Mariaj pe invers

1001 de măști Niciun comentariu la Mariaj pe invers 34

Eu si partenera mea, Adriana, nu avem de gind sa facem concesii in ceea ce priveste nunta noastra: ne dorim „ceva mai deosebit” si in acelasi timp „ceva mai nonconformist”. Daca magazinele din Iasi stau prost la oferte care sa ne satisfaca exigentele, la Expomariage ne-am gindit ca e imposibil sa nu se gaseasca ceva si pentru noi. Asa ca, nelasindu-ne intimidate de privirile usor mirate si speriate ale vinzatorilor care se salvau cu o politete fortata de la situatia dificila in care ii puneam cind le precizam ca formam un cuplu, am perseverat.

Rochie neagra si fintina de ciocolata

Daca la Salon Gabriela mi-au spus in mod aproape raspicat ca nu fac sub nici o forma rochii de mireasa negre, la Alb si Negru, un domn cu mustata blonda ne-a promis ca daca ne deplasam pina la sediul firmei, in Piatra Neamt, visul meu ar putea deveni realitate: o rochie neagra, cu broderie aplicata manual, in stil gotic. Domnul nu a inteles exact la ce ma refeream cind am descris tipul rochiei, insa m-a convins ca sotia lui, care este designer si lucreaza si dupa schite ale clientilor, imi va asigura materializarea visului, „fara nici o problema”. In timp ce vorbea, pupilele ochilor i se dilatasera privind usor speriat cind spre mine, cind spre iubita mea. Din pacate de smochinguri pentru fete nu se ocupa. Reusesc sa imi consolez „viitorul sot” intrucit Agentia Romantica ne promite ca ne poate asigura inchirierea unor decoruri pentru trei zile si trei nopti, cit dorim sa tina petrecerea de nunta. Asa cum mi-am dorit, voi avea parte de o intrare pe covor rosu in sala in care toate scaunele vor fi imbracate in negru, fetele de masa vor fi de asemenea negre, doar florile vor fi rosii. Si bineinteles, e absolut minunat ca vom avea o fintina imensa de ciocolata. Insistind ca ne dorim ca totul sa fie intocmai cum am cerut, am primit confirmarea nazuita, dar pe un ton care ne sugera ca asteapta sa disparem din dreptul standului ei cit mai rapid. Ne-a mai urmarit un timp cu privirea pe sub gene, apoi le-a zimbit sincer urmatorilor clienti „normali”.

Pentru o coerenta a specificului evenimentului, apelam si la firma lui Cosmin Dascalu, sa ne asigure ca vom fi pozati de minimum trei fotografi, desi ni se spune ca unul ar fi suficient. Vrem si tot albumul in sepia, chiar daca ni se recomanda ca nu ar fi adecvat. Coperta sa fie obligatoriu din piele naturala cu brizbrizuri aurii in stil medieval. Nu au pe stoc tocmai acel model insa noi suntem foarte hotarite: nu dorim sa facem nici o concesie, in pofida privirilor care isi impun seriozitatea. Intelegem spiritul comercial, dar raminem cu mirarea perfect umana ca nimeni nu a indraznit sa ne intrebe nimic de casatoria civila.

Laura PAULET

Autor:

Laura Păuleț

Redactor, redactor-șef și director al Opiniei studențești în perioada 2006-2014.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top