Seara golfului studențesc

1001 de măști Niciun comentariu la Seara golfului studențesc 0

Pentru că trebuia să ne întîlnim di­­na­in­te pentru a ne forma o strategie, de­ci­dem să ne lipsim de glumele cu Pa­las la care doar cîteva fete rîd forțat la etaj, și așteptăm jos, într-o lumină pa­lă numai bună dacă ai probleme cu somnul. La scurt timp, apare un băiat cu un fes pe cap, sub care își ascunde ple­te­le care-i coboară pe ceafă. Îmbrăcat în niște haine foarte largi, acesta își frea­că mîinile a nerăbdare.

Mai apoi aflăm că de fapt el este moderatorul evenimentului pentru care am venit și ne ex­pli­că ficăruia regulile jocului. În timp ce așteptăm să înceapă competiția, fa­cem o încălzire și studiem concurența din­tr-o parte în alta a odăii cu colțuri ciu­date.

După ce Mădălina își învinge o ad­versară cu care ar putea rivaliza și la fumat, urmează meciul lui Răzvan. Re­acțiile din public dovedesc că oponentul său, Sorin, are experiență și că es­te unul dintre principalii pretendenți la titlu. Asemeni unui joc de darts, acesta aruncă mingiuța de ping-pong care aterizează fix într-unul dintre pa­ha­re­le pline cu apă ale adversarului. În timp ce Răzvan își săvîrșește „pedeapsa”, Sorin ia poziția gînditorului, doar că în picioare, și studiază cu grijă miș­că­ri­le proiectilului.

Ca în Angry Birds, min­gea zboară dintr-o parte în alta a celor două mese, din cînd în cînd gă­sind drum spre interiorul recipientelor. După primele cinsprezece minute în care Sorin pare să domine, auzim „Recon­fi­gu­ra­re”, un cuvînt de care deja ne plictisi­sem, iar triunghiul de zece pahare al lui Răzvan se transformă în cinci. Mai apoi în trei, însă începătorul re­vi­ne în forță și recuperează, ajungîndu-se în final la unu contra unu la pahare. Inspirat probabil și de ritmul de hip-hop care iese zdravăn din boxe în­tris­tînd fanii dubsptep, Răzvan nimereș­te și ultimul pa­har, calificîndu-se în run­da urmă­toa­re.

Pong și fete

După mai bine de o oră, vine în sfîrșit și rîndul meu. Nici bine nu mă așez la masă, că pletosul îmi stîl­ceș­te numele și mă reboteză în „Iu­lia”, spre amuzamentul suporterilor. Du­pă ce își cere scuze argumentînd că nu a citit bine, începem în forță și ochesc primul pahar. Însă cum berea pe care o primești în caz că adversarul ni­me­reș­te bine abia dacă umezește cana, marchez toate bilele și Livia e nevoi­tă să suporte și ultimele guri din PET-ul de Noroc. „Bravo Iuliane, forța sexului urît!”; mă încurajează moderatorul, în timp ce pregătește „cîmpul de luptă” pentru următorii participanți.

Chiar dacă nu am reușit să cîștig, în final fiind eliminat de Meno care se clatină la fel precum mingea, mă așez cuminte pe unul dintre scăunele. Data viitoare am să încerc să fiu mai mult ca Tiger Woods decît Moroșanu.

Iulian BÎRZOI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top