Amintiri ale generațiilor făurite la „Oltea Doamna”

De pe dealul Sărăriei, de aproape două secole, asupra orașului celor șapte coline veghează Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași și legendele sale. E liceul care a îndrumat tinere talente către cunoaștere, dar a fost și lăcaș de sacrificiu pentru dascălii lui. La începuturile sale, actualul „Eminescu” s-a numit Școala Secundară de Fete „Oltea Doamna”, împrumutînd numele de la mama domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare. Între 1908-1948, asta a fost denumirea care a rămas întipărită în sufletele absolventelor celui mai prestigios liceu de fete din Moldova.

Era anul 1944 cînd Maria Din­co s-a dus cu mama ei să se înscrie la „Oltea”. Își amintește și acum, la cei 85 de ani pe care-i are, cît de mică s-a simțit cînd a intrat pe poar­ta liceului. Internatului i se du­se­se­ră faima și prestigiul pînă la ea în sat, iar după ce a făcut patru cla­se la țară, a vrut să vină în Iași. În timp ce-și strînge nodul de sub gît al baticului, se uită în gol, încercînd să-și amintească cum arăta uniforma elevelor. Nereușind să o vizualizeze, reînvie în mintea ei ho­lurile înguste și înalte din vechea clădire, cele pe care s-a plimbat o singură dată.
„Certificatul meu de patru cla­se a rămas la Oltea. Nu am apucat să merg la cursuri fiindcă a venit războiul, au năvălit rușii și orele s-au suspendat, școlile fiind închise. După ce s-a terminat războiul, nu m-am întors la școală fiindcă tata a fost luat prizonier de ruși, iar ma­ma s-a îmbolnăvit. Eu, fiind mai mare, am rămas să am grijă de casă, iar sora mea mai mică s-a dus la Oltea, un­de a terminat ca șefă de promoție, în anul 1959”, își reamintește Maria Dinco.

Sora ei, Verginica, a studiat la „Ol­tea Doamna” în perioada 1955-1959. Pe atunci se numea Școala Medie Nr. 2, dar toată lumea o știa după vechea denumire. „Eram la in­ternat, iar într-un dormitor stă­team 19-20 de fete. Pedagogele erau foar­te exigente. În patru ani de li­ceu am ieșit doar de două ori la film fiin­d­că am făcut cu rîndul. Duminica a­veam voie să ieșim cel mult două ore, mer­geam pînă la «Sfântul Spi­ri­don», la piață, de unde ne luam cîte ceva de mîncare. Apoi veneam fuga la cămin, să ne facem temele”, poves­tește doamna Verginica.

„Templu al exigenței”

Trezirea elevelor se dădea la o­ra șase dimineața, cînd se aliniau la spălător, apoi luau micul dejun, da­că se pregăteau suficient de repe­de. Fetele de la „Oltea” nu aveau voie să părăsească internatul decît cu învoire, iar atunci cînd plecau în oraș, ceea ce se întîmpla foarte rar, nu aveau voie să se plimbe pe strada „Alexandru Lăpușneanu”. Aceasta era considerată a fi un loc de promenadă, iar ele trebuiau să dea dovadă de modestie. Cele care erau văzute pe aici erau eliminate trei zile din școală.

În timpul orelor, fetele erau așe­zate în bănci în ordine alfabetică. „Oltistele” erau pedepsite dacă în­tîr­ziau și li se scădea nota la pur­ta­re dacă se purtau nerespectuos cu profesorii lor.

În timpul orelor, fetele erau așe­zate în bănci în ordine alfabetică. „Oltistele” erau pedepsite dacă în­tîr­ziau și li se scădea nota la pur­ta­re dacă se purtau nerespectuos cu profesorii lor. Înainte de instalarea regimului comunist, an de an, la data de 10 mai, se sărbătorea „Zi­ua Regelui”, o ceremonie la care acestea erau obligate să participe. Dacă lipseau de la festivitate, ele­ve­le primeau nota șase la purtare, din oficiu.

Dascălii erau foarte exigenți, oa­meni văzuți ca fiind tobă de carte, dar blînzi cu elevele. Pe lîngă ma­te­riile care se predau și astăzi în școli, fetele de la „Oltea Doamna” studiau astronomie, economie cas­ni­că – unde învățau cum se com­por­tă o gospodină, care sînt dato­rii­le ei și cum trebuie să fie o fe­me­ie la port și maniere – și lucru ma­nual, unde învățau să brodeze, să croșeteze și să tricoteze șosete. La serbări intonau solemn imnul șco­lii, „Muma lui Ștefan cel Mare” de Dimitrie Bolintineanu. În pauze se jucau cuminți la umbra duzilor vechi de secole din fața liceului, care astăzi veghează asupra celei mai vechi clădiri din curte. Pe timp de toamnă, micuțele culegeau castane tot din jurul școlii și le duceau în camere să se joace cu ele, fiindcă jucăriile erau foarte rare.

