După 70 de ani, nepoții își aduc acasă bunicii deportați în Siberia

La mai puțin de 30 de kilometri de Chișinău, în satul Mereni, raionul Anenii Noi, se construiește un complex muzeal în aer liber pentru ca oamenii să nu uite niciodată sacrificiul bunicilor lor deportați în trenurile morții de ruși în Siberia. În 2019, anul în care se împlinesc 70 de ani de la unul dintre valurile de deportări în masă a basarabenilor din timpul procesului de rusificare de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în acest complex va fi reluat întreg drumul făcut de familiile dezrădăcinate din Basarabia către nordul rusesc înghețat. Proiectul a luat naștere tocmai din dorința urmașilor celor care nu s-au mai întors acasă din Siberia ca povestea lor să nu fie uitată: Alexandru Postica, un avocat din Mereni, a început să lucreze la crearea complexului în 2013, în memoria și amintirea bunicului său.

Istoria Basarabiei departe de sînul țării mamă a fost mai îndelungă, adesea, decît cea în care România și Basarabia au fost împreună. Unirea de la 1918 s-a desfăcut după puțin mai mult de două decenii, în 1940, când Armata Română trecea Prutul în urma ultimatului dat de Rusia la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar singurele lucruri ce ne-au unit de atunci au fost doar podurile de flori create de oameni. După finalul războiului, din 1944, în Basarabia începe un intens proces de rusificare: limba română a fost înlocuită cu rusaîn instituțiile publice, biserică sau școli, și a fost adusă populație din alte regiuni deja controlate de Uniunea Sovietică, ce vorbeau în majoritatea lor rusa. Sub cortina de fier impusă de ruși, deportările au fost o formă de represiune politică pentru toți cei care s-au încumetat să nu treacă Prutul spre România și să nu se supună rușilor.

Au fost trei valuri de deportări care au vizat Basarabia în perioada iunie 1940 – martie 1953. Românii au fost luați cu forța din casele lor pentru acuzații inventate, adesea absurde, și trimiși către Siberia sau Kazahstan, adesea împreună cu familiile lor. Zeci de mii de oameni și-au pierdut viața în înghețul din Nordul Rusiei, iar astăzi, la Mereni, urmașii lor simt că drama prin care au trecut basarabenii începe să fie uitată. De aceea, aici se reconstituiește drumul spre Siberia a basarabenilor deportați în timpul celui de-al doilea val de represiuni, din 1949,într-un complex muzeal în aer liber care va ilustra diferite etape din drumul pe care l-au parcurs de la casa părintească pînă în ținuturile Siberiei. Chiar dacă se află în proces de construcție, complexul deja a atras mai mulți vizitatori, atît oameni din țară cît și delegații de peste Prut.

Casa părintească, prima construcție care poate fi vizitată în complexul din Mereni, este o copie perfectă a unei gospodării din anii 1930-1940. Încă de la intrare, fațada albă, ferestrele mici și acoperișul din țiglădau senzația unui aer de istorie amestecat cu praful din prezent. Aflată pe un șes, casa, înconjurată de un gard din nuiele, îți oferă o fereastră către felul în care trăiau oamenii acum 70 de ani. Poarta încă nu este construită, iar în curte se află o fîntînă albastră din lemn. În odăile mici, văruite, sînt cîteva paturi, o masă și scaune. Pe pereți stau întinse covoare țesute manual și în fiecare cameră este nelipsită o iconă și un mănunchi de busuioc. Și războiul de țesut se află în casă, iar într-o cameră va fi construit și un cuptor. Pe jos sînt întinse covoare mai subțiri iar în „casa mare”, pe o masă, stau și cîteva fotografii vechi. Fiind construită din lut, în casă este atît de răcoare încît face suportabilă nopțile caniculare.

Mărturiile deportaților printre rînduri de carte

Rusia, care a ocupat Basarabia încă din 1940, odată cu debutul celui de-Al Doilea Război Mondial, a deportat peste 11.000 de familii din toate regiunea.Operațiunile de deportare au început din iunie 1941 cu primul val de deportați. Oamenii au fost ridicați de la casele lor și exilați în Siberia sau Kazahstan unde lucrau în lagăre de muncă forțată pînă la epuizare sau, adesea, pînă la moarte. Prima dată, în 1940, au fost deportați peste 25.000 de oameni;în timpul celui de-al doilea valde deportări, care a cuprins și localitatea Mereni, denumit „Operațiunea Sud”, care a avut loc în zilele de 5-6 iulie 1949, au fost deportați peste 35.000 de oameni.

S-au căutat tot felul de motive pentru justificarea deportării, basarabenii fiind acuzați de fapte antisovietice precum deținerea statutului de chiaburi, mari comercianți, foști moșieri sau colaboratori ai organelor polițiste germane sau române. În Mereni, în cele două zile ale deportării care a dezrădăcinat mii de familii din toată Basarabia,138 de familii au fost trimise cu forța în Siberia. „Există și unele presupuneri că numărul familiilor deportate s-ar ridica la peste 700, doar în Mereni. Cu toate acestea, în urma cercetărilor efectuate pe teritoriul satului la începutul anilor 1990, s-au găsit un număr de doar aproximativ 100 de familii”, spune Iulia Baciu, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie, aflat în inima satului Mereni, dar care nu face parte din complexul nou-construit.

Muzeul are și el o istorie foarte zbuciumată. Clădirea în care se află astăzi a fost construită între 1907-1908, dar a fost mai întîi sediu pentru o bancă comercială, apoi sală de sport și mai tîrziu bibliotecă în perioada sovietică. Inițial, muzeul a fost inaugurat în aprilie 1980 în incinta bisericiidin sat de către profesorul de geografie Emilian Baciu. Apoi, în 1989, la cererea creștinilor din sat de a redeschide biserica, muzeul a fost mutat în fosta clădire a băncii, unde se află și astăzi. Are un fond de peste 10.000 de exponate adunate de pe teritoriul localității: oale de lut, covoare țesute manual și diverse obiecte care arată viața oamenilor în Mereni încă de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Edificiul cuprinde mai multe săli, printre care și o secție dedicată deportărilor. „Din 1984 de cînd sînt aici, la muzeu, am reușit să adunăm mai multe exponate de la oamenii întorși din Siberia, printre achiziții se numără fotografii, haine, încălțăminte, dar și mărturii care au fost transpuse în cartea satului”, mai spune Iulia Baciu. Femeia se ridică încet de pe scaun și, cu un zîmbet ușor, îmi aduce o monografie a satului.

Volumul intitulat „Mereni – monografia unui sat răzeșesc” cuprinde întreaga istorie a localității împărțită pe capitole. La rubrica dedicată deportărilor se găsesc mai multe mărturisiri ale oamenilor însoțite de poze. Printre rîndurile scrise se întîlneșteadesea expresia „condamnat ca dușman al poporului”, acuzația adusă cel mai des oamenilor doar pentru faptul că erau profesori, scriitori sau oameni care se opuneau activității de rusificare prin promovarea limbii române. Alții au fost arestați doar pentru că dețineau o palmă de pămînt și cîteva animale. Cuvintele „moarte”, „foame”, „frig” se repetă în mai toate declarațiile adunate în carte. Oamenii au povestit cum îi urcau în vagoanele pentru vite, închideau ușile si trenul pornea spre iadul înghețat fără a se opri zile întregi. Mureau în vagoane de căldură, sete și foame, iar cei care nu au supraviețuit drumului de peste o săptămînă au fost aruncați din tren și trupurile lor s-au pierdut pentru totdeauna pe pămînturi străine.

