Navigatorii șinelor agitate

Se clatină ca o corabie ataca­tă de valuri, iar luminile din geamuri semănau cu o sumedenie de fulge­re și trăsnete colorate. Tu­n­e­te curg și ele ritmic din boxele agă­țate de tavanul ambarcațiunii de pe șine, care coboară Copoul ca un dra­k­kar (n.r. barcă vikingă) plină de răz­boinici neînfricați. Doar chi­pul plic­­tisit al vatmanului, timonierul de serviciu, dezvăluie adevărata i­den­titate a vasului gălă­gios.

Cu o apăsare de buton, se co­boa­ră o sca­ra, iar eu urc la bordul bărcii cu roți metalice unde cî­teva cadîne, studente la Geo­gra­fie, dansează ve­sele pe ritmuri de hip hop. Aflu că tocmai m-am îmbarcat pentru o călătorie „fără țigări, băutură sau alte stimulente”, după cum mă a­nun­ță o fată micuță, bru­netă și cu o­chelari, în părul căreia e prinsă o bentiță din hîrtie colo­ra­tă.

Pauză de țigară

Cîteva baloane sparte la urechea mea mă fac să tresar, dar mă liniștesc cînd îmi dau seama că e doar un cuplu care a prins în îm­bră­țișarea lor micile bucăți de cau­ciuc umplute cu aer. De pe Co­pou pînă în Tîrgu Cucu nici nu simt călătoria. Mulțimea de cu­lori, mu­zica și tinerii care dansează rî­zînd, vocea lui Bogdan, MC-ul tramva­iului, care îndeamnă la voie bună și baloanele care zboară dintr-o mî­nă în alta mă fac să cred că s-a scurs doar o clipă de cînd m-am urcat în corabia gălăgioasă.

Între timp mă întîlnesc și cu Costi, student în anul I de master la Geografie, pe care îl cunosc încă din liceu. Coborîm cînd va­sul acostează în stația de lîngă mă­nă­s­tirea Golia, unde toți fumă­to­rii se ascund pentru o doză scurtă de ni­cotină. „Nu avem voie să fu­măm sau să bem în tramvai, dar afară mai trișăm un pic”, îmi spune a­mi­cul în șoaptă, rîzînd complice îm­pre­ună cu Alexandra, prietena lui, părtașă și ea la mica fărădelege.

După cinci minute pauza ia sfîrșit, iar MC-ul cu păr portocaliu anunță îmbarcarea. El e căpi­tan în seara asta și toți mateloții îl as­cul­tă urcînd grăbiți la bordul va­su­lui ornat cu ghirlande și hîrtie co­lorată. În înghesuiala din tramvai o cunosc pe Ana, o fată mi­cu­ță cu două gropițe în obrajii îmbujorați care apar de fiecare dată cînd zîm­bește. Dansează pe toate melo­diile și fură privirile tuturor bă­ie­ților din jurul ei, dar în seara asta vrea să mă tachineze pe mine așa că mă înghiontește la fiecare me­lo­die. Ajunși în stația din Agro­no­mie ritmul din boxe se schim­bă, și într-o clipită o horă înconjoară cu totul vaporul scăldat în lu­mi­ni­le becurilor colorate. Doar cîțiva tineri rămîn pe margine prin­tre ca­re și un student micuț și slab care se uită trist la reclama la țui­că de prune de pe tramvai. „Ce-aș fi dan­sat și eu dacă aveam o sticlă din aia ”.

Andrei MIHAI