la soare și, din cînd în cînd, aruncă ocheade peste gard.

„Dom’le, cît mai puteți să apărați hoții ăștia? Că și de la voi fură”, întreabă un băiat unul dintre jandarmii care privește serios, pe sub șapcă, zecile de protestatari care huiduie și suflă în vuvuzele. „Avem și noi păreri; poate ca ale voastre, poate nu, da’ înțelegeți clar că n-am cum să vi le spun!”, îi răspunde și-și schimbă forțat privirea într-o altă direcție. Un grup de susținători ai partidului iese dintre garduri și se-ndreaptă către ieșire, în timp ce un băiat se oprește din strigat și-i întreabă: „Ei, și, frumos la oraș? Mai veniți?”. Toți din jur încep să rîdă, în timp ce o doamnă în vîrstă își ridică ochelarii de la ochi și spune vădit deranjată protestatarilor: „niște huligani! Mai bine mor decît prin preajma voastră!”.

Cînd discursurile celor din teatru încep să fie pe sfîrșite, susținătorii dintre garduri abia mai sînt de găsit. Intrarea din spate a teatrului e blocată de protestatari, iar fanfara, pînă atunci ferită într-o parte a treptelor, coboară în dreptul celor care strigă și-ncepe să cînte în forță, pînă-i acoperă de tot. Grupul nu se lasă, huiduielile se întețesc, iar în timp ce „Șobolanii!” răsună de zeci de ori, cu instrumental oficial și impunător în fundal, Liviu Dragnea iese din teatru, printr-un culoar de oameni format de-a stînga și de-a dreapta treptelor.