Iubirile interzise ale lui Allah

Pe sub valul infasurat in jurul capului, turcoaicele au privirea galesa. Ochii mari, migdalati, cu genele arcuite tradeaza acel machiaj exotic pe care l-am vazut doar in ecranizarea filmului “1001 de nopti”. Ritualul ramine sacru in Turcia, chiar daca modernitatea le arata femeilor pe orice strada a Istanbulului cum sa se imbrace. Dupa casatorie, acestea isi acopera tot corpul intr-un voal negru. Barbatii adopta tinuta clasica: tricou si pantaloni scurti cind soarele nu-i lasa sa-si manince kebabul nici la umbra. Alte femei renunta la tot pentru ca iubirea le-o impune. Pentru Cristina, Monica si Sofia, trei romance casatorite cu barbati de origine turca, acum multi ani, Dumnezeu si-a schimbat numele.

Generatia bilingva din nastere

“Evet!” si “Nu!”. Zimbeste strengareste, iar ochii mari si albastri ca de libelula ii sticlesc a trasnai. Mama o simte si o trage strategic linga ea, amenintind-o cu urecheala. Burçu vorbeste in acelasi timp doua limbi. Trei cuvinte in turca, alte doua in romana: “Evet, burda e pisica” (“Da, aici e pisica”). Pentru ca mama este romanca iar tatal turc, fetita si-a construit propriul limbaj pe care nu il intelege multa lume. Fetita intelege  ce ii spun ei bunicii de la Craiova, insa acestia au nevoie de translator. Mama, Monica, poarta acele vesminte care nu o diferentiaza cu nimic de restul femeilor din Istanbul. S-a casatorit acum sapte ani cu Shemo, lasind in urma, in Romania, religia si limba. Locuiesc acum in unul din marile cartiere ale orasului. De atunci nu a mai lucrat, a trebuit sa stea acasa cu fetita, insa adevarul mi-l sopteste la ureche: “Nu ma lasa, zice ca e barbat si ne intretine el, eu nu am voie sa aduc bani in casa. E si gelos si nu vreau sa am probleme”. Bratarile de aur masiv ii zornaie ca niste clopotei la trasura. Pe degete nu se cunoaste care e verigheta, cert este ca toate bijuteriile sint marca “Bvlgari”. In tara vine odata pe an, in lunile de vara si nu sta mai mult de o saptamina. Barbat-su nu o insoteste niciodata, insa o cheama acasa dupa citeva zile. Pe Shemo l-a intilnit printr-o prietena care este casatorita cu un turc, dar care locuieste in Romania. Erau prieteni de familie. Pentru ca i-a promis ca o sa aiba grija de ea, ca o sa ii ofere totul, a acceptat. Parintii nu ii inteleg iubirea, insa o adora pe nepoata cu parul cret care isi infige degetele in parul bunicului cu drag. “In Turcia traditiile sint altele, zestrea nu consta in doua plapumi si o perna pe care trebuie sa le aiba fata cind se marita. Nu este turc care sa nu vrea baiat, pentru ca nu au cheltuiala cu ei. Cind se insoara cu fata, parintii acesteia trebuie sa-i cumpere casa, mobilata, utilata si daca e de neam bun, si masina. “Cine naste fata in tara asta nu e prea fericit”, povesteste Monica in timp ce ii impleteste codite lui Burçu.

