Groaza a ieșit la joacă

Un liliac mov îmi fuge prin fața o­­­chi­lor și tot ce apuc să văd din urmă, du­pă ce mă dezmeticesc, este un mal­dăr de volănașe pastelate și scli­pici. Ți­pete se aud din toate di­rec­ți­i­le și deși tavanul e acoperit cu ba­loa­ne por­tocalii sub formă de dovlecei pe care se perindă niște păianjeni bine în­nodați la fiecare picioruș, nimeni nu-i speriat. Superman ține de mî­nă o prințesă și se cațără pe a­co­pe­rișul ca­sei din polistiren. În loc să-și facă da­toria de super-erou, începe să plîn­gă cînd două brațe îi iau de a­co­lo pe a­mîndoi și-i așază într-o gră­ma­dă de bi­le colorate.

În casa fantomelor nu se poate in­­tra înainte de ora cinci, chiar dacă printre pînzele de păianjen întinse pe geamuri se-ntrezăresc siluetele u­nor vrăjitoare care aleargă de colo-co­lo printre lilieci, felinare și mături. Pe scă­rile care aduc oamenii către Kids Land coboară ținînd strîns mîinile pă­­rinților: eroi, vrăjitoare, prinți, prin­țese și alte caractere din filme sau desene animate. O buburuză ba­te din aripioare și-nvîrte o ba­ghe­tă care pare a fi venită din lumea unui alt personaj. Plin de sînge pe cămașa-i albă, un băiețel își așază mai bine co­ronița prinsă-n păr, în care pare să aibă înfipt un cuțit mare de plastic.

La oră fixă, în loc de clopot, un ți­păt adună toate personajele încă ră­tăcite care formează un cerc uman în jurul moderatoarei. Vrăjitoarea su­premă este o femeie de vreo treizeci de ani, îmbrăcată în negru, care pare că încearcă să găsească ordinea în haosul aparent înfiorător. La ordi­nul primei vrăji, siluetele micuțe se-n­depărtează și, rînd pe rînd, ajung pe scenă să-și prezinte personajele. Liliacul mov e Mădălina și la-ntreba­rea „Ce personaj îți dorești să fii a­stă­zi?”, își rostogolește confuză pri­virea și, după un moment de liniște sur­prin­zătoare, se-aude: „tot Mă­dă­li­na”. După al doilea personaj prezentat, haosul pare deja să se fi reinstaurat așa că orice încercare de-a liniști vo­ci­le din jur se dovedește a fi inutilă. Singurele cuvinte care se mai pot în­țe­lege vin din dreptul vrăjitoarei mari și par să se lege în prima și singura regulă a petrecerii groazei: „În a­­ceastă seară, orice personaj ar interpreta fiecare, este unul pozitiv. Toți aducem fericirea și liniștea”.

Îndemnul la fericire pare, totuși, să-l fi uitat un tată care desprinde de­getele strîns înfipte ale unui bă­ie­țe­l, din jurul încheieturii sale. Si­lu­e­ta mică i se oprește pînă mai jos de li­ni­a genunchiului și în seara asta vrea să fie un spiriduș. Poartă o blu­zi­ță, o pereche de pantaloni din sa­tin și niște șosete – toate verzi. Costumul n-ar putea părea terminat fără un duo de urechi ascuțite pe care stă pro­ptită o căciuliță c-un vîrf ascuțit, a­proape ca a unui vrăjitor. Din două miș­cări neașteptate, spiridușul își scoate căciula și-o ascunde încruntat la spate, pentru ca-n secunda imediat următoare tatăl să i-o îndese înapoi peste păru-i blond și ciufulit. Jo­cul personalității, în care totuși înălțimea pare să fi contat, se sfîr­șeș­te după două astfel de reluări. Spi­ri­dușul intră-n casa fantomelor cu o gri­masă pe față și-o lacrimă i se-n­tin­de pe obraz, toată scena transformînd petrecerea de Halloween în ce­va puțin, poate, mai înfiorător de­cît înainte.