16 frați uniți de aceeași poveste

Pe strada Aviatorului din Iași se află Centrul de Plasament „Căminul La Salle” unde își găsesc un sprijin atît copiii orfani de ambii părinți, cît și cei care au doar un singur părinte ce nu îi poate îngriji. Majoritatea sînt din Iași, însă la Cămin ajung copii și din alte județe precum Bacău și Piatra Neamț. Centrul este destinat băieților, iar aici aceștia sînt ajutați să termine o școală și, mai apoi, să își găsească drumul în viață. Nu le spune nimeni cînd să plece, nu au o vîrstă limită la care să părăsească clădirea, iar atunci cînd aceștia decid să își ia zborul de pe strada cu nume predestinat, au asigurate curajul, o conștiiță vie și bani de buzunar.

De cum ajung în fața porților ne­gre de fier apăs butonul soneriei, în­să aceasta rămîne mută. Nu în­drăznesc să intru pe porțile mari ca­re sînt întredeschise, așa că îl aștept pe fratele Iosif Beda, una dintre cele șapte persoane care au grijă de co­piii din Centru. Bărbatul blond, de înălțime medie, îmbrăcat într-un pu­lover gri poartă pe umeri un fular care a fost parcă făcut special pentru el, pentru că îi urmează linia gîtului și se așază drept pe piept. Îmi oferă un zîmbet cald și arată cu mîna spre firele de la poarta mică care sînt smulse. „Poarta nu se mai des­chide automat pentru că, într-o sea­ră, au intrat aici niște cîini care au început să roadă firele și să se bată între ei. Nu știu ce au pățit”, îmi po­vestește acesta. Acum, la „Căminul La Salle” nu sînt cîini, dar nu mai sînt nici alte animale. Iepurașii au mu­rit toți odată după ce s-au îm­bolnăvit. Însă, în spatele clădirii se întinde o livadă de pomi fructiferi care vor exploda curînd de flori.

Copilărie salvată

Chiar dacă nu au animale, bă­ieții au la dispoziție în interiorul că­minului săli de jocuri cu mese de biliard, de ping-pong și alte lucruri de petrecut timpul. Fratele Ieremia mă conduce prin clădirea cu iz modern și deschide mai toate u­șile de la parter pentru a-mi a­răta ce se ascunde în spatele lor. În camera care arată mai mult a atelier de cre­ație se află un dulap înalt cu mul­te rafturi pe care stau mîndre lebede albe și colorate din origami. Co­piii au și o sală de calculatoare, dar și două săli de cursuri pentru că, pe lîngă faptul că aceștia merg la școa­lă, atunci cînd se întorc la centru îi așteaptă învățători și profesori care îi ajută să își aprofundeze cele în­vățate. „Pentru că ei sînt copii mai speciali, trebuie să avem grijă să învețe bine și să nu meargă pe drumuri greșite. Ei vin aici și își fac temele, dar sînt și profesori care îi ajută”, povestește bărbatul. Chiar dacă centrul este unul catolic, aici este o sală de rugăciune atît pentru creștinii catolici, cît și ortodocși. Din spatele căminului cu pereți crem se aude gălăgie căci copiii joacă fotbal pe terenul amenajat special pentru ei. În vale, dincolo de teren, se în­tin­de grădina de pomi fructiferi ca un portar gata să prindă orice minge. Doi copii îmbrăcați sportiv așteaptă la gardul terenului aprobarea fra­te­lui Iosif ca să intre și ei în joc. Mi­cuții sînt vecini de-ai casei, dar vin des să se joace împreună cu orfanii.

Aici, copiii au asigurată ca­za­rea, mîncarea și o educație pe care familia nu le-ar fi putut-o oferi din cauza sărăciei. „Fiecare copil are o alocație pe care o strîngem în contul lui, iar cînd părăsește centrul, el primește acei bani. De-a lungul timpului se strîng sume frumușele cu care copii se pot descurca”, spune fratele Iosif. Banii Centrului de Pla­sament „Căminul La Salle” vin în mare parte de la statul român, din donații, dar de curînd, aceștia și-au pierdut un sponsor important din străinătate.

Copiii sînt primiți în baza unei hotărîri de plasament de la Comisia de Protecție a Copilului. Aici nu se întretaie doar destinele orfanilor, ci și a celor foarte săraci sau abuzați.

Fratele Iosif spune că deși mi­cuții sînt așteptați mereu cu o masă caldă și un așternut moale, ei sînt învățați să fie responsabili. Își fac singuri curățenie în propriile ca­mere și încearcă să respecte regulile căminului. În sălile improvizate din casă mereu îi așteaptă cîte un profesor care îi ajută să înțeleagă mai bine materiile pe care trebuie să le învețe la școală. Dacă cineva creează probleme, este transferat la un alt centru, însă astfel de cazuri sînt rare, copiii se adaptează re­pede pentru că aici condițiile sînt mai bune decît de acolo de unde vin ei.
Centrul de Plasament a fost nu­mit după Sfîntul Ioan de La Salle, fondatorul Congregației „Frații Șco­lilor Creștine”, iar de cele 16 suflete de aici au grijă șapte persoane. Cel mai mic dintre băieți are 13 ani, iar cel mai are 19 ani și este în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic de Transpor­turi și Construcții Iași. „Am venit aici în 2012 cu bunicul și cu unchiul care este preot, el știa de centru de la Episcopul de Iași. Îmi place mult aici, iar cînd termin liceul, vreau să merg mai departe la Facul­tatea de Sport”, a povestit Ionuț. Es­te de înălțime medie, are părul negru, la fel ca ochii și din voce i se distinge o naivitate sinceră. Tatăl bă­iatului a murit acum șase ani, iar mama este în Bacău, dar nu a reușit să își crească singură copilul. Toc­mai de aceea rudele au decis să îl aducă la centru, unde știau că îi va fi mai bine decît acasă.

