Relaxare cu palme peste cap

“Maestrul” de Reiki ma astepta. De cum am intrat in camera, mi-a sugerat sa incerc sa imi imaginez ca exist doar eu intr-o armonie perfecta cu interiorul meu. M-a indemnat sa ma asez pe o masa care semana mai mult cu una pentru masaj, totusi cam incomoda si prea ingusta. “Ai venit pentru initiere sau doar relaxare?” M-am fisticit, explicindu-i ca nu prea stiu ce inseamna, de fapt eram acolo ca sa vad daca fluturatul miinilor ma poate scapa de stres. “Inchide ochii! Nu ai voie sa te gindesti la cineva cu care te-ai certat, ci doar la ce te-a facut sa zimbesti azi”. Cu fata inspre tavan  – numai de relaxare nu imi ardea mie in pozitia asta – am inceput sa ma gindesc la fraza pe care mi-o spusese mai inainte, ascultind o melodie stridenta care, cica, ar fi trebuit sa ma ajute sa ma destind.

La prima atingere am deschis ochii. “Este bine, ai inceput sa uiti unde esti, fa abstractie de mine”. Miinile lui au ajuns in zona gitului, de parca vroia sa ma destreseze printr-o “strangulare” a energiilor negative. Cuprinsa de moleseala, ajunsesem sa-i dau dreptate. Imi spusese mai devreme ca e posibil sa adorm.

Deodata, muzica nu mi mai parea suparatoare, era singurul lucru care ma facea sa ramin treaza.  Inca 10 minute de concentrare, cu palmele asupra pieptului. Le simteam foarte grele, desi ele doar “survolau” deasupra mea. “Deschide incet ochii si nu te ridica decit atunci cind simti ca poti”. Parca ma trezisem dintr-un somn de doua zile. Explicatiile maestrului capatasera sens: “ai nevoie doar de o buna relationare cu tine insati”. I-am multumit, in speranta ca voi renunta la cafea, energizante si medicamente care sa ma scape de stresul de dinaintea vreunui examen. Ce n-a stiut maestrul e ca singurul lucru care m-a facut sa zimbesc in ziua respectiva a fost chiar sedinta de Reiki.

Adriana ZAVOI