„Era multă disciplină, iar noi, elevele, eram foarte bine pregătite. Țin minte că toate colegele mele au dat și au intrat la facultate, în afară de o fată, care nu a dat admitere. Îmi amintesc cu drag de domni­șoa­ra Cocea, care preda matema­ti­că. Primii doi ani am avut-o, apoi a plecat, iar în locul ei a venit un pro­fesor. Doamna Săvescu, diri­gin­ta mea, cred că e moartă de ceva timp, era foarte bună și bine pre­gătită. Era exigentă, dar și blîndă. Ei sînt dascălii cei mai dragi, care m-au marcat pînă astăzi”, își amin­tește doamna Verginica în timp ce-și face de lucru cu tivul fustei.

Cel mai mult le este recunoscătoare foștilor ei profesori pentru respectul cu care tratau elevele și pentru faptul că nu le certau.

Acasă, în banca de la școală

Fetele purtau numai uniformă, o nelipsită pănglicuță și avea nu­mă­rul matricol cusut în piept. Toată lumea știa că studiază la „Oltea” atunci cînd mergeau în oraș. Ele singure aveau grijă ca hainele să le fie curate și, fiindcă mergeau atît de rar acasă, școala le-a devenit a doua familie. „Erau copii bogați și copii săraci, dar dimineața toți mîn­cam o felie de pîine cu ceai și eram îmbrăcați la fel. De Crăciun și de Paști tot la școală stăteam”, spune bătrîna în vîrstă de 77 de ani.

Cînd a dat bacalaureatul, doam­na Verginica a stat o seară întreagă în clasă, numai să învețe la istorie. În rest, nu a avut nevoie să mai recapituleze fiindcă a prins materia de la ore. Bacalaureatul l-a dat la toate obiectele în aceeași zi.

Pentru că biblioteca școlii avea foarte puține cărți și exista un singur volum al unei opere recomandate de profesori, fetele se adunau în camere și citeau cu rîndul, uneori cu voce tare, iar celelalte luau notițe. Nu îndrăzneau să se prezinte la ore cu temele nefăcute ca să nu se facă de rușine în fața clasei. Strădania lor era răsplătită cu dis­tinc­ții precum „Premiul Sîrguin­ței” sau „Premiul Muncei”.

Cînd a dat bacalaureatul, doam­na Verginica a stat o seară întreagă în clasă, numai să învețe la istorie. În rest, nu a avut nevoie să mai recapituleze fiindcă a prins materia de la ore. Bacalaureatul l-a dat la toate obiectele în aceeași zi. Po­vestește cu o luciditate vioaie, de parcă l-ar fi dat ieri, nu în urmă cu 56 de ani. S-a prezentat în fața co­misiei, a luat biletul, apoi a mers în bancă. După ce termina de re­zol­vat un subiect, trecea la următorul și tot așa, pînă termina toate ma­te­riile. Ea a intrat la ora 12 și a ieșit seara din examen, cînd s-au și afi­șat rezultatele.

Jurnal de matematică

Dintre profesorii eminenți care au predat la Liceul „Oltea Doam­na” se distinge o personalitate marcantă: prima femeie doctor în matematică din România, prof. dr. Silvia Creangă. Ea le-a fost călăuză multor eleve, motiv pentru care o mare parte dintre absolventele de la „Oltea” dădeau la Facultatea de Matematică, Chimie, Biologie sau Fizică. „O port vie în amintire pe domnișoara Silvia Creangă, profe­soa­ră de matematică – intrată de­mult în legendă – pentru autoritatea față de pregătire și tactul ei pedagogic. Deși temută de eleve, era admirată pentru reputația ei de autor de manuale, pentru prestigiul de care se bucura în lumea cărturarilor”, își reamintește Mo­ni­ca Cantzaiti-Vîrlan, fostă elevă la „Oltea Doamna”, promoția 1947, în publicația „Urme la Oltea Doam­na”.

Astăzi, Liceul „Oltea Doamna” mai există prin amintirile ultime­lor sale absolvente, care au vîrste înaintate. Cele care au rămas în Iași, oraș al tinereții lor, mai trec poarta liceului, ducîndu-și de mî­nă nepoții la cursuri. Zîmbesc de fiecare dată cînd revăd curtea șco­lii și rememorează simplitatea și frumusețea vieții pe care au dus-o aici. Fîntîna arteziană e tot acolo unde-și repetau ele lecțiile. Holu­ri­le cu tavanul înalt al corpului vechi răsună și astăzi de rîsete și sînt stră­bătute de pașii mărunți și ne­siguri ai unei noi generații. An de an, se adaugă o filă în cartea ex­ce­lenței pe coperta căreia astăzi stă scris Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași.