Unde se scaldă Muza lui Rubens

Unde-și poate ascunde un jurnalist carnetul de notițe atunci cînd merge sub acoperire la Baia Publică și nu poartă decît două piese sumare de vestimentație și o pereche de șlapi luați de la intrare, cu trei numere mai mari?. Mă resemnez și promit că o să-mi notez în minte, apoi „intru” în papucii albaștri de plastic și deschid cu toată siguranța ușa care duce spre izbăvirea ieșenilor de murdăria acumulată timp de o săptămînă. Chiar dacă e sîmbătă, zi sortită românilor pentru bătutul covoarelor, lustruitul geamurilor și îmbăierea copiilor, în Baia Publică din Iași nu se înghesuie multă lume.

În încăperea circulară, cu ochiul albastru al unui bazin pătat de cîteva corpuri tuciurii și rotunde, se plimbă cetățeni moleșiți de aburul de la saună sau de mîna puternică a doamnei Marcela, de la cabinetul de masaj. Un miros tăios de alcool sanitar pare să iasă din porii pereților de faianță. Numai doi oameni în halat alb nu se mișcă din loc. Pe ei nu-i mai ademenește nici una dintre ușile care duc spre răsfățarea corpului, datoria lor este aceea ca nimeni să nu „utilizeze serviciile pentru care nu au plătit. Amendă 50 de lei”. Un alt ocrotitor al spiritului băii publice stă drept pe marginea bazinului, cu un fluier verde agățat de gît. Scrutează atent suprafața piscinei pe sub sprîncenele stufoase paralele cu mustața aspră. El are altă obligație, e zeul altei foi A4 lipite pe perete: „Este interzis săritul în bazin”, cu o sancțiune prea usturătoare.

Camera din care răbufnesc aburi e cea mai rîvnită din toată clădirea, poate datorită prețului ispititor: plătești 14 lei la doamna și ai dreptul să stai 30 de minute în cămăruța de lemn, la temperatura minimă de 85 de grade.

Fata care dă papuci

Chiar dacă la intrare scrie că la ora asta e program mixt, sauna femeilor e separată de cea a bărbaților de un perete prea subțire însă. Doar așa se poate auzi rezultatul meciului de-aseară, cine are cele mai „jmechere” afaceri din zonă și cît de „mișto e tipa aia de dă papuci la intrare”.

Un val de rîsete, chiuieli și agitație răsună din sauna bărbaților. Apoi, cu o expresie a feței foarte supărată, intră zgomotos o femeie în prosop, cu părul negru tuns foarte scurt. „Iaca, mare treabă! Ce? Am greșit și eu ușa. Să fie și ei mai politicoși oleacă.” Apoi își aruncă prosopul spre cuier și își dezvăluie vocația de muză a lui Rubens.

O lege nescrisă a acestui loc spune că femeile trecute de 40 de ani nu mai sînt obligate să poarte costum de baie. Cele trei exemplare care se încadrează în categoria de mai sus au încăput numai bine în sauna minusculă. De aceea intrăm cu rîndul, cîte cinci minute, pentru că mai mult nu rezistă nimeni. Alături e o altă cămăruță de lemn, care nu funcționează însă. În schimb, una din doamnele trecute de 40 de ani mai trage un pui de somn, „ca să n-o ia curentul”.

Tot acolo își vopsește părul, apoi intră din nou în fierbințeala care o vlăguiește și își lipește corpul greoi de scîndura înfierbîntată. Muza lui Rubens însă nu intră la arșiță. Se învîrte, se agită, iese, apoi revine cu hainele ude și le înșiră atent pe calorifere, așa cum face la ea acasa, probabil. Cînd vede fețele nedumerite ale fetelor, îngînă: „Miroseau a transpirație, fată, că eu nu-s din localitate și le-am clătit oleaca.” Așa mai aflu de la clienții fideli ai locului că nimeni nu te-alungă dacă stai mai mult de jumătate de oră, „că doar sînt oameni și ei, n-au să mă alunge fără haine.”

Anastasia CONDRUC