Nunta si botezul, regizate de specialist

1001 de măști Niciun comentariu la Nunta si botezul, regizate de specialist 18

Nasa vrea zoom in

Parintele Atanasiu intra in biserica mirosind a usturoi. A sfintit bucatele la hramul Sfintului Nicolae si a avut grija sa nu vina la botez nemincat. Cu barba sura, ascutita si sutana plina de noroi la spate, cere in graba o guma Orbit de la familia nou-nascutului: „Ca altfel ma fugareste nasa de nu ma vad”. Femeie distinsa, nasa nu baga in seama ironia fina a pastorului si continua sa-si priveasca unghiile rosii, nefiresc de lungi. Se mai aduc in vorba superstitii cum ca i-ar ramine fina nemaritata pentru ca nu are pereche la botez, dar cind nasa Aurora are bani, nasul poate lipsi cu desavirsire. O criza de isterie izbucneste de la bucla de par desprinsa din coc. Sute de mii de lei se duc pe apa simbetei, iar nervii se descarca pe damele de la coafor. Parintele Atanasiu face botezuri de peste douazeci de ani de cind slujeste la parohia de pe Bucium si tine la respectarea stricta a etapelor unui botez. Totul se stabileste cu doua saptamini inainte, cu programare. In timpul acesta, familia trebuie sa caute camera de filmat, fotograf si un magazin ieftin cu articole pentru copii. Luminarea trebuie sa fie neaparat sfintita la Mitropolie si nu prea impopotonata, iar sapunul si prosopul ce urmeaza a fi date preotului nu prea ieftine. A ramas stabilit cu doua zile inainte sa vina cumatra Mari cu aparatul digital si camera foto. Se pricepe, a mai mers si pe la nunti, cumatrii si alte botezuri ca o solicita lumea, ea nu ia mult: „Nu iau pielea de pe om, dom’le!” Afacere de familie, sotul filmeaza, iar ea face poze „in culori”.

Crezul fara Sfintul Duh

In timp ce nasa se leapada de Satana de trei ori, Ingrid, nepotica de doi ani se sustrage strategic linga tava cu nafura, uitata pe o masa linga strana. Imediat mama este intrebata daca i-a dat de mincare dimineata. Nasa se incurca la Crez, sarind peste Duhul Sfint de emotii. Insa camera nu iarta nici o bilbiiala si o prinde mereu pe nasa din partea din care ea se crede cea mai urita. Face ea semne si dispera ca nu va fi frumoasa la primul ei botez. Insa discutiile de acest gen se poarta mereu acasa, sub acoperisul omului nu al Domnului. Nici nu ajunge bebelusul sa fie increstinat ca Ingrid da buzna in altar pe usa din dreapta si iese pe usa din stinga cu o banana in mina. Pomana curata. Pentru o ora devine o fetita cuminte si se intinde pe jos sub masa unde bebelusul abia scos din apa este infasat in fasa. Preotul ii atrage atentia mamei ca in aceasta pinza trebuie sa-l tina trei zile si ca nu are voie sa-l pupe. Cei patru frati mai mari sint amenintati in ordine crescatoare cu degetul. „Sa nu care cumva sa-l pupati ca e dat cu mir”. Ingrid sta cuminte de data asta in bratele mamei, care intreaba moasa daca nu are un pampers in plus.

Paula SCINTEIANU

Invitatiile se dau online

În cautarea unei firme serioase, care sa nu-mi filmeze tavanul în loc de invitati, am decis sa merg la Dream Studio. Ma convinge „Dream Studio- Viseaza în culori”, chiar daca e numai un banner mic la parterul unui bloc din Nicolina. La usa nu raspunde nimeni, cu toate ca programul incepuse de la ora zece. În scara blocului intra doi domni imbracati in stil macho si ma întreaba amabil daca „doresc” ceva. Se pare ca tocmai i-am deranjat pe cei doi. „Abia ne-am trezit”, bilbiie unul dintre ei si ma invita în garsoniera.

In camera, nu tu fotografii, nu tu albume ori aparatura fistichie. Am sesizat doar trei trepiede pentru o camera de luat vederi destul de veche, cu caseta mare pe care o scoate la un moment dat, dintr-un sertar. In rest, o tinta de darts pe perete si doua calculatoare. „Pachetul de baza cuprinde patru ore de filmat si cinci sute de poze”, suna informarea celui de-al doilea, spusa la foc automat. Daca doresc si un clip ar trebui sa mai pun 50 de lei pe linga cei 600. Cred ca a mai spus multora oferta asta pentru ca mi se pare convingator. Apoi incepe sa se laude: „Am facut la nunta poze cu invitatii la intrare. Pîna la miezul noptii am reusit sa imprimam pozele si sa le oferim oaspetilor înainte de a pleca. Cred ca este o amintire placuta.” Îl aprob din cap si îmi spune ca poate sa faca asta si la botezul finului meu. „Chiar ar fi mai dragut la botez pentru ca în poza ar fi si copilasul.” Ma arat preocupata deoarece botezul e în ianuarie si nu stiu daca mai gasesc pe cineva liber în sîmbata respectiva. Unul din tipi vine cu solutia: „In ianuarie nu avem nunti. Putem semna si acum contractul”. Si eu, care credeam ca dupa ce se termina postul Craciunului incep nuntile. De asta nici nu ma pripesc cu vreo decizie.

