Etichete de bere pe sticle de ulei – Mihai-Răzvan UNGUREANU în „Opinia studențească”, nr. 46 – noiembrie 1990

Martor ocular la marșul de pe 24 octombrie din Iași

Etichete de bere pe sticle de ulei

Nu-mi dau seama cît de mult plea­­că Gorbaciov capul la mitingu­ri­­le din România, la cele datorate si­­tua­ți­ei de peste Prut îndeosebi. În locul lui, m-aș fi culcat pe alea șapte sute de mii de dolari, de la Nobel, i-aș fi ce­dat locul lui Elțîn, succes, bă­trî­ne!, vezi că musulmanii se agită, letonii nu stau în banca lor, în plus, și pe mol­doveni îi mănîncă niște viermi – calmează-i pe veci, că merită, nu cu­nosc „realitățile istorice concrete”!

Și fără Elțîn au apărut ciudații de gă­găuzi, iviți în istorie ca etichetele de bere pe sticlele de ulei, și tot fără Elțîn, că pentru celălalt nu bag mî­na-n foc, și-au dat seama că ei mai lipseau de la împroprietărirea pe etnii, cum se practică acum în gău­noa­sa Uniune. Ca la pomana mortului, și-au tras în farfurie ce le-a fost pe-aproape; cui îi păsa că aveau atîta drept asupra pămîntului cît am eu, acum, asupra redacției de la „Opinia studențească”? Mă-ntreb sincer dacă oamenii ăștia, de rămîn peste noapte la vreun hotel, nu pleacă dimineața împreună cu lenjeria de pat, după ce și-au încîrligat numele pe pînză. Ne­să­nătoși, maică! După ce se prind de tine ca neghina de grîu, te sug un timp și-apoi te-aruncă, ca pe otrepe. Din ce fundătură au răsărit nici bu­nul Dumnezeu nu știe, fiindcă i-a ex­matriculat din documente, într-atît de importanți erau!

Aici facem mitinguri, scriam. Ieri unul, azi unul, ieri vin două sute, azi o mie, mîine, însă, ne vom îngriji, ca buni români ce sîntem, de week-end și de filmul polițist de la un’șpe noap­tea, apoi ne-nvelim mai bine cu pă­tu­ra. Miercuri, pe neștiute, inimoșii din Copou (figurile de studenți care pun bețe în roate liniștii naționale, cu antecedente de dinainte de ale­geri) au coborît către centru, doar-doar or ieși din sfînta adormire cetățeni, „cins­tiți” ai Iașilor, aceiași capabili să vo­cifereze, ore în șir, pentru orice alt­ce­va. Să vii lîngă studenți tot po­li­ti­că se numea să faci, stimate „om de bună credință”, și încă una înaltă. Așa, s-a transformat într-o lecție se­ve­ră de patriotism, poate inutil oferi­tă celor care se scobesc în nas cînd se cîntă Imnul. Au rămas cu idiosincrazii schizofrene din mai sau iunie, aplaudîndu-și în dreapta și-n stînga candidații. Iar acum, cînd chiar este nevoie de tot românul, se uită după picioarele portarului și reclamele de la peluză. Două sute de oameni la o demonstrație într-un oraș cu patru su­te de mii de locuitori și la treizeci de kilometri de Prut â aglomerație de coadă la carne. După ce au co­bo­rît la statuia lui Ștefan, după ce a vor­bit un părinte de la Mitropolie, după ce s-a cîntat „Doina”, în fine, după ce se sfîrșise totul, polițistul de pe margine a făcut, și el, remarca: „Acum mergeți să vă odihniți, că iar avem alegeri acuș’!” Săracul, atît a priceput…

Mihai-Răzvan UNGU­REA­NU în „Opinia stu­den­­țească”, nr. 46 – noiembrie 1990