Copiii au și sală de jocuri în interiorul clădirii.

Copiii care ajung aici sînt primiți în baza unei hotărîri de plasament de la Comisia de Protecție a Copi­lului. Sub acoperișul roșu al clădirii nu se întretaie doar destinele or­fanilor, ci și a celor care au fost a­buzați de familie sau care provin din medii cu condiții precare. „Aici sîntem ca o mare familie. Cei mai mari îi ajută pe cei mai mici să se integreze și să cunoască regulile locului. Unii au venit aici cu obiceiuri rele precum fumatul, obiceiuri luate din familie, dar noi le amintim mereu pericolele și ris­curile. În vacanțe am încercat să îi ducem pe unii în vizite la familie, dar nu era nimeni care să îi pri­mească. Uneori, părinții îi mai cau­tă la telefon,iar copii se întristează după ce vorbesc cu ei și mă roagă să nu îi mai chem să vorbească cu ai lor. Asta pentru că ori sînt părinți care au căzut în patima alcoolului și cînd îi sună pe micuți le spun vor­be grele, ori îi amărăsc mai mult cu situația grea de acasă ”, a explicat fratele Iosif .

Zîmbetul de peste graniță

Bărbatul își amintește de Andrei din Piatra Neamț. El este unul dintre cei care au plecat de la Centrul de Plasament și și-au urmat chemarea în străinătate. Tînărul a găsit sufletul pereche în Catalonia în urmă cu cinci ani, iar acum are grijă de cei doi copii ai soției sale pe care îi iubește ca și cum ar fi ai lui. Băiatul mai sună uneori la „Căminul La Salle” pentru a se sfătui cu cei care i-au fost părinți, frați și învățători. „Acum Andrei vrea să urmeze o facultate. Mama lui a murit cînd a­vea zece ani, iar tatăl a fost dat dis­părut. Ambii părinți erau alcoolici, iar despre tată se zvonea că e într-o închisoare dintr-un stat european. Băiatul nici nu a avut curiozitatea să afle ce s-a întîmplat cu tatăl lui”, a spus fratele Iosif.

Andrei a ajuns la centru în 2004 printr-o coincidență. Umbla cu cer­șitul atunci cînd a fost găsit de bu­cătăreasa căminului, iar aceasta l-a adus aici și a avut grijă de el. Fiindcă nicio rudă nu i-a oferit adăpost du­pă ce mama lui a murit, copilul a luat-o la pas prin lume, cerînd milă și bani pe la porțile vecinilor și a al­tor familii. A urmat cursurile li­ce­ului „Miron Costin”, pînă în clasa a X-a, iar ultimele două clase de liceu le-a continuat în Catalonia.

Cel mai mic dintre băieți are 13 ani, iar cel mai are 19 ani și este în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic de Transpor­turi și Construcții Iași.

Unul dintre copiii care au avut probleme de integrare la centru era Mihai. Băiatul trebuia să fie în clasa a XI-a, dar a rămas repetent. Reprezentanții Centrului au decis atunci, drept pedeapsă, să îi asigu­re tînărului doar cazarea, iar masa și transportul să fie plătite de mama lui. Aceasta s-a recăsătorit după ce a murit soțul ei și a dat naștere unui alt copil, iar pentru o perioadă a­proa­pe că a uitat de Mihai. Femeia nu l-a vizitat niciodată cît a stat la cămin, ci abia cînd a fost transferat la un alt centru, la „Casa Emiliani” de pe lîngă Mănăstirea „Don Ori­one”. „I-am explicat că nu e nimeni fericit să investească într-un copil care are potențial, dar refuză să muncească și să vadă că are și re­s­ponsabilități, nu doar drepturi. Sta­tul și alți sponsori încearcă să sprijine acești copii ca ei să aibă un vii­tor mai bun. El avea un comportament de libertate totală, se juca toată ziua pe calculator și nu se ducea la școală. Acum e transferat la un alt cămin unde își spală singur hainele, trebuie să facă singur mai multe lucruri, iar asta l-a responsabilizat. Noi ne dorim și facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe acești copii”, po­vestește fratele Iosif pe un ton grav.

Băieții care ajung la Centrul de Plasament „Căminul La Salle” ca­pă­tă o familie nouă unde sînt apreciați și încurajați să facă tot ce este mai bun pentru viitorul lor. Aici ei au șansa să observe că lumea nu se oprește la suferința cu care au fost obișnuiți.