Somn la poalele vulcanului

1001 de măști Niciun comentariu la Somn la poalele vulcanului 4

Nu ai nevoie să fii absolvent, pro­fesor sau rudă cu cineva ca să ajungi să vezi cum se organizează un curs festiv. În numele documen­tării pentru anul viitor, am mers la un curs festiv de anul acesta. Du­mi­nică am intrat nestingherită în Biblioteca Centrală Universita­ră, pe lîngă prietenii gălăgioși ai absolvenților, părinții cu batistele de nas deja pregătite și colegi mai mici cu aparate foto în mînă, gata să surprin­dă orice picior de domnișoară dez­ve­lit de robă.

Ultimele două ore petrecute la facultate sînt infernale. După trei ani de mers la cursuri, studenții spe­ră că măcar spre final vor avea și ei un cuvînt de spus. Dar nu: după ce au învățat tot ce se putea despre mun­ți, văi, mări și altele, chiar și în ziua în care își iau rămas bun de la viața de student sînt nevoiți să as­culte despre „Vulcanul de sub ghe­țar”. Minunea islandeză este cea ca­re nu-i atrage deloc pe absolvenții de Geografie și Geologie, care, di­chisiți și parfumați, numai la asta nu se gîndesc. Din momentul în care pro­fesorul a început să poves­teas­că, cu pauze lungi de un minut, ce­le 90 de robe negre cu eșarfă galbe­nă se moleșesc pe scaunele de piele din sala mare de la BCU.

Apoi toți se simt în largul lor, ca la un curs nor­mal. În spate, doi tineri absolvenți joacă „foarfecă, piatră sau hîrtie”, mai încolo, o domniță blondă a decis că are nevoie de ceva retușuri și își scoa­te o întreagă trusă profesionistă de ma­chiaj din gentuța cît un plic. Iar în față, chiar sub nasul profesorilor, cel mai vesel grup din an șoptește bancuri și toți rîd pe înfundate o dată la două minute. „Mai am un pic și termin”, se scuză profesorul de pe sce­nă. „Zici asta de jumate de oră”, îi vi­ne o replică înfundată de undeva din spatele meu, de la balcon. Din par­tea cealaltă, un bărbat greoi mi se așază în brațe, „numa’ un pic, să-l prind pe Marius”. Îi face o poză și revine emoționat la soția sa.

Cei doi prezentatori roșesc, apoi anunță timid numele profesorilor ca­re vor ține discursuri. Dar sala iz­buc­­nește în aplauze abia cînd se anun­ță filmulețele făcute de absolvenții celor două specializări, o serie de po­ze cu melodii de la Queen pe fundal. Tehnologia însă nu le este prietenă geografilor: ecranul este prea luminat și cele cîteva pete de culoare se văd oblic, din cauza proiectorului sub care se află un suport de curs mai vechi. Apoi cedează și microfoanele, dar „Sfîrșitul nu-i aici”, le spune de­ca­nul spre final. Apoi, cele o sută de produse ale mediului academic ies simbolic pe ușile greoaie, îndrep­tîn­du-se spre „auspicii complicate”, vor­ba unui profesor.

Anastasia CONDRUC

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top