Vînd inel cu aluat

„De la mine nu o să cumpărați ni­ciodată bijuterii cu tot cu transpirația și mizeria ce au fost aduse. Odată ce au intrat la mine în visterie le curăț, le pun în tratamente, le cosmetizez iar la urmă ultrasunetele fac să pot expune mîndru orice produs în vitrină”, spune țanțoș Dinu, bărbatul care stă la parterul blocului din fața mall-ului Moldova și cumpără sau vinde aur la mîna a doua.

Îmi spune să mă uit mai degrabă la ceva din aur alb pentru prietena mea, din cauză că la noi există mentalitatea „să ai pe tine cît mai multe bijuterii ca­re strălucesc, cît mai mult aur galben”. Astfel lumea nu știe că în străinătate de fapt aurul alb este semnul nobleții, deși nu este la fel de radiant precum cel de culoarea grîului copt.

Lanțul scump, capul ieftin

După ce îmi îndreaptă politicos catifeaua sîngerie de prezentare a pie­se­lor grele aflate în depozit, îmi sare în ochi un inel înfipt pînă la piatra de deasupra, ce arată ca nou, dar pe care „cînd l-am primit trăgea mai greu decît am văzut eu, așa, la ochi. După ce l-am analizat bine, am văzut că, prin interior avea și niște aluat, pe care l-am curățat, să nu tragă la cîntar cît nu face.” Și asta, spune el, doar din cauză că la noi în țară nu există o cultură a bijuteriilor și se poartă aurul zilnic „de luni pînă luni. Cu el faci duș, cu el desfaci po­rum­bul și tot cu el mergi și la petreceri, pe cînd afară, ceva mai prețios se pune numai la ocazii, iar în rest se folosește bronzul”.

Dinu stă închis într-o cămăruță de dimineața pînă seara. Geamurile, care ne împiedică să purtăm o discuție în ace­eași cameră, sînt antiglonț, iar par­tea de jos și ușa sînt din oțel, ceea ce face „să fiu practic blindat aici, că altfel nu ai cum, vin ăștia de care mai vezi la televizor și adio viață!”. De multe ori se trezește și cu poliția la ușă din cauza materialelor furate care i-au fost aduse. Odată, unei femei de pe stradă, un bărbat i-a smuls lanțul de la gît și l-a adus la amanet. „După un timp doamna a trecut pe aici și a văzut lănțișorul. Degeaba a venit cu poliția, că eu aveam acte pe el, ăla a semnat pe propria-i răspundere, iar eu eram noul proprietar al produsului”, spune liniștit bărbatul care ține afacerea numai cu aur pentru că prețul acestuia este cît de cît stabil, pe cînd „la electronică prețurile scad mereu și ajungi să nu mai iei pe el nici cît ai dat din cauză că tehnologia avan­sea­ză și mereu apar modele noi și mai bune”.

De materiale contrafăcute nu se te­me. Are toate instrumentele necesare să le depisteze, că altfel „nu te poți im­pu­ne și nu te poți face respectat dacă în loc de aur dai bani pe alamă”. Însă tot cu aparatele acestea mai aduce și tris­te­țea unor oameni, care după ce „au luat din stradă nu știu ce lanț, vin la mi­ne să îl verifice. Și numai ce îi vezi că pleacă plîngînd în palme după ce le spun că au fost mințiți cu tablă colorată”.

Iulia CIUHU