La întorsul Carului

„Să spună acum cine mai are nevoie de invitație”, țopăie Claudiu de pe-un picior pe celălalt, cît aș­teptăm ca din amfiteatrul de lîngă Facultatea de Matematică să iasă un grup de copii veniți de la gră­diniță. Iar mîinii de oameni, cîți e­ram la început, i se mai adaugă cî­teva degete, reprezentate de studen­te care se întind zgribulite să ia și ele un pătrățel de carton, pe care stă mîz­gîlit „Invitație la Planetariu”. Cei mici se strecoară timizi printre noi, iar cineva glumește „să nu le puneți piedică”, și le luăm repede exemplul de a coborî în șir trep­te­le. Pînă ne găsim cîte un loc și ne obișnuim retinele cu semi-întuneri­cul, Cătălin, cel care „ne va face cu­noștință cu planetele”, închide ușa repede și rîde ștrengărește „v-am prins și-o să facem matematică”.

Lumina se stinge și în locul ei apare o bulină roșiatică, despre ca­re ghidul nostru ne spune că este Soarele și ceea ce vedem „e cerul zi­lei de azi”, în jurul căreia sînt tra­sate două cercuri pe rotunjimile ta­va­nului. Cînd mașinăria din mijloc începe să se rotească, ni se atrage atenția că „acesta este planetariul, nu încăperea” și deasupra bolta se umple cu stele.

Dar lecția de matematică și astronomie devine una de ghicit zo­dii, spre încîntarea domnișoarelor care încearcă să unească cu ajutorul lui Cătălin puncte de pe linii imaginare. Le e mai ușor cînd a­ces­ta le trasează cu un laser și Ca­pri­cornul, Gemenii sau Peștii iau un oa­recare contur, nefiind totuși foar­te sigure pe pregătirea ghidului nos­tru în astfel de „probleme”. În stîn­ga, Ioana și prietena sa se contra­zic cînd calculează care ar fi distan­ța dintre Steaua Polară și Carul Mare, și amîndouă îngăduie că „cei care au dat numele constelațiilor a­veau imaginație”. Iar de la An­dro­me­da pornim spre Cassiopeia și Orion, alături de Sirius, cîinele său de vînătoare. Doar că patrupedul „sea­mănă mai mult cu o vulpe sau o pisică”, cum se grăbește cineva din cealaltă jumătate de cerc să con­chidă. Cu două rînduri mai în față, altcineva își aprinde ecranul telefonului pentru a căuta pe Google semnificații, acoperind cu lumina acestuia toată camera.

Însă, cînd ochii ni se obiș­nu­iesc cu formele albicioase ale Căii Lac­tee și reușim să deslușim cîteva din­tre planetele care orbitează în jurul Soarelui, Cătălin ne anunță că „doar atît am putut să vă învăț azi”. Convins că are de-a face cu „niște specialiști”, ne promite că ur­mătoarea dată „voi încerca să nu vă grăbesc imaginația”, în timp ce de pe hol se disting glasurile unei noi grupe venite de la grădiniță, ce speră să vadă măcar o stea că­ză­toa­re.

Mădălina MORARU