În Senat, cu zîmbetul lui Moș Nicolae

„Plecăm în cinci minute, aș­tep­tăm să vină și domnul ministru”, se agită grupul de tineri care-și îmbracă pe­le­rinele subțiri roz-albastre și flutură plia­nte, cărticele electorale sau liste de posibili alegători. „Eu iau pînă la «ș», iar de acolo îți rămîn ție”, își anunță colegul o studentă care se grăbește să ajungă la timp la întîlnirea pentru un proiect de la facultate.

Cu căciuli, fulare și mănuși pentru a evita frigul, și pe deasupra cu fî­șul colorat de pe care se distinge sloganul electoral, tinerii sînt îndemnați: „zîmbiți ca de Moș Nicolae”. Iar îm­preună cu fostul ministru de Ex­ter­ne, Teodor Baconschi, candidat din par­tea Alianței România Dreaptă (ARD), pornesc „ca în fiecare zi, pînă acum” din Copou spre Fundație. Îi întîm­pi­nă pe toți cei care au un moment să asculte, cu o strîngere de mînă, și îi în­treabă dacă vor veni duminică la vot.

„Plin de roșii”

Cum unii dintre studenții opriți sînt sceptici, iar cei mai mulți nu sînt din Iași, încearcă cît mai repede să iasă din strînsoarea mîinii și îi urează can­didatului „mult succes”. Mai receptivi la „nu ați vrea să schimbăm ceva din garnitura Iașului?” sînt cei tre­cuți de ceva vreme de anii studenției care, în dreptul șantierului din apro­pi­erea străduței Lăpușneanu, își stri­gă ofurile și „ideile”, iscînd ade­v­ă­ra­te mici dezbateri.

„Cu cine sînteți voi?”, îl chestio­nea­ză pe Valerică, cel care fotogra­fi­ază, un bărbat cu o căciulă de oaie pe care și-o scoate repede cînd îl sa­lu­tă pe Teodor Baconschi. Se aprin­de și răcnește pentru a acoperi pica­me­re­le, „ar trebui să fie ca la Mărășești. Mu­rim toți și dintre cei care rămînem, mer­gem înainte, cum o fi”. Și apoi își așază mîndru cușma pe cap și se îndepărtează gesticulînd cu o mînă în aer.

Pe Independenței, din grupul ca­re oferă trecătorilor fițuici electorale jumătate se oprește în fața flăcării din dreptul Universității de Medi­ci­nă „Grigore T. Popa”. Spre Tîrgu Cucu, din geamul tonetei din stația de autobuz, o vînzătoare îl îndeamnă pe Teodor Baconschi să îi lase mai mul­te pliante, să le dea și cunos­cu­ți­lor, fiindcă ea locuiește în „Tudor” și nu l-ar putea vota, „nu intru în Colegiul 4”. „Prea a fost plin de «roșii» pe aici, zilele astea. Ne-au împînzit, nu de al­ta, da’ ce să faci dom’le cu atîtea bri­chete?”, iar mulțumită că a avut oca­zia să-și spună punctul de vedere, fe­me­ia închide la loc dreptunghiul de termo­pan al chioșcului.

În ușa cafenelei Lory, unde se mai adună vînzătorii micilor buticuri din zonă să se încălzească, doi bărbați au deja o discuție aprinsă despre poli­ti­că. Iar unul dintre ei se și prezintă „Jucu Gheorghe mă numesc”, „ați fost prim ministru, nu?”. La auzul numelui de partid, o femeie de prin preajmă în­ce­pe să țipe după „tabăra” care împarte fluturași, „păcat de voi măi copii, că sîn­teți tineri”.

Peste alte cîteva cotituri de alee, în spatele Halei Centrale, tinerii iau o pauză de la înmînat ghiduri și încep să lipească pe unde apucă abțibilduri cu logo-ul ARD-ului. Cum unul din­tre ele se nimerește peste fața lui Fuego din posterul „Emoție de decembrie”, se pun toți pe rîs și făcut poze. Asta-i și dă curaj unei femei blonde să vină în întîmpinarea lui Teodor Bacon­schi. „Eu vă știu, dar pe mine nu aveți de unde să mă știți”. Iar dintr-o vorbă-n alta, spune fugar că „am fost profesoa­ră de fizică, acum sînt ieșită la pensie, dar l-am avut ca elev și pe Mi­hai Răzvan Ungureanu”.

Mădălina MORARU