În Voinești se dansează după cum cîntă alții

„Mingea e totuși rotundă, poarta e mare, acum mai depinde doar cine va da lovitura”, îmi spune cu o urmă de optimism ’nea Ilie pe care l-am găsit stînd de vorbă la poarta casei cu un vecin. Despre politică, despre vreme și vremuri, cei doi, din generații diferite își po­ves­tesc păsurile și ofurile întorcînd gîtul du­pă fiecare mașină străină care îndrăznește să le brăzdeze asfaltul peticit de cîteva ori, parcă întrebîndu-i de unde vin și unde se duc. „Am fost la vot și chiar dacă am spus de atîtea ori că nu avem cu cine să votăm, am votat răul cel mai mic. Degeaba. Că n-o ieșit. Dar măcar să nu vină la putere hoții de la PSD că dacă cîștigă ei, s-a zis cu noi, cu toți, tineri sau bătrîni. O schimbare trebuie, o schimbare pe care lumea asta tare se teme să o facă”, spu­ne cu năduf bărbatul trecut de 60 de ani.

Stă pe bucățica lui de trotuar, singura care există pe o distanță de patru sau cinci case, scur­tă cît să își marcheze gospodăria. „Ca­na­li­zare nu, gaz nu, trotuar nu, acum nici mă­car gunoiul nu avem unde să îl ducem, singu­re­le tomberoane sînt cele din spatele primăriei, că așa vrea primarul”, se răzvrătește ’nea Ilie arătînd urmele focurilor abia stinse din șanțuri, singura metodă prin care pot scăpa de gu­no­iul din casă și din curți.
Sub aripa puterii

Dacă ai trage o linie la jumătatea drumului din comună, ai putea să desparți satul în două. În stînga, toate gardurile sînt roșii, pli­ne de afișe cu „Victor Ponta președinte”, iar în dreapta, gardurile sînt pline de Iohannis. „Ziua bună, ’nea Ilie, iaca PSD-ul peste tot, nu-i așa?”, încearcă o femeie cu un copil în brațe să se ba­ge în seamă crezînd că poate i se dă ceva. „Ia hai dă-mi pace, nu vezi că numa’ pe partea cea­laltă îi? Pe partea primăriei, pe partea asta­lal­tă sîntem noi, cei care mai gîndim puțin și nu înghițim orice gălușcă”, spune bărbatul scur­­tîndu-i încercarea de conversație.

Sub aripa puterii

„Lumea din sat votează cum dictează pri­marul, domnișoară. E de ajuns să dea cinci colaci la biserică și să organizeze o excursie pe la mănăstiri și gata, omu deja știe unde să pună ștampila. Bine, după ce îi explică puțin primaru’, mai-mai că ar intra cu ei în cabina de vot”, povestește răspicat Aurel ignorînd pînă și telefonul care îi sună insistent din bu­zu­nar. „Să fi văzut cum umbla doamna-pri­mă­rița prin sat să cheme lumea în excursie și să le mai explice și cum să voteze, vai, vai, dacă erai slab de înger nu aveai cum să nu zici și să nu faci ca ei”, adaugă el dez­nă­dăj­duit. Iar influența pe care primarul o are asu­pra locuitorilor se vede din rezultatele ale­ge­ri­lor care i-au urmat traiectoria politică: de la PNL la PSD în doar cîteva luni.

În Voinești e o liniște apăsătoare de zi de toam­nă pe care o sparge doar zgomotul că­ru­țelor încărcate cu fîn. Sau doar chiotele copii­lor care încă se joacă fără vreo grijă prin curți sau care zburdă liberi pe dealurile din spa­te­le caselor. De sus, dintr-o căruță încărcată cu strujeni, se dă jos Andrei. Odată cu el se dă jos și căciula care oricum îi stătea cocoțată pe vîrful capului, lăsînd să i se vadă un păr ne­gru, mai negru decît fața lui măslinie. Își scui­pă în palmă și-și trece mîinile prin păr după care mă întreabă din partea cărui partid vin, fiind aproape sigur că sînt trimisă de PSD du­pă agenda roșie pe care o țin în mînă. „Pen­tru 20 de lei eu am votat cum mi s-a zis și cred că e mai bine așa, alții mai de sus știu ce e mai bine și pentru lume.” 20 de lei pe care i-a terminat în două ore la barul din sat, jucînd la păcănele.