Istanbulul, Mecca tirgovetilor

In fiecare dimineata la ora 5.00 Istanbulul rasuna de cintece religioase. In fiecare minaret al moscheelor construite la mici distante unele de altele sint instalate microfoane la care fiecare cinta in legea  lui. De nicaieri nu se aude ceva deslusit, insa totul tine jumatate de ora, ca intr-o transa. La ora 12.00 incepe iar. Nu toti turcii poarta cu sine covorasul de rugaciune, insa in fiecare casa sau birou se afla unul pe care musulmanii ingenuncheaza ca intr-un ritual. Monicai i-a fost greu sa se obisnuiasca cu toate aceste lucruri. Dimineata se trezea speriata; stia cit e ceasul, dupa slujbe. “Dumnezeul meu e acelasi, numai ca se cheama Allah. In spatele tuturor denumirilor de pe fata pamintului, El e acelasi, numai noi credem fiecare ca numai al nostru e cel adevarat. Deosebirea consta in interpretarea Cartii, care la ei este Coranul, a traditiilor, pentru ca fiecare religie are traditii, istorie si trebuie sa accept valul chiar daca afara sint 35 de grade si simt cum ma dogoreste soarele in cap de-mi fierb creierii.” In vorbele sale se ascunde mai mult decit simple conventii. Religia le interzice sa-si dezvaluie corpul. La valul de pe fata au renuntat multe femei fara sa creeze revolte religioase, insa la port, niciodata. Fetele nemaritate insa isi vopsesc parul in nuante aramii, isi cumpara blugi mulati si tricouri cu buricul gol. Nici fustele mini nu lipsesc. Oriunde te-ai uita, contrastul te izbeste ca o palma zdravana. De la rigoarea vestimentatiei la femeile casatorite si libertatea celor tinere la opulenta marfurilor “D&G”, “Adidas”, “Nike”, a aurului insirat pe tarabe si saracia camuflata de pe strazile ascunse de ochii turistilor. Cu toate acestea, Istanbulul ramine “bazarul lumii”.

Telefonul de acasa

Cristina lucreaza la o agentie de turism impreuna cu sotul ei care este sofer pe autocar. A invatat limba turca foarte repede pentru ca in romana Mehmet nu stie decit: “Eu iubesc la tine” si “Eu mor fara tu”. A facut acest pas pentru bani, apoi s-a gindit ca poate e si iubire. Mehmet este cu 20 de ani mai in virsta si se afla la a doua casatorie. Din prima relatie are o fata si un baiat pe care vrea sa-i dea la studii in Romania. Cristina are 25 de ani si un baiat, Ionut, tot din prima casatorie: “Eu sint din Iasi, acolo ne-am cunoscut. Venea de doua ori pe saptamina cu autocarul de Istanbul. Am avut baiatul bolnav si m-a ajutat mult. A zis ca daca vin dupa el n-o sa duc lipsa de nimic, nici eu nici Ionut”. Pentru copil a fost dificil sa invete limba, sa tina pasul la scoala. Nici dupa un an nu a facut fata, asa ca l-a trimis in tara la mama ei. Chiar daca ii trimite bani, jucarii si pachete intregi cu dulciuri, stie ca a pierdut mai mult de atit. Alti copii nu vrea, asteapta sa mai creasca baiatul, sa il ia inapoi. “L-am crescut singura, imi amintesc ca n-am dormit cu noptile cind era mic. Am dus-o tare greu ca eram tinara si nepriceputa (ride). Chiar daca fac un sacrificiu acum, mai tirziu o sa ne fie mai bine pentru ca nu se compara viata din Istanbul cu cea din Iasi. Aici, cu doi dolari jumate maninci bine la restaurant, in tara nu ai ce face cu ei. Asta inseamna nici sase lei. Ce-ti iei cu banii astia intr-un restaurant din Romania unde si apa plata costa mai mult?” Cristina a renuntat la valul frumos brodat, iar Mehmet a acceptat. Crede ea ca sotul ei este umblat prin lume, a vazut ca romancelor le place sa umble gatite, aranjate si nu i-a impus portul lor. In aceasta privinta, se crede norocoasa. Insa a adoptat moda bratarilor pina la cot, a cerceilor cit roata carului si a inelelor cu pietre uriase. Aici, gramul de aur este cu 40 de lei mai ieftin ca in tara.

Dansul cadinelor

Pescarusii dau de veste plecarea corabiilor inca de la 6 dimineata. Fac rotocoale gratioase in aer balansindu-se printre antenele hotelurilor luxoase. Totul pare un alt ritual al orasului, asemanator cu dansului cadinelor in jurul pasei. Cortul lor este cerul. Tot la aceasta ora strazile sint pline de comercianti ambulanti. De la sosete, ceasuri, aripioare prajite de pui pina la pepeni taiati pe loc si vinduti la felie. In port, catargele par coloane ale infinitului iesite din mare. Sirenele par sa danseze spre mal in acelasi timp cu pescarusii, impingind spuma marii pe nisip. Barcile pot fi inchiriate cu orele pentru cei care doresc sa haladuiasca pe valuri. Aici si-a facut luna de miere Sofia, acum 30 de ani. A mincat pentru prima data scoici si caracatita in sos de zahar ars. Acum este singura, sotul de origine turca i-a murit acum 10 ani. N-a lasat-o inima sa se intoarca in Romania. Lucreaza ca menajera la Hotelul “Martinez”, situat in preajma bazarului. Are cu cine sa schimbe o vorba si de unde sa afle vesti din tara, deoarece mai toti cei care se cazeaza aici sint romani. Si-a facut relatii si prieteni prin care mai trimite pachete fratilor ei. “Barbatul meu a fost om tare bun, blind, nu mi-a zis niciodata nici “da-te mai incolo”. Am trait cu el asa, fara casatorie, in concubinaj. Nici el si nici eu nu am vrut sa ne mai complicam cu formalitati. M-am dat dupa el si a fost frumos 20 de ani. Cit a fost bolnav, l-am ingrijit ca pe un copil. A murit de cancer la plamini ca a fumat toata viata lui numai trabuc”, spune femeia cu parere de rau. Nu a plecat dupa el in Turcia pentru bani, ci pentru ca l-a iubit. A fost sora medicala in Focsani si nu se plingea de salariu. Acum locuieste singura iar in vizita nu vine decit fiul vitreg, pe care l-a avut barbatul din prima casatorie. In Romania se intoarce de doua ori  pe an si nu sta decit o zi. “Vin repede acasa in Turcia, acolo nu mai pot sta, ma simt ca intre straini”. Ramin rudele si vecinii de acasa sa o judece asa cum au facut-o de la inceput. Au condamnat-o pentru ca a plecat cu un strain si au gasit si motivul: banii. La fel ca celelalte romance care si-au schimbat stilul de viata si s-au casatorit cu turci plecind din tara poarta stigmatul rusinos al banului. Sofia se bate cu pumnul in piept ca ea nu a plecat pentru asta, ca altele, ci pentru ca a fost tinara si i-a fost dat sa iubeasca un om mult mai in virsta, cu mustati groase, intoarse la virfuri, cu tabachera mereu in buzunarul de la piept si cu ochi blinzi. De celelalte nu comenteaza nimic, fiecare cu motivul ei, dar se face rosie de minie cind o baga lumea in aceeasi oala cu ele. Chiar si atunci cind el traia, tot ea era cea care aducea banii in casa. Apartamentul i-a ramas pentru ca fiul vitreg i-a facut acte si a lasat-o sa stea. O data pe saptamina merge pe malul marii sa dea de mincare pescarusilor. Barbatul ei a invatat-o cindva cum sa le asculte povestile.

Daca i-a fost fidel toata viata nu are de unde sa stie. Isi coboara barbia in piept si tace, apoi da vina pe religie.      “Chiar ea e cea care ii face sa cada in pacat, au avut harem toti stamosii lor si acum, chiar daca s-a mai modernizat un pic mediul asta si femeile nu vor sa fie mai multe, tot calca strimb”. Neoficial.

Paula SCINTEIANU

Inima si legea nu se prea impaca

Casatorite legal sau traind in concubinaj cu barbati de origine turca, plecate la munca pentru un salariu mai bun sau dupa marfuri mai ieftine pentru negot, romancele aleg intotdeauna drumul cel mai scurt spre a-si intemeia o familie. Din 1995 si pina in prezent, tot mai multe femei din Romania capata dubla cetatenie dupa care se stabilesc in Turcia, renuntind la traditii, religie si cariera. 50% dintre femeile care pleaca isi aduc cu ele si copiii ramasi in tara, din casatoriile anterioare. Problema apare in momentul in care acesti copii trebuie sa primeasca cetatenia straina. Legea prevede faptul ca, daca tatal  nu este de origine turca, chiar daca mama este casatorita cu un turc, acesta nu poate fi inregistrat in evidenta populatiei si in nici un act din Turcia. De acelasi impediment se lovesc si romanii casatoriti cu turcoaice, in momentul in care se naste copilul. Statisticile arata ca numarul barbatilor plecati si stabiliti acolo este doar un sfert din cel al femeilor care au ajuns sa creeze un adevarat fenomen dupa Revolutie. Acestea recurg la plecarea din tara si accepta un alt mod de viata, total diferit de al nostru, deoarece, in mai toate cazurile, barbatii de origine turca refuza sa se stabileasca in Romania, avind deja o familie formata acolo. In unele cazuri ele trebuie sa accepte chiar si o casnicie in trei.