87 de shoturi și o cafea

Cum cobori pe strada Gîndul, nu are cum să nu îți atragă atenția cînd treci pe lîngă ea, o ușă mică din lemn care pare desprinsă din poveștile vechi pe care le auzi des­pre prăvăliile de demult. Deasu­pra, pe un font simplu, stă scris „88 ca­fé” (fostul Kaze). Înăuntru, de cum am intrat, un miros puternic de ca­fea prospăt mă­cinată îmi inundă și trezește fie­ca­re simț. Arhitectura lo­calului seamă­nă, dacă ai scoate ba­rul imens din încă­pere, cu o cabană veche de munte cu două etaje.

La parter, în zona barului, e ticsit de oameni, iar de aici se poate urca la etaj sau coborî la un nivel inferior pe o serie de scări înalte și inegale, pe care, dacă ar fi să iasă mai mult de două persoane odată, în cazul unei evacuări de urgență, există și riscul să cadă, dar și să se creeze o busculadă și să se blo­che­ze oamenii acolo. Și casa scării este îngustă, amplificînd senzația de îngrămădeală pe care o ai cînd treci pe scări.

Renunț la a mă aventura pe trep­te, observ că s-a eliberat masa de lîngă ușă, și mă așez uitîndu-mă în continuare la construcție. Laitmo­ti­vul cafenelei îl constituie lemnul. Pereți din cărămidă încadrează bu­căți frumos sculptate din lemnul din care sînt construite mesele și tavanul, iar singurul element care dau un aer de modern îl repre­zin­tă fotoliile din piele așezate cîte do­uă sau patru, după caz, de jur împrejurul meselor.

Ieșirea e departe

Din locul în care sînt, se văd cele două ieșiri înguste. Una dintre ele se află la nivelul inferior, alta la parter – amîndouă însă sînt atît de înguste încît ar putea încă­pea cel mult două persoane în ace­lași timp, fiind marcate cu o serie de stickere pe care scrie EXIT, care nu s-ar vedea în cazul în care ar fi acoperite de fum și nici pe întuneric. La etajul superior însă, într-o în­că­pere îngrămădită, unde mesele mici din lemn sînt dispuse peste tot, aleatoriu, sînt cîteva geamuri mici, dar uși sau vreo altă cale de a ieși din local nu există decît înapoi pe scările pe care ai urcat ca să ajungi acolo. Există însă pe toate nive­lu­ri­le cîte un extinctor în fiecare colț.

„Am primit o amendă de 5.000 de lei pentru faptul că ne-a expirat autorizația în ca­zul unui incendiu (ISU), dar în rest am fost în regulă. Marele avantaj al nostru este că sîntem proprie­tate privată, iar dacă apare vreo ne­regulă ne permitem să o mo­di­fi­căm”, spune administratorul, explicîndu-mi că ar putea să facă intrările cu uși duble și ar putea închide partea de sus dacă s-ar ivi probleme cu au­to­ritățile.

Vineri seară, în camera mică de la etaj, un grup mixt cu pancartele sprijinite de perete, semn că s-au întors de la protest, povesteau ex­pe­riența din acea zi și făceau un plan pentru următoarea – „mîine si­gur o să fim mai mulți”. Îmi atrag atenția trei tineri care tot se uită în meniu, iar cînd ridică înapoi capul nu știu unde să se uite pentru a comanda. Un tip șaten, înalt, îm­bră­cat într-un pulover crem și panta­loni negri se prezintă ca fiind Cris­ti. „Asta este pentru prima dată cînd venim aici. Voiam să ieșim undeva, dar peste tot este închis, iar acest local mi l-a recomandat un prieten la telefon. Am mai auzit de el sub numele de Kaze, dar nu am venit niciodată. L-am găsit destul de greu pe străduța asta”, poves­teș­te acesta. Îl întreb ce părere are despre cele întîmplate în clubul din București și dacă se simte în sigu­ran­ță în localurile pe care le frec­ven­tează. „Niciodată în viața mea nu m-am gîndit la asta pînă să se întîmple tragedia din Colectiv. Sînt sigur că nimeni nu a făcut-o. Pur și simplu vii și te simți bine ală­turi de prieteni, nici nu te gîndești că ție ți s-ar putea întîmpla așa ceva. Acum, instinctiv, îmi mai vin în minte imagini și mă gîndesc care ar fi căile de scăpare în caz de ceva, dar acum am venit aici că nu mai era alt loc”, adaugă Cristi.

În spatele barului, vineri seară era chiar administratorul cafene­lei, Cosmin Cojocariu, un tip înalt, îm­brăcat din cap pînă în picioare în negru. Acesta îmi spune că au trecut de aproape toate verificările și nu au de gînd să închidă în viito­rul apropiat, cum au făcut-o multe din­tre celelalte puburi. „Am primit o amendă de 5.000 de lei pentru faptul că ne-a expirat autorizația în ca­zul unui incendiu (ISU), dar în rest am fost în regulă. Marele avantaj al nostru este că sîntem proprie­tate privată, iar dacă apare vreo ne­regulă ne permitem să o mo­di­fi­căm”, spune acesta, explicîndu-mi că ar putea să facă intrările cu uși duble și ar putea închide partea de sus dacă s-ar ivi probleme cu au­to­ritățile. Cum acestea nu au apărut însă, cafeneaua funcționează în con­tinuare la fel. „Un alt avantaj este faptul că noi nu organizăm evenimente și nu am avut niciodată efec­te pirotehnice. Nici măcar lumî­nări nu sînt aprinse în localul nostru, iar lemnul este dat cu un lac special și nu se aprinde așa de ușor”, spune Cosmin.

În ciuda tuturor evenimentelor din ultimele săptămîni, tinerii con­ti­nuă să vină în sediul fostului Ka­ze, să se lupte cu scările înguste, cu ieșirile îngrămădite și cu mesele neîncăpătoare, în speranța că lucrurile vor fi bine și în lipsa unor alternative.