Ajunși în Siberia, majoritatea oamenilor munceau la tăiat păduri pe un ger năprasnic și trăiau în case de lemn unde frigul pătrundea prin fiecare crăpătură. Au murit și acolo mulți din cauza frigului, a foamei sau a bolilor. Cei care s-au reîntors acasă au avut de înfruntat indiferența autorităților locale. „Casele care le-au aparținut odată au fost transformate în farmacii, magazine sau alte instituții de ordin public. Cînd au fost reabilitați, unii dintre ei au primit o sumă de bani echivalată la bunurile pierdute. Totuși, mulți dintre cei deportați au fost nevoiți să înceapă o casă și o gospodărie de la zero”, povestește Iulia Baciu.

Un vagon de 70 de ani oprit la Mereni

Pentru a ajunge în Mereni trebuie să treci un deal după care, de la intrarea în localitate, este vizibil atît complexul muzeal, cît și întreaga parte centrală a satului, unde găsim primăria, biserica, muzeul de istorie și etnografie sau liceul. După o scurtă oprire prin muzeul satului ne îndreptăm spre complexul în aer liber. Pe o suprafață de peste trei hectare, în inima satului, pe un șes, sînt amenajate deja cîteva piese din cadrul complexului. Este vorba despre „Casa părintească”, care reprezintă începutul drumului, locul de unde au fost ridicați oamenii. Încăperea prezintă o locuință tipic moldovenească de unde nu lipsea cuptorul și casa mare. Alt modul al complexului finalizat îl reprezintă trei sculpturi în dimensiuni reale ce reprezintă Familia, Rugăciunea și Despărțirea. Sculpturile sînt executate în piatră albă, fiind aranjate în semicerc în fața casei părintești și reprezintă chipuri umane în diferite etape ale vieții. De la înduioșarea reprezentată de actul nașterii unei familii din prima, la deznădejdea de pe urma despărțirii de casă în cea din urmă piesă arhitecturală.

Sculpturile simbolizează etapele prin care au trecut oamenii pînă a ajunge la gară unde îi așteptau trenurile cu destinația Siberia. În continuare este amenajat și al treilea modul, denumit „drumul Siberiei”. Aici este amplasat un vagon marfar specific perioadei,pentru a le arăta vizitatorilor condițiile inumane în care au fost transportați moldovenii spre Siberia. Fabricat din lemn, cu ușile și acoperișul din fier și fără ferestre, din exterior vagonul maro arată destul de bine. Cu toate acestea, doar privind spre el nu îți poți închipui cum puteau fi transportați oameni în asemenea condiții.

„Vagonul ne-a fost oferit de administrația Căilor Ferate din Moldova, fiind un model originar păstrat încă din perioada sovietică în care au fost transportați oamenii”, a declarat Ludmila Colesnic, primarul din Mereni. În continuare urmează să fie construiteși celelalte module, doar că încă se caută resurse pentru finanțarea lucrărilor, fiindcă administrația locală nu poate acoperi toate costurile. „Acum luptăm cu birocrația instituțiilor statului pentru a aduce lemnul necesar pentru construcția barăcilor. Materialul ne este oferit de autoritățile române în urma unui parteneriat încheiat cu o localitate din județul Galați”, a adăugat Ludmila Colesnic. Printre alte module ale complexului vor fi și „zona de lagăr”, care va cuprinde elemente ca: turnuri de control sau barăcile de lemn în care dormeau oamenii. La fel, va exista și „zona de parc” unde vor fi găzduite diverse concerte sau evenimente dedicate unor sărbători locale.

Complexul muzeal este unicul de acest tip din Republica Moldova. Autoritățile locale speră să atragă mai mulți turiști în Mereni, mizînd și pe faptul că satul este în apropierea aeroportului, la aproximativ 15 kilometri, dar și la mai puțin de 5 kilometri de drumul național Chișinău-Tighina. Muzeul în aer liber are și un site unde oamenii pot găsi informații privind amplasarea locului, date de contact, dar și poze din timpul construcției sau a diferitor evenimente. Și unde urmașii celor care au murit în Siberia pot să-și înceapă călătoria pe ceea ce a fost ultimul drum al bunicilor lor.

de Victoria SUCITU