Sport în pixeli jucăuși

La etajul al doilea din Iulius Mall e plin de galactici. Peste tot unde întorci capul, dai de jucători de la Real Madrid, Barcelona, Chel­sea, Arsenal, sau AC Milan. Stu­den­ții, în special politehniști, cît să formeze vreo trei-patru echipe de fotbal, sînt veniți să se întreacă la joa­că pe numeroasele X-box-uri cu FIFA 2013 ce rulează pe niște mo­ni­toare cît jumătate de tablă școlară.

Și cum înscrierea e gratis, nu prea contează ce cîștigi în final atît timp cît te distrezi. Cel puțin, așa spun competitorii eliminați încă din pri­ma rundă.

Unul contra unsprezece

Cînd vine în sfîrșit rîndul meu, mă așez comod pe o canapea roșie și îl întîlnesc pe Cătălin, adversarul meu. Îmbrăcat cu niște blugi zdren­țuiți și o cămașă, în­cear­că să mă intimideze cu creasta sa în timp ce se tot întoarce să-și salute co­le­gii, dar nu prea reușește. Nici cu ze­cile de opțiuni și formații la care tot umblă cu niște degete agile precum un pianist, eu abia făcînd cu­noș­tință cu butoanele manetei.

Nu trece bine un sfert de oră din partidă cînd reușesc să deschid scorul, și cu greu îmi potolesc un su­rîs diabolic. Din păcate starea îmi dis­pare la fel de repede cum îmi transpiră degetele, deoarece Cătălin nu doar că egalează ci se mai dă și în spectacol, reușind să bage min­gea în poarta mea de cinci ori la rînd, fără ca eu să-i mai dau vreo pasă portarului său. La finalul mi­nu­telor de prelungire, mă ridic po­liticos și dau mîna cu băiatul, li­niș­tit că n-am fost singurul care a pier­dut la o diferență mare. Puțin mai în față, un student firav privește de­za­măgit cum pe ecranul său scorul devine 6-3, în timp ce celălalt an­tre­nor se ridică în picioare și privește sfidător către acesta; „doar nu mă cre­deai noob (n.red.: nepriceput), nu? Cum să joci frate la înaintași?”.

Printre „cabine” se plimbă Ka­laș, prescurtat de la Ka­laș­ni­kov, unul dintre moderatorii evenimentului, care ține evidența meciu­ri­lor, puțin iritat pentru că Paletă încă nu a ajuns la timp și riscă să fie descalificat precum un alt concurent dinaintea sa. „Păi, frate aici vii să te joci, nu să ieși cu prietena în oraș”, spune un alt băiat de lîngă acesta. Fiindcă prin natura evenimentului (fotbal și jocuri video), organizatorii au exclus fetele, singura excepție fiind o tînără cu pă­rul roz și niște bocanci în picioare, care este operator la StarNet Play­ground.

La fel de repede cum se scurge timpul în sală se întind și nervii studenților, iar după prima oră în­cep deja să se audă primele în­ju­rături și frustrări. „Nu pot să cred! Ui­te-l, abia dacă fuge, ce dracu, s-a îngrășat și ăsta ca Maradona?”, se plînge un politehnist în timp ce dă din cap în toate direcțiile și se izbește ca un copil neastîmpărat în canapea. Spre deosebire de el, care a pierdut cu cinci la zero, măcar eu am dat golul de onoare.

Iulian BÎRZOI