Ospățul de la teatru

N-am crezut că-i posibil pînă n-am văzut și îmbucat. All you can eat mi se părea ceva incredibil, po­sibil doar în filme sau concursuri grotești pe la fel de fel de festivaluri ale cîrnaților și vinului.

Intru în restaurantul Theatro, de la parterul Teatrului Luceafă­rul și mă așez timid la o masă. Văd cum pe lîngă mine se plimbă, mai ceva ca niște furnici, oa­meni cu far­furii. În centru e o masă mare cu două oale, una cu ciorbă de fa­sole, cealaltă cu supă de pui, și încă pa­tru tave mari, împărțite în două, cu opt fe­luri di­fe­rite de mîn­care. Sub ele, cîte o butelie mică ce în­căl­­zeș­te încontinuu mîncarea.

După un sfert de oră în care în­cerc să mă dumiresc cum se procedează aici, mă lămurește una dintre femeile care schimbă la fiecare ze­ce minute o tavă (pentru că se mă­­nîncă, nu glumă), că trebuie să mă servesc singur. Îmi iau o supă dar, în loc să mănînc, mai degrabă sînt atras de spectacolul ce se pe­tre­ce lîngă mine.

Ciorba de la ora 3

„Sînt acolo la Moldovița niște pocăite…”, și n-apucă femeia să ter­mine fraza că mai ia o în­ghi­ți­tu­ră de mîncare. Undeva în stînga e o mare cu­metrie, ziua de naștere a unei femei bătrîne și toată familia, aproape 20 de oameni, a venit să se cins­teas­că în vin și pulpe de pui. În spatele mesei, lîngă pe­rete, sînt cî­teva sticle de plastic pline cu fel de fel de băuturi roșiatice. „Hai, mai ia niște vișinată, tată”, spune fe­me­ia durdulie și toarnă într-un pahar. Ea-i servește pe toți de la masă. La fiecare cîteva minute face cîte un drum să aducă o ciorbă sau cartofi prăjiți cu-o friptură. Nici nu apucă bine cineva de la masă să termine ce-are în farfurie că îi și apare altă porție în față, și mai îmbelșugată ca cea dinainte. „Ciorba de fasole a fost fatală”, o complimentează fe­me­ia mereu ocupată cu cîte-o farfurie pe angajata care reînnoiește tă­vile.

Intră un grup de cinci „băie­țași”, îmbrăcați specific, la costum de fîș și pantaloni de trening, și se-așază la masa din colț. Apoi îi văd venind în mijloc, unde e mîncarea, și-și iau o porție. Și încă o porție. Și iar. Și apoi o salată. Și brusc îmi dau seama de ce trening și nu blugi. După vreo jumătate de oră pleacă ghiftuiți, mergînd agale și, bine­în­țe­les, vreo doi învîrtind che­ia de la mașină pe-un deget.

Mai iese un cuplu, pe la vreo 45 de ani, ambii cu început de bur­tă. În drum spre ușă, nevasta-i spu­ne lui „Vezi? Aici erau ardeii. Și tu îi tot căutai”. Dar el nu ezită o clip­ă, într-un șervețel ia un ardei iute, îl bagă repede-n gură și la fel de iute și iese din local.

Ioan STOLERU