Am vrut sa vad un film de-al lor, de la vreo cumatrie, insa tipul mai inalt, cu geaca de piele, mi-o taie imediat: ei se axeaza pe „nunti, mai putine botezuri, iar în loc de roz va fi albastru”. Echipa de filmari este profesionista, ma asigura Cristi. „Colegul lucreaza la Tele M, iar eu si înca un coleg am terminat Liceul de Arte Plastice, va dati seama ca ne pricepem.” Merg pe sinceritatea lui si îl cred. Deja se si vede filmind chiar si casatoria mea. Începe sa îmi arate diverse filmulete de la alte nunti, de la sedinte foto. Insista sa îmi demonstreze cît de reusite sint filmarile si cît de clare sunt pozele. Cristi imi spune ca ei vor fi acolo si pentru invitati va posta pe site caseta de la cumatrie si le va trimite si invitatii online.

Claudia TIBA

Tu il vrei, viata iti spune sa mai astepti

Nu sint indecisa, nunta mea va fi pusa la punct, in cele mai mici detalii. Dar m-am prefacut pe fuga: „Azi m-am decis sa ma marit, miine vreau sa fiu in fata preotului la biserica”. Si a fost ghinionul meu ca era vineri, la amiaza cind lumea era deja la munca, si nu am gasit pe nimeni la firma pentru mariaj. I-am sunat, crizata ca „trebuie sa iau o decizie, chiar azi, chiar acum”. „Dar cind are loc evenimentul?” Nu conta. Eu aveam nevoie de consiliere rapida: citi bani imi trebuie pentru o nunta high class, voiam obligatoriu flori de culoarea sampaniei si ca mama soacra sa fie bine plasata, in mijlocul rudelor, undeva departe. Asa dintr-odata si fara o intilnire prestabilita nu s-a putut, baietii erau deja la un „eveniment”, cu filmatul.

Am vrut apoi sa imi cumpar verighetele, de aur, acceptabile ca pret si livrate in aceeasi zi. La amanetul dosit pe care l-am gasit, mai intii iti iau masura, nu din ochi pentru ca se lucreaza „cu seriozitate”. Acelasi aer de grabita ii convinge ca au in fata lor o clienta pusa pe cumparat aur la „cinci sute de mii gramul”. Incerc citeva din inele de proba si descopar ca port 11 la verigheta. „Doar atit ? Ce ieftin, mai putine grame, mai multa cumpatare.” Dar cu aerul meu de mireasa grabita, cer sa mi se faca verighetele intr-o zi. „Se poate?” Maestrul bijutier nu imi spulbera visul, e doamna si poate stie ca mirele odata prins nu trebuie lasat din mina. „Veniti miine dimineata la noua cind deschidem si pina seara, le facem”. Dar vreau sa fie si gravate cu mesaje de iubire care sa imi ramina pe viata. „Nu facem si asa.”

O mireasa grabita nu le poate avea pe toate dintr-odata. Asteapta sotul perfect pina corespunde cu Fat-Frumos si nu are ea rabdare sa i se organizeze si o nunta de vis? Miresele zorite fac treaba de mintuiala.

Carmen AVADANOAEI

Gutman’s, formatia fara „culoare politica”

Nicu e omul cu sonorizarea si cel care „tine armonia la orga”. Boxele si amplificatorul le tine in balcon pentru ca nu mai are loc in garsoniera. Are sonorizare puternica, de firma. Cu volumul la maximum, muzica formatiei se aude in boxe la peste 500 de wati. Formatia Gutman’s cinta de aproape sase ani, dar cei din trupa presteaza de multa vreme. Omul de la saxofon a fost si in strainatate, a cintat pe vase de croaziera si o perioada, intr-un restaurant din Germania.

Cinta atit in localuri din oras, cit si „la prispa”, la tara. Pe masa Fantezie, la un pahar de vin negru, se face contractul. Nicu merge pe incredere. Semneaza contracte compuse de el in Word, asa cum a vazut la alti lautari. Componenta formatiei Gutman’s se modifica in functie de preferintele nuntasilor. Daca nasul vrea trompeta, mireasa vioara si soacra mica lambada, nu e nici o problema, Nicu aduna formatia si se rezolva. Oricum, toate gusturile vor fi impacate pentru ca in pauza de aperitiv si la sarmale, va cinta Menaito si Julio Iglesias la CD-player. La imbracatul miresei, lautarii vin doar daca sint platiti suplimentar. E optional, te mai costa cam 200 de lei. Nicu asigura ca solistul vocal e de exceptie, nu e cunoscut prin circiumile din Iasi, pentru ca nu prea a avut sansa sa se afirme, dar in comuna la el, e vedeta. Nici acordeonistul nu e mai prejos, face spectacol. „Daca vrei, cinta sirba cu acordeonul pe cap, e meserias”. La CV mai trebuie adaugat si faptul ca baietii au cintat la Zilele Comunei, in deschiderea recitalului celebrei interprete Laura Lavric, dar si la citeva chindii electorale. Au cintat in fiecare week-end, dar omul lor nu a iesit primar. Oricum nu mai conteaza pentru ca „artistii nu au culoare politica”. Baietii din formatie sint seriosi, adica nu se imbata nici unul si sint punctuali. Transportul intra in pret, iar masa e intotdeauna asigurata si pe gratis.

Ionut FANTAZIU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top