Dorințele de pe lampion nu se înalță spre cer

După lăsarea serii, bordurile din Vama Veche sînt pline ochi de oameni îmbrăcați cu șalvari colorați, cu codițe împletite și ochelari de soare care țin în mînă cîte o sticlă de bere. O coadă cît toată strada se face „La papa bun”, unde, măcar o dată, fiecare vamaiot a încercat o „Dînsa-ntr-însa”, o clătită cu ciocolată în care mai este încă o clătită cu gem. Imediat după clătite, la crîșma de lîngă Stuf s-a format o coadă unde vamaioții așteaptă să bea un shot de Cozonac pentru a se pregăti de dans. Lumina dispare complet și cercuri de prieteni se adună pe plajă dansînd pe melodiile anilor 2000.

Sîntem patru, două fete și două băieți, și ne îndreptăm spre Expirat, deși nu ne-am vorbit unde să mergem dinainte. Pe drumul îngust care șerpuiește în linie cu plaja, dăm peste un grup de rockeri care ne invită să mergem cu ei la o bere. Unul dintre aceștia, îmbrăcat într-un halat de baie mov și cu pletele lungi lăsate pe spate, o cuprinde pe cealaltă fată, țopaie și se învîrt împreună ghidați de o melodie western care se aude pe fundal, de la un local din apropiere. După ce ne despărțim de noii noștri prieteni, ne îndreptăm spre semnul Expirat și ne îngrămădim să prindem un loc. Muzica tehno bubuie pe toată plaja și ne așezăm într-un cerc în care ne mișcăm puțin amețiți după ce am băut shot-uri de „Adio Mamă” cu puțin timp în urmă.

Decidem să mergem „Acolo”, care e la o distanță mică de locul în care ne aflăm, așa că o luăm la pas veseli și coborîm un rînd de scări ce duc spre plajă. La „Acolo” lumea stă așezată lîngă un foc și fredonează o piesă de pe timpul în care părinții noștri erau complet lipsiți de griji. Ne apucăm de braț cu doi-trei străini și toți ne clătinăm după ritmul piesei. Ritmul se schimbă cu rapiditate și o melodie tehno se aude din boxele de lîngă bar. Un cuplu părăsește mulțimea și se așază pe malul apei. Își trec buricele degetelor prin nisipul rece și se îmbrățișează tăcuți.

Ne așezăm și noi pe nisip și privim la cerul care pare să aibă mai puține stele decît numărul oamenilor care se distrează în această noapte în Vamă. Privim în jur și vedem cum fiecare dansează ghidat de propriul instinct, unii lipsiți de ritm, dar care țipă de bucurie și se bucură de moment. Marea este mult prea calmă pentru zeci de petrecăreți care sar și dansează la lumina unui bec și care mai varsă, din cînd în cînd, bere pe plajă. Pe malul apei, un grup încearcă să aprindă două lampioane, dar acestea nu urcă spre cer spre nemulțumirea generală a acestora care, timp de zeci de minute, încearcă să își înalțe spre cer dorințele pe care le-au notat cu markerul pe pînza roz a lampionului.

Ne întoarcem spre Stuf unde muzica s-a schimbat și lumea dă din cap pe muzica rock. Ne găsim un loc aproape de mare, unde sînt persoane mai puține și ne așezăm lîngă o umbrelă de stuf înaltă. Petrecăreții devin din ce în ce mai zgomotoși, fiecare dansînd și țipînd cît îi țin plămînii. Facem o promisiune că vom prinde răsăritul pe nisip, ne îndreptăm spre corturi cu condiția ca la ora cinci să ne trezim pentru a reveni pe plajă. Adormim fiecare în cortul lui, iar soarele trece peste noi și ne trezește mult prea tîrziu pentru a-l vedea cum iese din capătul mării.

de Ioana DOLEANU